Costel Avram
Angajații de top ai lunii iulie la Apa Serv Valea Jiului
Luna iulie a anului 2017 a fost una solicitantă pentru întregul colectiv de salariați ai Apa Serv Valea Jiului, ca urmare a numărului destul de ridicat de avarii și al lucrărilor de intervenție la care a fost necesară implicarea angajaților societății. În mod special, acest lucru s-a simțit cel mai pregnant la secția de Apă Canal din orașul Petrila, unde echipele de intervenție au fost solicitate în mod repetat, iar activitățile de intervenție au fost dintre cele mai dificile din ultima perioadă. Cu toate acestea, salariații din cadrul secției deCItește mai departe
ZIUA MINERULUI, OMAGIATA SI DE ANGAJATII APASERV
În fiecare an, Valea Jiului sărbătorește Ziua Minerului, iar data de 6 august, la care îi celebrăm pe toți cei care trudesc în subteran, e una plină de semnificații istorice. Pentru această zonă, greu încercată de problemele sociale apărute în urma restrângerii acestui sector de activitate, mineritul continuă să rămână reperul în jurul căruia oamenii de aici își privesc viitorul, așa că Ziua Minerului e una a întregii comunități. ”Ceremonia de depunere de coroane desfasurată astăzi, s-a vrut a fi o comemorare decentă a sufletelor minerilor care au plecatCItește mai departe
Ziua Lucrătorului din Serviciile Publice de alimentare cu apă și de canalizare
Apa Sev Valea Jiului sărbătorește astăzi, 20 iulie, asemeni tuturor operatorilor de servicii publice de acest tip din România, Ziua lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare. Prevăzută prin Contractul Colectiv de Muncă pe ramură, Ziua lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare aduce în atenția opiniei publice rolul pe care oamenii care muncesc în cadrul societăților de distribuție a apei potabile, îl au în viața comunităților locale. Noi, la Apa Serv Valea Jiului, ne-am străduit să ne îndeplinim cât mai bineCItește mai departe
Investițiile la construcția canalizării din Straja evoluează în graficul stabilit
Conducerea Apa Serv Valea Jiului a efectuat astăzi o vizită pe șantierul construcției colectorului de canalizare din stațiunea Straja Lupeni, pentru a verifica stadiul și calitatea lucrărilor care se execută aici, în baza proiectului de introducere a sistemului de canalizare în stațiunea turistică din masivul Straja. Potrivit directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, pe ambele tronsoane în care există lucrări, acestea evoluează în graficul antestabilit, astfel încât există toate premisele ca noul sistem de canalizare de la Straja să fie funcțional până în toamna acestui an. ”AmCItește mai departe
Final de iunie cu întreceri ”la fileu” între angajații Apa Serv
În cadrul programelor de team building derulate, în mod constant de către Apa Serv Valea Jiului, pentru a consolida relațiile colegiale între salariați, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2017 este progamată o nouă competiție sportivă internă. Este vorba despre Cupa Apa Serv la tenis de câmp. Aflată în fața primei sale ediții, competiția este organizată de Clubul Spotiv Școlar (CSȘ) Petroșani, în partenriat cu Apa Serv Valea Jiului, întrecerile urmând să se deruleze pe schema competițonală a probelor de simplu, băieți și respectiv fete, în sistem eliminatoriu. CâștigătoriiCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului şi-a făcut bilanțul pe jumătate de an
Costel Avram, directorul general Apa Serv Valea Jiului: ”Suntem în plan cu ceea ce ne-am propus. Bilanțul pe jumătate de an arată bine, dar n-a fost deloc ușor să ne atingem indicatorii”. Operatorul de apă și canalizare a avut o creștere substanțială a cheltuielilor cu intervențiile la avarii, dar și cu salariile angajaților după creșterea salariului minim pe economie. Gerul din iarna care a trecut a provocat nenumărate avarii iar costurile au fost imense. Chiar și așa, la jumătate de an, bilanțul întocmit de specialiști arată că societateaCItește mai departe
