concurs
Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva face angajări
Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva, Judeţul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, de: bucătar; muncitor calificat – instalator: 2 posturi de îngrijitor. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul înCItește mai departe
Începe angajarea minerilor
25 de candidați care au participat la concursul de angajare organizat de Complexul Energetic Hunedoara au fost incluși pe lista de așteptare. 128 de persoane au participat la concurs, iar 25 dintre acestea sunt “în așteptare” pentru următoarele runde de angajări care vor avea loc la CEH. “Candidații declarați “admis în așteptare” sunt candidații care au obținut cel puțin media 5,00 la concurs și nu au fost admiși. Aceștia vor fi contactațI de personalul CEH SA, în ordinea mediilor în cazul în care unul (unii) dintre candidații declarațI admișI nuCItește mai departe
CEH prelungește înscrierile pentru locurile de muncă vacante la mina Vulcan
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara SA informează că pentru cele 100 de posturi vacante de muncitor subteran de la Sucursala Exploatarea Minieră Vulcan, s-au înscris 134 de candidați, după cum urmează: – activitate minieră – 44 locuri disponibile – 25 de candidați înscriși la concurs; – activitate electromecanică: lăcătuş 36 locuri disponibile – 55 de candidați înscriși la concurs; electrician 20 locuri disponibile – 52 de candidați înscriși la concurs. Având în vedere faptul că pentru activitatea minieră numărul de locuri este mai mare decât numărul de candidaţi înscrişi, termenul deCItește mai departe
Criterii pentru angajările de la CEH
Angajarea minerilor, lăcătușilor și a electricienilor se va realiza pe bază de concurs scris. Astfel, cei care vor să susțină concursul trebuie să cunoască bibliografia. Candidații vor trebui să treacă prin două probe scrise. Pe site-ul CEH le-au fost puse la dispoziția viitorilor participanți cursurile din care vor susține examenul “test nr. 1 – completarea unui chestionar (care nu necesită bibliografie), notat cu note de la 1 la 10 (timp stabilit – 8 minute). Test nr. 2 – completarea unui chestionar cu întrebări de specialitate (bibliografia se găsește peCItește mai departe
Festivalul Oamenilor de Zăpadă la Straja
Concursul a debutat în stațiunea turistică din vestul Văii Jiului datorită faptului că sunt mulți copii în tabere iar o singură zi nu era de ajuns pentru a-și finaliza creațiile. Festivalul Oamenilor de Zăpadă s-a deschis în zona cabanelor din Straja, organizatorii propunându-și, ca prin astfel de evenimente, să diversifice oferta de iarnă a stațiunii. Cabanierii au luat în calcul și vacanța copiilor, dar și faptul că mulți dintre ei au venit în stațiune împreună cu părinții. În acest fel este asigurată completarea timpului liber pentru cei care au obositCItește mai departe
Universitatea din Petroșani organizează, prin concurs, administratori financiari și de patrimoniu
Universitatea din Petroşani, Județul Hunedoara organizează concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale vacante, astfel: administrator patrimoniu cu studii medii/administrator – Serviciul Social/ Baza sportivă; administrator financiar, studii superioare/economist – Serviciul Financiar-Contabilitate; administrator financiar, studii superioare/referent (economist) – Serviciul Resurse umaneşi Salarizare; administrator patrimoniu, studii superioare inginer – S.R.U.S. Informatizare şi Statistică; administrator patrimoniu, studii medii/ administrator – Serviciul Patrimoniu/Spaţii de învăţământ. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin HotărâreaCItește mai departe
Bucuriile zăpezii
O nouă ediție a competiției “Bucuriile zăpezii” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în stațiunea montană Pasul Vâlcan. Dacă nu se va topi zăpada, aici sunt așteptați toți vulcănenii care iubesc sezonul alb. “Concursul de schi alpin se va desfășura în data de 12.02.2017 pe pârtia de schi de la stația de debarcare a telegondolei, într-o singură manșă conform particularităților de vârstă. Timpul celui mai rapid participant va determina câștigătorii concursului pentru fiecare categorie. Organizatorul va oferi diplome, cupe, dulciuri pentru participanții aflațI pe primele trei locuri în clasamentulCItește mai departe
