Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani
Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani, laureat și premiat în ”Campionatul Reciclării”
”Campionatul Reciclării”, un proiect național de educație ecologică și colectare separată a deșeurilor, organizat de asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRo, a adus Colegiului Național ”Carmen Sylva” din Petroșani titlul național de ”campion al reciclării” dar și un premiu de 100.000 de lei. Peste 32.000 de elevi din întreaga țară au participat, pentru o perioadă de 3 luni la ore de educație pentru mediu, susținute de nu mai puțin de 4165 de cadre didactice, pregătite, la rândul lor, în cadrulCItește mai departe
Ediția aniversară a Simpozionului Național Studențesc ”Geoecologia” a fost un real succes
Cel mai cunoscut din seria simpozioanelor naționale studențești care au loc, în mod tradițional, în această perioadă, la Universitatea din Petroșani, ”Geoecologia” a fost și de această dată unul de real succes. Desfășurat în perioada 12-13 mai 2023 în organizarea Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani, Simpozionul Național Studențesc GEOECOLOGIA a ajuns la cea de-a XX-a ediție în anul în care la Universitatea din Petroșani se sărbătoresc 75 de ani de învățământ superior, iar rezumatul acestei ediții indică un mare succes: 71 de lucrări înscrise; 95 de participanți (elevi,CItește mai departe
La Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”, ”Citești și câștigi!”
O nouă ediție a apreciatului concurs de lectură și cultură generală ”Citești și câștigi” demarează la jumătatea lunii noiembrie 2022, în organizarea Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara și Consiliul județean Hunedoara. Concursul se desfășoară în perioada noiembrie 2022 – mai 2023. Până în luna ianuarie 2023 elevii au o perioadă de pregătire, de studiere și aprofundare a bibliografiei alcătuite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, care vizează cunoștințe din domeniile: Științe/Generalități, Artă/Sport,CItește mai departe
Noaptea Cercetătorilor Europeni, astăzi, la Petroșani
Municipiul Petroșani figurează pe harta localităților din România care găzduiesc vineri, 30 septembrie 2022, o nouă ediție a evenimentului ”Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie și își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publiculCItește mai departe
Biblioteca județeană invită echipele de lectură ale celor mai bune colegii din județul Hunedoara la o ediție specială a concursului ”Citești și câștigi !”
Colegiile (liceele) aflate pe primele 12 locuri în clasamentul general al concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, organizat de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” începând din anul 2014 se vor întrece într-o inedită competiție care-i va aduce față în față pe ”cei mai buni dintre cei buni” în cadrul unei ediții speciale a acestei apreciate activități culturale și educaționale. ”După consumarea celor cinci ediții anterioare, am decis să organizăm un concurs în care să se întreacă colegiile/liceele aflate pe primele 12 locuri în clasamentul general al concursului județean deCItește mai departe
Echipa Colegiului ”Hermes” din Petroșani și-a adjudecat ”Cupa Universitas 2018” la fotbal
Baza sportivă din campusul Universității din Petroșani a fost, vineri, 4 mai 2018, animată pe parcusul întregii zile, datorită interesului deosebit generat de o nouă ediție a Cupei Universitas la fotbal, competiție destinată echipelor de liceu din Valea Jiului, cărora li s-au alăturat și echipe de liceeni din județele Huneodara, Gorj și Caraș-Severin. Desfășurată în cadrul unui maraton fotbalistic în toată regula, întrecerea liceenilor a fost câștigată de echipa Colegiului Economic ”Hermes” din Petroșani, care și-a adjudecat trofeul, în urma unui meci spectaculos cu sportivii Colegiului ”Constantin Brâncuși” din Petrila.CItește mai departe