Urmările ploilor de luni după-amiază, gestionate cu succes în Valea Jiului
Potrivit unui comunicat emis de Apa Serv Valea Jiului, în această seară, ca urmare a evenimentelor meteorologice din această după masă, dar și a avertizărilor emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă privind cantitățile de apă însemnate înregistrate în Valea Jiului, echipele din cadrul Apa Serv Valea Jiului s-au mobilizat în timp real și au intervenit în toate localitățile Văii Jiului, unde s-a impus acest lucru. Evenimente deosebite unde s-a intervenit au fost în: – Petrila – str Parângului şi Republicii; – Petroşani – Colonie, DN 66 colector principal şiCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului îşi activează comandamentul pentru dezastre naturale
Apa Serv Valea Jiului și-a reactivat comandamentul de intervenție în cazul în care regiunea va fi lovită de ploi torențiale ori alte fenomene meteo ce ar putea crea probleme. Totodată, mai ales pe perioada de vară, angajații operatorului sunt gata de intervenție dacă situația o cere. Fenomenele meteo extreme de anul trecut, când Valea Jiului s-a confruntat cu inundații de proporții, i-au determinat pe șefii Apa Serv să se mobilizeze din timp. Decizia a fost luată mai ales că și Consiliul Județean Hunedoara și-a prevăzut un fond pentru aCItește mai departe
Parcul copiilor din Petrila are, de astăzi, și o nouă fântână arteziană
Parcul copiilor din Petrila are, începând de astăzi, o nouă înfățișare, cu covor de iarbă, arbori frumoși, alei pavate, iluminat modern, mobilier de odihnă (bănci) și de joacă noi. Și tot de astăzi, în Parcul Copiilor din Petrila funcționează din nou fântâna arteziană, modernizată cu un elegant sistem de jet de apă. Pentru ca toate aceste lucruri să fie posibile, vreme de câteva săptămâni bune, voluntarii din cadrul Apa Serv Valea Jiului, de la directorul general Costel Avram și șefii de Departamente și Secții până la simpli muncitori, au pusCItește mai departe
Apă potabilă non-stop pentru alte 17 gospodării de la marginea Petroșaniului
Chiar dacă nu a fost o vreme prea frumoasă astăzi în Valea Jiului, directorul general al Apa Serv, Costel Avram apreciază că, pentru domnia sa dar și pentru colegii săi de la Apa Serv bucuria zilei de astăzi a venit din mulțumirile primite din partea sătenilor din Jupâneasa, un mic ”cartier” de case de la marginea Petroșaniului. Mulțumiri cuvenite, dacă avem în vedere faptul că, după ani de zile în care singura sursă de apă a acestor gospodării a fost una nepotabilă (din alimentarea cu apă industrială a fostelor exploatăriCItește mai departe
Fonduri europene de peste cinci miliarde de euro
Acesta este obiectivul României pe anul 2017 a declarat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, la Petroşani. Oficialul a semnat primul proiect de infrastructură mare la Apa Serv Valea Jiului şi a anunțat că executivul urmăreşte ca pentru 2018, rata de absorție a banilor europeni acesta să fie de 26%, ceea ce ar reprezenta o dublare a valorii în cifre absolute. „Obiectivul pe care ni l-am propus pentru anul 2017 este de a aduce în țară 5,2 miliarde de euro. Acestea se compun din 1,9 miliarde de euro peCItește mai departe
Costel Avram, Gheorghe Ile și Rovana Plumb au semnat pentru 90 de milioane de euro pentru apa din Valea Jiului
Oameni cu rădăcini din toate colțurile țării și cu responsabilități sociale, economice, politice, administrative și guvernamentale de la toate nivelurile s-au întâlnit astăzi, la sediul Apa Serv Valea Jiului de la Petroșani, confirmând încă o dată adevărul din spatele zicalei potrivit căreia ”Cine bea apă din Valea Jiului, rămâne aici ! Sau, cel puțin, revine de fiecare dată cu plăcere !” Președintele ADI Apa Valea Jiului, ing. Gheorghe Ile (primarul municipiului Vulcan) ne-a reamintit astăzi adevărul acestei zicale, confirmat de revenirea, pentru a cincea oară în Valea Jiului, a RovaneiCItește mai departe
