Compania Națională pentru Investiții (CNI)
Se caută constructor pentru bazinul de înot de la Lupeni
Lucrările de execuție pentru obiectivul de investiții ”Bazin de înot didactic, municipiul Lupeni, localitate Lupeni, județul Hunedoara” au intrat în faza de licitație. Compania Națională pentru Investiții (CNI) a scos la licitația contractul de execuție pentru această importantă investiție publică de care vor beneficia, în scurt timp, locuitorii municipiului Lupeni. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cel care, de altfel, a inițiat anul trecut demersurile pentru obținerea finanțării acestui proiect, se declară optimist în ceea ce privește perioada de timp care va mai trece până la punerea în funcție a viitoruluiCItește mai departe
S-a dat startul la investiția pentru amenajarea primului cinematograf 3D de la Petroșani
Fostul Cinematograf ”7 Noiembrie” din centrul municipiului Petroșani urmează să fie refuncționalizat și, după execuția unor ample lucrări de investiții derulate în acest spațiu de către Compania Națională pentru Investiții (CNI) va fi transformat în cel de-al doilea cinematograf modern (3D) din Valea Jiului, după cel de la Vulcan. În acest scop, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, împreună cu directorul executiv al Primăriei Petroșani, Paulina Dragoș și cu Adrian Suciu, reprezentantul antreprenorului care a câștigat licitația organizată pentru execuția acestui proiect, au făcut, la finalul săptămânii, o evaluare aCItește mai departe