centru
Pensionară rănită grav în centrul Petrilei
Femeia se angajeze în traversarea străzii și a fost izbită în plin de un autoturism. Potrivit martorilor, în momentul în care a fost lovită se afla pe trecerea de pietoni. Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul alcooltest și nu consumase alcool. „Când am ajuns noi la fața locului, victima era conștientă și avea mai multe răni. A fost preluată și transportată la Spitalul de Urgență Petroșani, iar medicii urmează să stabilească starea ei. Și șoferul a fost dus la același spital pentru a i se recoltaCItește mai departe
Vremea capricioasă a ”tăiat” profitul
Au sperat că efectele legii antifumat vor fi mai puțin vizibile după ce-și vor întinde terasele și clienții le vor acoperi pierderile de la începutul anului. S-au înșelat amarnic, însă de acestă dată vremea le-a ruinat planurile, dar și profitul. Este vorba de proprietarii de terase din centrul civic al Petroșaniului. “Deja trebuia să avem o lună bună de vară cu încasări mai mari la răcoritoare, bere, îngheţată. Avem pierdere din cauza timpului ploios. România joacă la Campionatul European, terasele erau pline de microbişti şi nu numai, oameni care consumauCItește mai departe
„Adoptat” de poliţiştii italieni
Un tânăr din Valea Jiului a ajuns „copil de trupă” pe lângă carabinierii din Roma. Tânărul s-a dus la sediul lor şi le-a cerut gunoiul pentru a-l duce la container. Unui poliţist i s-a făcut milă de el şi de atunci avea să se bucure de „protecţie” pentru ceea ce avea să facă timp de un an de zile în Italia. Un tânăr din Valea Jiului povesteşte cum a reuşit să fie de neatins în Italia, deşi cerşea pe străzile Romei. Nu la fel ca şi ceilalţi români şi atâtCItește mai departe