Petrilenii au parte de carte, prin Cenaclul Boema și Asociația Rosa Multiflora
Grație unui fericit parteneriat derulat de Asociația Rosa Multiflora, condusă de Costel Avram, împreună cu Cenaclul literar Boema (condus de jurnalistul și scriitorul Marian Boboc), Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila a fost vineri după-amiază gazda primitoare a unei întâlniri culturale de înaltă ținută. Sub aceste auspicii, petrilenii iubitori de literatură au putut lua parte nu numai la o inedită sesiune de lectură, avându-i ca vorbitori pe câțiva dintre cei mai titrați oameni de litere ai Văii Jiului, ci și la o triplă lansare de carte a scriitorilor MarianCItește mai departe
Forza Inter Petrila!!! Luptători până la ultima secundă
Lidera Campionatului Județean de Fotbal hunedorean este mai aproape de barajul pentru liga superioară la fotbal. După partida de la Hunedoara, teoretic nu se mai poate spune că se mai poate întâmpla ceva care să împiedice Inter Petrila din drumul ei spre titlul de campioană a județului. Petrilenii luptători până la ultima secundă în meciul cu ambițioasa echipă CS Hunedoara, golul victoriei venind în ultima secundă a partidei, momentul fluierului final și a aparținut jucătorului Adrian Dolha (min 90+5). Sportivi tineri și talentați, jucătorii hunedoreni și-au dorit victoria pe terenCItește mai departe
Premii pentru ”Angajații lunii aprilie” la Apa Serv
Odată cu începutul unei noi luni calendaristice, a venit momentul unei noi evaluări a activității salariaților de la Apa Serv Valea Jiului. În urma analizei efectuate de echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, au fost desemnați alți trei laureați ai titlului de ”Angajat al lunii” a căror activitatea din luna aprilie 2017 s-a dovedit a fi una foarte bună. În cursul zilei de astăzi, directorul general al Apa Serv, Costel Avram i-a felicitat în mod public pe cei trei salariați cărora le-au fost înmânateCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului, felicitată în ședința ARA de ministrul Fondurilor europene
La finalul săptămânii trecute, la București, a avut loc o Adunarea Generală a Asociației Române a Apelor. Aceasta a reunit reprezentanții tuturor operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare din România. La eveniment a luat parte și directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram. Acesta ne-a informat că la ședința ARA au participat, alături de toţi directorii operatorilor de apă din România la Adunarea Generală a A.R.A. şi directorul general al POIM, Cătălin Gheran, precum şi doamna Rovana Plumb – Ministrul Fondurilor Europene. Acești invitați auCItește mai departe
Costel Avram: ”Apa este viață, dar apa este și sănătate !”
România marchează astăzi, alături de alte state ale lumii, Ziua Mondială a Sănătății. Cu acest prilej, directorul general al Apa Serv Valea Jiului se declară convins de faptul că sănătatea este cel nu doar cea mai uzitată urare pe care și-o adresează oamenii unii-altora, ci și cel mai înțelept scop în viață al fiecăruia dintre noi, vă doresc, dragi prieteni, să aveți parte de sănătate ! ”În atingerea acestui deziderat, Apa Serv Valea Jiului joacă un rol esențial pe care am convingerea că am reușit să-l atingem și să-l păstrămCItește mai departe
Competiția ”Angajatului lunii” de la Apa Serv și-a desemnat laureații lunii martie
Echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului a analizat rapoartele de activitate al angajaților firmei din luna martie 2017 și a decis să acorde Premiul ”Angajatul lunii Martie” pentru trei dintre angajaţii societaţii şi anume: * Mangu Iulian – electrician la Staţia de Tratare a Apei de la Valea de Peşti * Cămărăşescu Alexandru – inginer la Serviciul Mecano – Energetic * Boştină Elena – gestionar depozit la Serviciul Aprovizionare şi Achiziţii Publice ”Am înmânat diplomele de merit pentru alți trei salariați ai Apa ServCItește mai departe
Decizii importante pentru Apa Serv, luate vineri în Consiliul județean
Consiliul județean Hunedoara a adoptat, în ședința de vineri, mai multe decizii importante care privesc activitatea operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului. Acestea vizează situațiile financiare ale Apa Serv Valea Jiului, dar și un important proiect de investiții care urmează a fi realizat anul acesta în stațiunea Straja, cu finanțare integrală de la Consiliul județean Huneodara. ”Am fost astăzi prezent în ședința Consiliului județean Hunedoara, unde au gost aprobate situațiile financiare ale anului 2016 și prevederile bugetare ale anului 2017 pentru operatorul regional de apă și canalizareCItește mai departe
Investiție pentru racordarea gospodăriilor din Jupâneasa la rețeaua de apă
Zona gospodăriilor din Jupâneasa, aflate undeva la marginea municipiului Petroșani a avut, în ultimii ani, foarte multe probleme legate de alimentarea cu apă. Ani de-a rândul, aceștia au primit apă (dar nu potabilă, ci ndustrială !) de la captarea fostei mine Petrila. După închiderea minei, aceste gospodării risca să rămână definitiv fără apă. Pentru că anul 2016 a fost un an electoral, au fost găsite soluții de moment pentru ca apa să ajungă în continuare la cetățenii din această zonă. Timpul a trecut, dar problemele s-au agravat și, de cevaCItește mai departe
Ziua Apei sărbătorită și în Valea Jiului
Așa cum era firesc, Ziua Mondială a Apei a fost sărbătorită și de către reprezentanții Apa Serv Valea Jiului. Reprezentanții operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului au marcat acest eveniment, ținând cont și de tematica aleasă pentru acest an de ONU – ”Gestionarea Apelor Menajere”- la Stația de tratare a apelor uzate de la Dănuțoni – Aninoasa. Invitați ai Apa Serv au fost de această dată profesori și studenți de la specializările Ingineria și protectia mediului în industrie, Ingineria valorificării deșeurilor, Ingineria securității în idustrie,CItește mai departe
Ziua Mondială a Apei 2017
Apa Sev Valea Jiului sărbătorește astăzi, asemeni tuturor operatorilor de servicii de alimentare cu apă potabilă din România și din lume, Ziua Mondială a Apei (World Water Day). Instituită oficial în urma Conferinței Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro (Brazilia) din 1992, prin adoptarea Rezoluției 47/193, Ziua Mondială a Apei își propune sensibilizarea populației planetei asupra provocărilor cu care se confruntă managementul resurselor de apă, având în vedere creșterea cererii de acces la apă și la serviciile în domeniu. Pentru acest an, genericul sub care seCItește mai departe
Premii pentru cei mai buni angajați ai Apa Serv din luna februarie
Conducerea Apa Serv Valea Jiului a desfășurat luni, 6 martie, o nouă festivitate în care au fost premiați mai mulți salariați care s-au evidențiat în activitatea lor în cursul lunii februarie 2017. Potrivit analizelor asupra rapoartelor de activitate ale angajaților Apa Serv Valea Jiului din luna precedentă, conducerea societății a decis să acorde titlul de ”Angajat al lunii februarie” următorilor salariați: Maria Lăban – economist în cadrul serviciului Comercial; Cristian Iosif Ianc – electromecanic la Sectorul Lupeni – reţele apă Silviu Andrei Nicula – programator de sistem în cadrul ServiciuluiCItește mai departe
Rețea de canalizare pe platforma industrială de la fosta mină Petrila