Start în ediția a parta a concursului interșcolar ”Citești și câștigi !”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a dat startul celei de-a patra ediții a îndrăgitului și, deja, tradiționalului concurs de cultură generală „Citești și câștigi!”, care și-a propus de la bun început să testeze cunoștințele de cultură generală ale elevilor de la colegiile și liceele din județul Hunedoara. Anul acesta, concursul înregistrează un adevărat record de participare, fiind înscrise 22 de colegii și licee din județul Hunedoara, după cum urmează: – Colegiul Național „Avram Iancu” Brad – Colegiul Național „Decebal” Deva – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva – Colegiul Național SportivCItește mai departe
Post de conducere, la Vulcan
Administrația locală de la Vulcan ar putea avea și un city-manager. Înființarea postului de administrator public a fost aprobat de consilierii locali. “Numirea în funcţia de administrator public al municipiului Vulcan se va realiza ca urmare a promovării concursului organizat în acest sens în condiţiile legii. În urma promovării concursului numirea în funcţie a administratorului public se va face prin dispoziţie a primarului. Între primarul municipiului Vulcan şi administratorul public se va încheia un contract de management, care va stabili şi obiectivele şi criteriile de performanţă ce trebuie îndepliniteCItește mai departe
Post de conducere vacant la Primăria Petrila
Primăria orașului Petrila organizează concurs pentru ocuparea unui post de conducere. După ieșirea la pensie a lui Toma Vărgatu, postul de secretar a rămas vacant. Interimatul a fost asigurat de Dan Stroe, iar autoritățile locale de la Petrila organizează concurs pentru ocuparea acestui post. Condiții de participare: – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice sau administrative; – vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani; – studii de masteratCItește mai departe
Apa Serv organizează concurs pentru postul de biolog
SC APA SERV VALEA JIULUI SA Petroşani, cu sediul în Petroşani, Str. Cuza Vodă , nr.23, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe durată nedeterminată ( cu perioadă de probă de 90 de zile calendaristice) a postului de Biolog cod COR 213114, studii superioare, specializare biologie în cadrul Laboratorului Central. Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de înscriere la serviciul Resurse Umane Salarizare din cadrul SC APA SERV VALEA JIULUI SA Petroşani, până pe data de 19.10.2016 (inclusiv), ora 12. 00 . Informatii suplimentare seCItește mai departe
CONCURS DIRECTORI ÎNVĂȚĂMÂNT / Rezultatele obținute în urma desfășurării probei scrise
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a publicat pe site-ul instituției lista cu rezultatele obținute la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din județul Hunedoara.
Promovări în grad la municipalitatea Petroșani
Mai mulți anagajați ai Primăriei Petroșani au susținut examenul de promovare în grad sau treaptă, examenul fiind organizat de Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat Petroșani. Astfel, concursul a fost organizat pentru promovarea în funcția de inspector de specialitate gradul I în cadrul Compartimentului achiziții publice, investiții, dar și pentru treapta de muncitor calificat în cadrul Compartimentului administrare cimitire, sera de flori-zone verzi. Concurenții au fost obligați să obțină calificativul „foarte bine” la evaluarea performantelor profesionale individuale cel puțin de două ori în ultimii 3 ani, pentru a participa laCItește mai departe
Ce rezultate au obţinut candidaţii pentru funcţia de decani?
Rezultatele concursului pentru ocuparea celor trei funcţii de decani au fost afişate. Astfel, la Facultatea de Mine candidaţii au obţinut următoarele rezultate: Prof.univ.dr.ing. Ionică Andreea a obţinut în urma concursului 130,5 puncte, în timp ce contracandidatul, Conf.univ.dr.ing. Toderaș Mihaela a obţinut 116,25 de puncte. În ceea ce îi priveşte pe candidaţii de la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică, Conf.univ.dr.ing. Dumitrescu Iosif a obţinut 120 de puncte, iar Conf.univ.dr.ing. Mândrescu Corneliu a obţinut 105,25 puncte. Conf.univ.dr.ec. Drigă Imola a obţinut 130,25 puncte, iar Conf.univ.dr. Monea Mirela a primit 118,25 puncte.CItește mai departe
SPITALUL DE URGENTA PETROSANI ORGANIZEAZA CURS DE INFIRMIER
Spitalul de Urgenta Petrosani in colaborare cu Ordinul Asistentilor Medicali, Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania organizeaza un curs de infirmier. Data limita de depunere a dosarelor este 25 martie 2016. Cei interesati isi pot depune dosarele de inscriere, care sa contina: -copie C.I/B.I; -copie certificatde nastere, casatorie, divort (daca este cazul); -diploma ultimei scoli absolvite (copie); – adeverinta de lalocul de munca- in original (daca este cazul); -adeverinta medicala-in original; -cerere de inscriere la curs (tip); -declaratie pe propria raspundere ca nu au antecedente penale; -dosar plic cuCItește mai departe
Primăria Oraşului Uricani face angajări !
