Constantin Chiriac
Sezoanele FITS 30 și partenerii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au fost prezentați de Constatin Chiriac, directorul festivalului
Într-o nouă conferință de presă prilejuită de apropiatul eveniment prilejuit de Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS), ajuns la cea de-a treizecea ediție, Constantin Chiriac, Președintele FITS și directorul general al TNRS a anunțat principalele sezoane din cadrul #FITS30 și a prezentat principalii parteneri. Acesta a reliefat că evenimentul se bucură și în acest an de Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Teatrul Național ”Radu Stanca” Sibiu cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu și al Ministerului Culturii. De altfel, în cadrul conferinței de presăCItește mai departe
Miracolul FITS 30 e pregătit să înceapă! Se pun în vânzare biletele pentru cel mai mare festival de teatru din România.
Constantin Chiriac, Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți, 25 aprilie 2023, cele mai importante repere din programul ediției din acest an a acestui eveniment cultural de anvergură, pentru care, începând de miercuri, 26 aprilie, se pun în vânzare biletele. Președintele FITS a făcut o scurtă prezentare a Festivalului, de la început și până la această a 30-a ediție, cu temele fiecărui an, după care a trecut în revistă structurile asociate care au îmbogățit, pesteCItește mai departe
„Livada de vișini” și „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”, surprizele lunii aprilie pe Scena Digitală
Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), le oferă iubitorilor de teatru posibilitatea de a urmări online în premieră două spectacole excepționale: „Livada de vișini” și „Operele lui William Shakespeare (pe scurt)”. „Pe Scena Digitală am reușit o nouă performanță în luna aprilie, cea de a prezenta publicului în format digital, la o calitate impecabilă, un spectacol care a avut premiera la scenă în luna februarie, deci în urmă cu mai puțin de două luni. Este un rezultat al efortuluiCItește mai departe
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului
Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, care este celebrată în fiecare an în 27 martie, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pregătit o serie de surprize dedicate iubitorilor de teatru, oferind un spectacol gratuit pe Scena Digitală și o reprezentație la sediul TNRS pentru susținerea Fondului de Solidaritate Teatrală. „Teatrul este arta care surprinde miracolul întâlnirii. Este o artă colectivă prin care înțelegem mai bine frumusețea și nevoia de a dărui. Ziua Mondială a Teatrului trebuie să fie o celebrare a tuturor celor care găsesc în artele spectacolului nu doarCItește mai departe
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, decorat de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor
Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu i-a fost conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”, de către Excelența Sa Președintele României, Domnul Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, „în semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-a pus, timp de generații, în slujba artei și a publicului, cât și pentru contribuția adusă la afirmarea pe plan intern și internațional a valorilor culturii românești”. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, aCItește mai departe
Artistul Dan Perjovschi lansează la Sibiu cartea ”Ziarului Orizontal”
Desenator, ilustrator, scriitor, jurnalist și autor de performance român, artistul sibian Dan Perjobschi și-a împărtășit experiența celei mai longevive experiențe artistice din spațiul public românesc Gloriei Luca, aceasta așezându-le într-un volum de carte intitulat „Dan. Perjovschi. The Horizontal Newspaper. A School of Text and Image”. Cu toate că acest volum este deja disponibil pe platforma online a Editurii Curtea Veche, www.curteaveche.ro și în librăriile din țară, lansarea oficială a acestui volum va avea loc la Sibiu, în data de 16 decembrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Habitus, în cadrul unuiCItește mai departe
Premierele lunii decembrie pe Scena Digitală: „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun” și „Puricele în ureche”
Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), aduce atmosfera de sărbătoare în casele noastre cu cele două premiere pe care le prezintă în luna decembrie: „Țesătorul de vise” – o emoționantă Poveste de Crăciun – și comedia savuroasă „Puricele în ureche”. Cele două premiere din decembrie încheie un an în care Scena Digitală a oferit publicului șansa de a urmări unele dintre cele mai apreciate producții ale TNRS, filmate la o calitate excepțională, alături de valoroase spectacole internaționale. „De ani buni, pe scena NaționaluluiCItește mai departe
Constantin Chiriac, directorul FITS, invitat să fie parte din ”Ofensiva culturală” în județul Hunedoara
Zilele acestea, scena legendară de la Sibiu pe care se joacă, din anul 2007, ”Faust” probabil cel mai impozant spectacol de teatru din Europa, a fost martor al unei strângeri de mâini cu valoare de simbol, ce poate deveni deschizătoare de drumuri pentru valorificarea unor noi oportunități în ceea ce înseamnă ”Ofensiva culturală”, acțiune demarată de Consiliul județean Hunedoara cu un tot mai mare succes. Protagoniști ai acestei strângeri de mână ce deschide calea unei colaborări viitoare care se anunță a fi una prolifică au fost Constantin Chiriac, directorul TeatruluiCItește mai departe
„Romeo și Julieta”, în regia lui Andriy Zholdak, în premieră la Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu
„Romeo și Julieta”, după William Shakespeare, în regia lui Andriy Zholdak, este cea de-a treia premieră pe care Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu o va prezenta în luna septembrie. Capodoperă a dramaturgiei universale, ”Romeo și Julieta” spune povestea a două familii rivale. Doi tineri care transformă ura părinților în iubire. O poveste de dragoste care va învinge timpul. Și un nou prilej de a celebra miracolul teatrului. “Romeo si Julieta” e un “feeling”, e nodul din stomac care îți semnalează că te-ai îndrăgostit, e starea de imponderabilitate când „trebuie să-ți atingiCItește mai departe
Premiera „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU, în septembrie, la Sibiu
Scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu găzduiește, în luna septembrie, premiera spectacolului „MASS”, o coproducție TNRS – UNTEATRU. „MASS”, de Fran Kranz, regia Andrei și Andreea Grosu, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki și Marius Turdeanu, iar scenografia este semnată de Vladimir Turturica. Textul e o atentă examinare a durerii, a furiei și a acceptarii. Două familii care încearcă să se ierte și să meargă mai departe. Se caută vinovați, se caută povești justificatoare pentru destinul lor, se caută răspunsuri. Își îndreaptă degete arătătoare cătreCItește mai departe
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu pregătește cinci premiere!