Zona fostei Exploatări Miniere de la Petrila, unde autoritățile publice locale din orașul Petrila intenționază să configureze viitorul centru industrial și administrativ al localității, va avea și o nouă rețea publică de alimentare cu apă și canalizare. Aceasta este concluzia care s-a desprins în urma întâlnirii pe care au avut-o astăzi, la sediul Apa Serv Valea Jiului, reprezentanții echipei de management a operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului și primarul orașului Petrila, Vasile Jurca. ”Încercăm să găsim soluțiile pentru implementarea acestui proiect, care este unul absolut necesarCItește mai departe
Apa Serv demarează un nou proiect de modernizare a unei rețele de apă din Petroșani
Apa Serv intenționează reabilitarea din fonduri proprii a rețelei de distribuție a apei potabile din zona străzilor Poienilor, Uzinei și Pomilor din municipiul Petroșani. Decizia a fost luată de către directorul general al Apa Serv, Costel Avram, în urma analizării situației rețelelor existente pe aceste străzi, situație semnalată de cetățenii din zonă în cadrul programului său de audiențe. ”Am luat act, în cadrul ședințelor de audiențe de săptămâna trecută, de problema semnalată de un locatar de pe strada Poienilor din municipiul Petroșani și am dispus unei echipe tehnice din cadrulCItește mai departe
Angajații lunii ianuarie la Apa Serv
Muncesc în fiecare zi, indiferent de condițiile meteo. Datorită lor, abonații societății de apă din Valea Jiului au acces la apa potabilă. În fiecare lună, ApaServ Valea Jiului îi premiază pe angajații care s-au remarcat. În luna ianuarie, ca urmare a analizării rapoartelor de activitate ale angajaților Apa Serv Valea Jiului, conducerea societății a decis să acorde unui număr de 3 salariați titlul de ”Angajat al lunii ianuarie”. Astfel, în cadrul activităților specifice atribuțiilor de serviciu, în prima lună a anului 2017 s-au evidențiat următorii noștri salariați: Alin Săceanu –CItește mai departe
Conducerea Apa Serv – raport de activitate în fața Consiliului local Petrila
La Apa Serv Valea Jiului, continuă demersul echipei de conducere de informare a comunităților locale asupra activității operatorului regional de apă și canalizare din anul 2016, dar și asupra perspectivelor anului 2017 pentru fiecare localitate a Văii Jiului în parte. Astăzi directorul general Costel Avram a fost prezent, alături de Roxana Benke (șeful Departamentului Economic al ASVJ), Sandu Benke și Gicu Bejenariu (responsabilii Secției Apă-Canal de la Petrila) în Consiliul local al orașului Petrila. ”Le-am explicat aleșilor locali în ce a constat activitatea noastră de anul trecut pentru locuitorii din acestCItește mai departe
Apa Serv a intervenit în ianuarie la peste 400 de avarii cauzate de îngheț
Dacă în alți ani, instituirea unui cod galben sau portocaliu de îngheț bloca activitatea stațiilor de tratare a apei administrate de Apa Serv Valea Jiului, la începutul acestui an, pe perioada înghețului, nu a fost oprită niciuna din stațiile de tratare exploatate de Apa Serv, asigurându-se alimentarea continuă cu apă potabilă la nivelul Văii Jiului. Informația a fost prezentată astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a conducerii Apa Serv. În opinia directorului general al Apa Serv, Costel Avramn, acest lucru a fost posibil daorită investițiilor realizate în anii precedenți șiCItește mai departe
”Angajatul lunii” de la Apa Serv, din nou la datorie
Titlul de angajat al lunii decembrie în cadrul Apa Serv Valea Jiului nu l-a făcut pe unul dintre laureați să se culce pe lauri ci, dimpotrivă, l-a mobilizat pentru a fi la fel de activ și în acțiunile sale de la începutul noului an. Astfel, instalatorul Cladiu Popa de la Secţia apă – canal din Petroşani a participat astăzi la executarea unei lucrări în urma căreia mai multe gospodării din zona Turnului de apă din Cartierul Colonie al municipiului Petroşani nu vor avea probleme legate de alimentarea cu apă potabilă,CItește mai departe