Primăria Oraşului Uricani, Județul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacantă, de funcţionar în cadrul Compartimentului Casa de Cultură. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limbaCItește mai departe
ÎNCEP ÎNSCRIERILE PENTRU O NOUĂ EDIȚIE A CONCURSULUI DE TALENTE DIN VALEA JIULUI
Luni, 5 octombrie 2015 se dă startul înscrierilor pentru o nouă ediție a concursului de talente din Valea Jiului ”Fii star în țara ta”. Inițiat în urmă cu 3 ani de familia Cătălin și Antonela Țugulea din Vulcan, concursul a devenit unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică și dans din Valea Jiului și nu numai. Organizatorii anunță că, începând de luni, 5 octombrie se fac înscrieri pentru etapele de preselecție a concurenților care vor evolua în ediția a III-a a concursului. Aceaasta va avea loc în perioadaCItește mai departe
Nicio surpriză! Michael Melczer, consilier cu acte în regulă al directorului general CEH
Michael Melczer, fosta mână dreaptă a ex- prefectului de Hunedoara Aurelian Serafinceanu, este de miercuri consilier personal cu acte în regulă al directorului general al Complexului Energetic Hunedoara. Concursul pe post trebuia să fie susţinut marţi, dar din motive tehnice a fost amânat pentru miercuri, 9 septembrie 2015, şi, aşa cum era de aşteptat Michael Melczer a fost singurul candidat la acest concurs despre care s-a spus încă de la început că îi este dedicat. Practic, ar fi fost vorba despre un concurs de faţadă, aşa încât acesta să fieCItește mai departe
Aventură 4×4 în Ţara Pădurenilor
Clubul Sportiv Free Bikers Hunedoara, prin divizia Carpathian Adventures, organizeaza duminică, 19 iulie, „Cupa prietenească 4×4 Tinutul Padurenilor – Hunedoara – Lunca Cernii de Jos” , un concurs pentru iubitorii de offroad. Concursul va fi organizat pe trei clase -Hobby, Extrem şi Prototype – şi se întinde pe 50 km prin Munţii Poiana Ruscăi. Participanţii trebuie să plătească 50 ron / vehicul, iar premiile sunt în valoare de 400 euro. Competiţia face parte din Zilele comunei Lunca Cernii de Jos, iar organizatorii îşi doresc să promoveze zona pădurenilor în rândul celor interesaţiCItește mai departe
Bila alba 29 iunie 2015/ Fabiani Prcsina
Talentatul pianist din Valea Jiului , Fabiani Prcsina , pentru ca a cucerit inimile publicului italian printr-o nouă reprezentaţie de excepţie, artistul clasandu-se pe locul al doilea din cei 26 de concurenti care au participat in cadrul festivalului concurs desfăşurat la Milano. [slideshow_deploy id=’16047′]
Mai este loc pe piaţa media din Valea Jiului?