Odată cu finalizarea ediției 2022 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) a început pregătirile pentru cele cinci premiere pe care le va prezenta în perioada următoare. Regia spectacolelor este semnată de Silviu Purcărete, Andriy Zholdak, Andrei și Andreea Grosu, Hunor Horvath și Bogdan Sărătean. Silviu Purcărete lucrează la o nouă creație pentru Naționalul sibian, producție în care revine pe scenă și Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), alături de 20 de actori ai TeatruluiCItește mai departe
FITS 2022, un festival al excelenței, sub semnul frumuseții
A luat sfârșit cea de a 29-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Începută în 24 iunie, actuala ediție a cuprins peste 800 de propuneri în program, mai mult de 3500 de participanți care au sosit la Sibiu din 75 de țări și au luat parte la evenimente susținute în 80 de spații. Tema acestei ediții a fost FRUMUSEȚE! Însă nu doar din acest motiv, ci mai ales pentru că fascinația celor peste 800 de evenimente care au avut loc în cadrul celui mai important eveniment alCItește mai departe
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu a devenit membru al rețelei Circostrada
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), prin Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi structurile sale asociate, a devenit membru al Circostrada, reţeaua europeană dedicată circului contemporan și artelor spectacolului de stradă. Anunţul oficial a fost făcut de către Stephane Segreto-Aguilar – Head of International Development at ARTCENA and Circostrada Network Coordinator, în 30 iunie 2022, în timpul sesiunii la care a participat online în cadrul Bursei de Spectacole de la Sibiu. Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS consideră acest lucru drept o mare onoare, atât pentruCItește mai departe
Premieră absolută, la nivel mondial, la FITS 2022: primul spectacol de teatru transmis live pe TikTok!
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu anunță realizarea unui parteneriat cu platforma TikTok în cadrul căruia va marca și o premieră absolută la nivel mondial: primul spectacol de teatru transmis live pe TikTok! Este vorba de producția #acedesiguranță@tiktok, în regia lui Bobi Pricop, text de Ionuț Suciu, o coproducție Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare. Spectacolul este programat la FITS, în sala de la etaj a Teatrului Gong, și, live, pe TikTok, în 3 iulie,CItește mai departe
Spectacol cu 200 de drone deasupra Sibiului, în deschiderea și la finalul FITS 2022
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu marchează prima și ultima zi a ediției din 2022 cu un impresionant spectacol cu drone realizat de echipa EVSKY! Spectacolul, intitulat #findBEAUTY, constituie o premieră în istoria FITS și înlocuiește celebrele focuri de artificii care au luminat cerul la edițiile anterioare. „Am ascultat, așa cum facem mereu, vocea comunității sibiene care ne-a sugerat că artificiile sunt o formă de spectacol extrem de populară și apreciată de public, însă nu foarte prietenoasă cu mediul. Mai mult decât atât, FITS aduce mereu publicului cele maiCItește mai departe
„Faust” – primul spectacol sold-out la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, FITS 2022
„Faust”, impresionanta producție a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu este primul spectacol la care s-au vândut toate biletele disponibile pentru reprezentații din cadrul Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2022. Chiar dacă premiera sa a avut loc acum 15 ani, „Faust”, de J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, continuă să seducă iubitorii teatrului din întreaga lume și este primul spectacol sold-out și de la această ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. La reprezentația din 2 iulie, biletele la „Faust” sunt deja epuizate, iarCItește mai departe
Festivalul Internațional de Teatru Sibiu 2022 anunță programul spectacolelor și pune în vânzare biletele pentru acest eveniment
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) anunță publicarea programului și punerea în vânzare a biletelor pentru cea de a 29-a ediție, care va avea loc în perioada 24 iunie – 3 iulie 2022. Începând de astăzi, iubitorii artelor spectacolului pot achiziționa 30.000 de bilete pentru 116 reprezentații fizice, dar și bilete pentru 37 de spectacole ce pot fi vizionate online, cu prețuri cuprinse între 30 și 150 de lei. De asemenea, tot începând de astăzi, pe site-ul FITS – www.sibfest.ro – se regăsesc informații pentru alte peste 170 deCItește mai departe
Reprezentațiile Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în lunile mai și iunie