Moș Crăciun a ajuns și la Apa Serv Valea Jiului
În periplul său din Ajun de Crăciun, Moș Crăciun a ajuns astăzi, în devans, și la sediul Apa Serv Valea Jiului. Aici a fost așteptat de zeci de copii ai salariaților operatorului regional de apă din Valea Jiului, pentru care conducerea Apa Serv a alocat și în acest an resursele financiare achiziționării de pachete cu cadouri de sărbători. Informația ne-a fost prezentată chiar de către directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram care s-a numărat, alături de ceilalți membri ai echipei de conducere, din deegația care l-a primitCItește mai departe
Angajatul lunii noiembrie la Apa Serv Valea Jiului
Conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis ca, începând cu luna noiembrie a acestui an, pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și pentru a încuraja competitivitatea personalului angajat, să fie instituit un premiu special acordat ”Angajatului lunii”. ”În obținerea rezultatelor pe care Apa Serv Valea Jiului le-a înregistrat în ultimii ani, un rol determinant l-au avut salariații firmei. De la cel mai mic muncitor și până la nivel de director, angajații noștri au demonstrat că atunci când vrei cu adevărat să-țiCItește mai departe
Asociația de Dezvoltare ”Apa Valea Jiului” și-a ales un nou președinte
Astazi, 23 noiembrie 2016 la sediul S.C. Apa Serv Valea Jiului S.A. a avut loc ședinta Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului”. În cadrul acestei întruniri, la propunerea primarului oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu a fost propus şi votat în unanimitate de voturi în calitate de preşedinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului”, primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile. Acesta îi urmeaza la conducere domnului Gheorghe Simion care şi-a încheiat manadatul. Tot în cadrul întrunirii de astăzi a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Valea Jiului”a fostCItește mai departe
Ce i-a scris salvatorul miner lui Costel Avram?
Salvatorul miner care l-a convins pe Costel Avram să reia furnizarea apei potabile la sediul Presterv a făcut acest lucru printr-un simplu mesaj. “Sunt doar un prăpădit de salvator minier, abia ieşit duminica dintr-o actiune de 14 zile pe care a trebuit sa o intreprindem intr-unul din abatajele Minei Vulcan. Puteti sa-mi spuneti cu ce suntem noi vinovati ca prea potentii nostri sefi nu au platit serviciile ApaServ? Cum voi putea eu, in momentul cand voi iesi din mina sa ma spal, imi voi lua totul sub brat si voiCItește mai departe
Workshoop pe teme de comunicare al operatorilor de apă și canalizare din România găzduit la Petroșani, de Apa Serv Valea Jiului
Săptămâna trecută, la Petroșani, a avut loc un important seminar de lucru organizat de Asociația Română a Apei, Comitetul Bazinal Olt-Jiu. Evenimentul găzduit de Apa Serv Valea Jiului, a reunit reprezentanți ai serviciilor Comercial-Relații Publice-Mass Media din cadrul operatorilor de apă din toată România. Astfel, un număr de 35 de specialiști ai operatorilor de apă din Timișoara, Sibiu, Buzău, Cluj, Zalău Vâlcea, Brașov, Timișoara, Baia Mare, Iași, Călărași, Galați, Focșani, Arieș, Neamț și, bineînțeles, Petroșani au fost prezenți la dezbaterile care au vizat o serie de teme de actualitate din agendaCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului găzduiește reuniunea Grupului de lucru Comercial-Relații Publice al Asociației Române a Apei
