constructie
Grădinița IG Duca rămâne prioritară
S-a scurs un decediu de la începerea lucrărilor de construcție a grădiniței IG Duca din Petroșani. Constructorii au venit pe rând, au făcut câte ceva și au plecat, invocând tot felul de motive. Grădinița IG Duca ar putea fi finalizată anul acesta. Edificiul pare a fi blestemat. Niciunul dintre constructori nu a reușit să finalizeze lucrările începute în urmă cu 10 ani. Municipalitatea stă cu banii în cont, însă nu poate continua lucrările de realizare a grădiniţei. “Acum se fac bugetele, dar continuarea lucrărilor de la grădiniță este cuprinsă înCItește mai departe
Cum s-a lucrat pe şantierul autostrăzii Deva – Lugoj în ultimul an
Loturile III şi IV ale viitoarei autostrăzi Deva – Lugoj se află în lucru de aproape un an, iar estimările optimiste privind terminarea proiectului mai devreme de luna mai a anului 2016, când a fost prevăzută potrivit contractului, nu mai au susţinere. Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat Prefectura Hunedoarei că în prezent, la aproape un an de la începerea lucrărilor pe tronsonul IV al viitoarei autostrăzi Deva – Lugoj, constructorii au finalizat un sfert din proiect. Pe tronsonul al treilea, gradul de finalizare este subCItește mai departe