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) invită publicul la reprezentațiile programate în lunile mai și iunie la Sala Mare și Sala Studio Iubitorii de teatru vor putea vedea în luna mai: „domnul iedeman”, „Rug”, „Sunt o babă comunistă”, „Iubire cu năbădăi”, „Mici crime conjugale”, „Macbeth”, „Îmi place cum miroși”, „Perfect compus”, „Oscar și Buni Roz”, „Emigranții”, „Zeul Carnagiului”, „Puricele în ureche”, „Femei”, „Cerere în căsătorie” și „Moroi”. În luna iunie sunt programate spectacolele: „Yvonne”, „Echilibru fragil”, „De cealaltă parte a lumii”, „Mesaje spre univers”, avanpremiera „Švejk pe front”, „Povestea urșilorCItește mai departe
Reprezentațiile lunii aprilie la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) oferă publicului, în luna aprilie, două spectacole în premieră, alături de reprezentații ale unora dintre cele mai apreciate producții din repertoriu. Spectacolul „Macbeth”, după William Shakespeare, regia și adaptarea Botond Nagy, va fi prezentat în premieră în 1 aprilie, după ce s-a bucurat de un extraordinar succes la public cu prilejul avanpremierei din luna martie. De asemenea, „Echilibru fragil”, de Edward Albee, regia Mariana Cămărășan, va avea premiera în 21 aprilie. Spectatorii vor putea urmări forma finală a creației, rezultată în urma dialogului dintre publicCItește mai departe
Spectacole aeriene cu drone la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) va prezenta spectacole aeriene cu drone, nepoluante pentru mediul înconjurător, la festivitățile de deschidere și de încheiere a celei de-a XXIX-a ediții, care se va desfășura în perioada 24 iunie – 3 iulie 2022. Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), organizatorul FITS, își dorește ca pentru ediția de anul acesta să renunțe la focurile de artificii și să opteze pentru o soluție prietenoasă cu mediul, care nu are efecte negative asupra locuitorilor Sibiului și nici asupra animalelor de companie ale acestora. „SibiulCItește mai departe
Evenimente speciale marchează Ziua Mondială a Teatrului la Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului – 27 martie, oferind publicului evenimente de calitate de-a lungul a trei zile: spectacole de teatru, o conferință Constantin Chiriac în dialog cu Mihai Mălaimare, lansare de carte și un one-man show Mihai Mălaimare În 26 și 27 martie, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a TNRS, iubitorii teatrului sunt invitați la noua producție a Naționalului sibian – „Echilibru fragil”, de Edward Albee, un spectacol de Mariana Cămărășan. La finalul reprezentațiilor vor avea loc discuții cu publicul, în urmaCItește mai departe
Directorul TNRS din Sibiu, Constantin Chiriac, doctor honoris causa al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Moldova
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova i-a acordat, miercuri, titlul de doctor honoris causa prof. univ. dr. habil. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Ceremonia a avut loc în format mixt, fiind organizată la sediul Academiei, în Chișinău, cu prezența fizică a universitarilor din Republica Moldova. Prof. univ. dr. Victoria Melnic, rector AMTAP, maestru în Artă, a dat citire Laudatio: „Unul dintre cei mai eficienți și creativi promotori culturali ai României, veritabil ambasadorCItește mai departe
Premieră la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Abonament pentru toate reprezentațiile online FITS 2021
Prețurile biletelor pentru reprezentațiile care vor avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), din perioada 20-29 august 2021, sunt afișate începând de joi, 15 iulie, pe pagina web a evenimentului, www.sibfest.ro, și includ, în premieră, varianta unui abonament pentru accesul online la toate reprezentațiile manifestării. Biletele pentru primul mare festival din Europa Centrală și de Est și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România vor fi puse în vânzare joi, 22 iulie. Cea de-a 28-a ediție a FITS, cu tema „Construim speranța împreunăCItește mai departe
600 de spectacole și artiști din 37 de țări, reuniți sub tema „Construim speranța împreună” la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, primul mare festival din Europa Centrală și de Est
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), primul mare festival din Europa Centrală și de Est, unul dintre cele mai mari festivaluri din lume și cel mai mare eveniment dedicat artelor spectacolului din România, va prezenta, în perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de țări, de pe toate continentele, pentru ceea ce va însemna cea mai complexă ediție desfășurată până în prezent. Organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Consiliului Local Sibiu, FITS va reuni mari artiștiCItește mai departe