Eforturile depuse în ultimul an în domeniul comunicării și Relațiilor Publice de către reprzentanții serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului, au făcut din Apa Serv Valea Jiului un model în ceea ce privește abordarea cu succes a interacțiunii cu publicul. Potrivit unor rapoarte de evaluare, Apa Serv Valea Jiului este, în prezent, operatorul de servicii publice cu cea mai bună imagine la nivelul județului Hunedoara. Succesul reputat în această direcție de cei de la Apa Serv Valea Jiului au determinat reprezentanții Asociației Române a Apei, cel mai importantCItește mai departe
Au băgat gazul și au avariat magistrala de apă
Angajații unei societăți care se ocupă de lucrări pentru introducerea unei rețele de gaz metan au spart conducta de alimentare cu apă potabilă a unui cartier, nu o dată ci de două ori. Cum toate sesizările locuitorilor cartierului au ajuns la dispeceratul Apa Serv, echipele de intervenție au muncit contracronometru pentru a repara stricăciunile celor care introduc gazul metan. ”Au lovit conductele de apă și le-au spart, și vineri seara dar și ieri (n.r. duminică). Este o firmă care a câștigat licitația pentru lucrări de introducere a gazului metan, pentruCItește mai departe
Punct final în prima etapă a proiectului european pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului
Ultimele formalități pentru închiderea proiectului implementat, în ultimii ani, de SC Apa Serv Valea Jiului, în cadrul Programului Operațional de Mediu 2007-2014 au fost finalizate astăzi, odată cu ultima hotărâre adoptată, în acest sens, de Consiliul județean Hunedoara. La ședința Consiliului județean de astăzi a participat și directorul general al Apa Serv, Costel Avram. ”Am pus astăzi punct unui proiect european de succes, derulat de Apa Serv Valea Jiului, prin intermediul căruia am făcut importanți pași înainte în extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din această regiune careCItește mai departe
Premierul Cioloş ar putea vizita stația de tratare Dănuțoni din Iscroni
Primul ministru va participa la lansarea proiectului ce prevede dezvoltarea zonelor defavorizate cum este și cea a Văii Jiului, regiune mono industrială afectată de sărăcie și șomaj. Tot la Petroșani, Dacian Cioloș ar putea anunța și semnarea contractului de către Apa Serv Valea Jiului, lucru care va avea loc luna viitoare, pentru finanțarea proiectului european de dezvoltare a infrastructurii de apă și canal, proiect cu o valoare de aproape 90 de milioane de euro, finanțare nerambursabilă. Potrivit directorului general al SC Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, primul ministru vaCItește mai departe
Vulcanul încheie campania Apa Serv ”Canalizarea NU este coșul tău de gunoi”
Campania ”Canalizarea NU este coșul tău de gunoi !” se apropie de final. Astăzi, reprezentanții operatorului regional al serviciilor de canalizare din Valea Jiului, în frunte cu directorul general Costel Avram, au fost prezenți în municipiul Vulcan, pentru a promova mesajul acestei campanii și pentru a le arăta oamenilor că, fiecare dintre ei, poate face diferența între un serviciu cu multe greutăți și unul de cea mai bună calitate, în ceea ce privește canalizarea. ”Alături de alți 70 de colegi de la Apa Serv Valea Jiului am fost astăzi în municipiulCItește mai departe
Campania „Canalizarea NU este coșul tău de gunoi” a ajuns la URICANI
Zeci de angajați ai Apa Serv Valea Jiului, în frunte cu Costel Avram, directorul general al societății de apă, au dus mai departe mesajul campaniei “Canalizarea NU este coșul tău de gunoi”. Astăzi a fost rândul uricănenilor să afle despre această campanie derulată de Apa Serv Valea Jiului. „Continuăm campania ”Canalizarea NU este coșul tău de gunoi ! Și TU poți face diferența !”derulată de Apa Serv. Împreună cu colegii, am fost astăzi în orașul Uricani, pentru a le prezenta cetățenilor mesajul acestei campanii și rațiunile care au stat la bazaCItește mai departe
Promisiune făcută, obligație onorată !
