comunism
Gelu Crişan s-a stins din viaţă la 54 de ani
În noaptea de duminică spre luni ceasul s-a oprit pentru Geniul din Petrila şi astfel s-a încheiat povestea unei vieţi chinuite, rătăcită pe meleaguri tulburi. Gelu Crişan s-a stins din viaţă la 54 de ani, iar finalul l-a găsit pe un pat de spital. În ultimele luni acesta s-a aflat sub supravegherea medicilor din Petroşani după ce suferise mai multe intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean din Timişoara. În luna ianuarie a acestui an, Gelu avusese o tentativă de suicid, fapt care a condus la agravarea stării sale de sănătate.CItește mai departe
Gara Hunedoarei, bijuteria arhitecturală a anilor 1950 lăsată pustie
Şase decenii au trecut de la inaugurarea gării din Hunedoara, considerată la acea vreme unul dintre cele mai frumoase monumente ale oraşului. Gara este acum aproape pustie, iar cele mai multe dintre încăperile ei au fost puse sub lacăt şi lăsate în paragină. Gara Hunedoarei a fost construită în anii 1950, iar arhitectura monumentului are influenţe sovietice. „Steaua lui Stalin” aşa cum era numit simbolul URSS, veghează de pe turnul staţiei CFR, deşi puţini hunedoreni îi mai dau atenţie. Simbolul sovietic a ruginit, iar ceasul montat pe acelaşi turn aCItește mai departe