CNA organizează, în septembrie, un concurs pentru atribuirea a 27 de frecvenţe radio, una dintre ele este pentru municipiul Petroşani. În „capitala” Văii Jiului sunt deja două posturi locale de radio fără a pune în discuţie şi frecvenţele locale ocupate de posturile naţionale. Frecvenţele în banda de unde scurte vor fi scoase la concurs, iar CNA va solicita Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) să identifice posibile noi licenţe audiovizuale de radio care ar putea fi scoase la concurs de Consiliu în luna septembrie. SolicitareaCItește mai departe
Pe 1 mai se turează motoarele în Ţinutul Pădurenilor
Ţara Pădurenilor devine ţinutul invadat de motociclişti străini – între 1 şi 3 Mai, la Enduro Panorama 2015, sunt aşteptaţi în jur de 250 de rideri însoţi de echipe tehnice şi membri ai familiei. “La Enduro Panorama, motocicliştii străini vin cu caravană, aşa că ne aşteptăm ca numărul lor să depăşească 600. Dacă până acum participanţii se înscriau la “profi” şi “hobby”, în acest an, pentru prima dată, avem trei clase – am introdus clasa “expert”, unde s-au şi înscris cei mai mulţi. Deocamdată”, spune Paul Grecu, de laCItește mai departe
Zeci de participanţi la Crosul Cetății Regale a Hațegului
Concurenți între 5 și 60 de ani au luat startul la prima ediție organizată de Voluntarii pentru Geoparc. Competiția a fost împărțită pe două secțiuni. Prima, ‘Crosul Scutierilor’, s-a desfășurat pe o distanță de aproximativ 3 km și a cuprins patru categorii de vârstă, iar cea de-a doua, ‘Crosul Cavalerilor’, a avut loc pe o distanță de aproximativ 6 km și la startul ei s-au aliniat participanți împărțiți în două categorii de vârstă. Cei doi atleți hunedoreni invitați de onoare ai primei ediții a Crosului Cetății Regale a Hațegului,CItește mai departe
Doi candidaţi vor să fie salvamar
Dacă la primul concurs organizat de Primăria Municipiului Petroşani pentru postul de salvamar nu s-a prezentat nimeni, de data aceasta sunt doi candidaţi înscrişi. Postul de salvamar este necesar pentru bazinul şcolar care funcţionează în municipiul Petroşani, iar oficialii primăriei au scos postul la concurs încă din luna ianuarie, dar fără succes până acum. Postul nu s-a ocupat nu pentru că nu ar fi fost doritori, însă pentru a putea participa la concurs era nevoie, iniţial, de un atestat care să certifice calificarea în domeniu. După un prim eşec,CItește mai departe
Campionatul Naţional de TAEKWONDO – Petroşani 27 feb – 01 mar 2015
Un nou eveniment sportiv se va desfăşura la finele acestei săptămâni în Valea Jiului. Municipiul Petroşani intră sub lupa pasionaţilor de arte marţiale prin evenimetul care va avea loc în localitate în perioada 27 februarie – 01 martie 2015. Federaţia Română de Arte Marţiale a hotărât ca în acest an Campionatul Naţional de Taekwondo ITF să se desfăşoare la Petroşani. Evenimentul va avea loc în sala de sport a Colegiului Hermes Petroşani şi va debuta vineri 27 februarie începând cu orele 8:30. Pentru realizarea acestui eveniment a fost nevoie deCItește mai departe
Concursul Dragobetelui la Şah: peste 100 de participanţi
Sportul minţii atrage în ultima vreme tot mai mulţi copii din Valea Jiului în jurul tablei de şah. Sâmbătă, la Şcoala Generală Teodora Lucaciu Vulcan s-a înregistrat un nou record de participare la un concurs de şah destinat copiilor, depăşindu-se pragul de 100 de participanţi. Astfel, “Concursul Dragobetelui” la şah – organizat sâmbătă, 21 februarie 2015, de Secţia de Şah a CS Vulcan, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” şi Primăria Municipiului Vulcan – s-a bucurat de participarea a 104 şahişti din Valea Jiului şi Deva cu vârste între 5 şi 16CItește mai departe
Argint pentru Avram Iancu
Biliotecarul din Petroşani, singurul român care a încercat să traverseze înot Canalul Mânecii, a obţinut locul doi la o competiţie de alergare şi schi alpin derulată zilele trecute în Maramureş. Cu medalii s-au întors şi colegii lui din clubul pe care sportivul din Petroşani îl conduce. As Bike & Run Petroşani, club condus de Avram Iancu, are doi medaliaţi la competiţia extremă „Runsilvania Night Race”, o cursă de tip vertical race pe timp de iarnă, cu două secţiuni de concurs: alergare şi schi-alpinism (schi de tură), ce se desfăşoarăCItește mai departe
Două zile cu „Zăpezile Bucuriei” în Pasul Vîlcan
Autorităţile publice din municipiul Vulcan vor să demonstreze că Pasul Vîlcan nu este nici pe departe locul în care „telegondola duce nicăieri”, ci dimpotrivă, un loc în care sportul, zăpada şi distracţia fac casă bună cu competiţia, bucuria şi buna dispoziţie a turiştilor şi localnicilor, deopotrivă. Astfel, timp de două zile, în 7 şi 8 februarie, în Pasul Vîlcan se va derula a doua ediţie a serbărilor zăpezii, eveniment organizat de municipalitatea din Vulcan sub genericul „Zăpezile Bucuriei”. Cu acest prilej, în Pasul Vîlcan vor avea loc competiţii de schiCItește mai departe