Copiii care învață la Școala sătească de la Jieț (Petrila) au avut șansa ca, la deschiderea noului an școlar, să-i aibă alături de ei pe reprezentanții unor organizații neguvernamentale precum Crucea Roșie sau Rosa Multiflora din Valea Jiului care, impresionați de acești copii și poveștile lor de viață, și-au asumat misiunea de a se ocupa de susținerea acestora în actul de educație. Cum pentru oamenii de onoare, promisiunea făcută se cere a fi obligație onorată, zilele trecute, reprezentanții ai Filialei de Cruce Roșie din Petroșani (Mariana Popa Costaș, Ileana FirțulescuCItește mai departe
Apă, în curând, pentru familiile de pe strada Ghiocelului din Lupeni
De mai multă vreme, un cetățean din municipiul Lupeni, Pop Cristian Dan, semnala o problemă esențială a locuitorilor de pe strada Ghiocelului din celebrul cartier Ștefan din municipiul Lupeni: lipsa apei potabile. Problema a fost adusă și în atenția directorului general al Apa Serv Valea Jiului, iar acesta i-a promis cetățeanului în cauză că va verifica personal situația semnalată. După cum ne-a informat, Costel Avram a făcut acest lucru chiar duminică, 2 octombrie, când împreună cu șeful secției de Apă Canal al ASVJ din municipiul Lupeni, Constantin Zaharia, s-a deplasatCItește mai departe
Campania derulată de Apa Serv, ”Canalizarea nu este coșul tău de gunoi” a ajuns la Petrila
Reprezentanții Apa Serv Valea Jiului au derulat astăzi o nouă etapă din cadrul campaniei de conștientizare a populației cu privire la exploatarea corectă a sistemului de canalizare, o campanie derulată sub sloganul ”Canalizarea Nu este coșul tău de gunoi !” De data aceasta, cetățenii vizați au fost locuitorii orașului Petrila, care s-au întâlnit în această după-amiază cu cei de la Apa Serv. În fruntea acestora s-a aflat chiar directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Costel Avram, care ne-a declarat: ”Astăzi am derulat a doua acțiune de tip ”flash mobil”CItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului, în slujba abonaţilor
Colaborarea dintre cetăţeni şi Apa Serv Valea Jiului îşi arată roadele. Deschiderea întregii conduceri a societăţii faţă de problemele cetăţenilor învinge orice barieră. Astfel, cetăţenii semnalează, iar conducerea Apa Serv rezolvă problemele. La fel s-a întâmplat şi în cazul unor locuitorilor din Petroşani, care prin intermediul unei emisiuni televizate, i-au semnalat lui Costel Avram mai multe deficienţe ale sistemului de canalizare. “În calitate de manager al Apa Serv Valea Jiului, mă interesează ca abonații noștri să fie mulțumiți pe deplin de serviciile pe care le oferim. Desigur că nu întotdeaunaCItește mai departe
Campania civică a Apa Serv, ”Canalizarea NU este coșul tău de gunoi !” a început ieri în orașul Aninoasa
Apa Serv Valea Jiului a început o nouă etapă din campania de conștientizare a utilizatorilor din Valea Jiului, cu privire la exploatarea corectă a sistemului de canalizare. După ce, în prima etapă, au prezentat presei locale argumentele care au stat la baza demarării acestui prooect educațional, n cursul zilei de miercuri, 21 septembrie, mai mulți salariați ai Apa Serv Valea Jiului, în frunte cu directorul general Costel Avram, șeful departamentului Producție, Cristian Ionică, șeful departamentului Exploatare, Florin Donisa și șeful departamentului Dezvoltare, Monica Tarcea, au ”defilat” pe străzile din orașulCItește mai departe
Copiii de la Școala din Jieț au parte de acum și de părinți de… caritate
Pentru cei 17 copii care învață la Școala sătească nr. 4 din Jieț (Petrila), anul școlar a început ceva mai bine ca în alți ani, grație unor oameni de suflet care au răspuns solicitării venite din partea asociației de Cruce Roșie. Înainte de a începe școala, Crucea Roșie Petroșani a rãspuns nevoilor acestor copii și le-au donat rechizite, dulciuri și îmbrãcãminte, iar Carla Gaier, membrã a Crucii Roșii Petrila, a ținut sã împartã bucuria zilei de naștere a fiului sãu cu micuții de la Jieț, oferind un tort, jucãrii și îmbrãcãminte. Printre cei care a subscris acestui act de caritate s-a numărat șiCItește mai departe
Lucrările au început la canalizarea din Straja
Costel Avram, directorul ApaServ Valea Jiului, s-a ținut de cuvânt. Astăzi au demarat lucrările de introducere a canalizării în stațiunea montană Straja. În ciuda vremii nefavorabile, în stațiune a fost bătut primul țăruș al investiției. „Apa Serv Valea Jiului și-a asumat această investiție extrem de importantă care va rezolva una dintre cele mai mari probleme ale stațiunii Straja și mă bucur că am reușit să începem efectiv lucrările din zona cabanelor acum, astfel încât ele să nu afecteze derularea în condiții normale a sezonului de schi. Estimăm că, anul acestaCItește mai departe
Campanie Apa Serv.„Canalizarea NU este coșul tău de gunoi”
Apa Serv Valea Jiului demarează o campanie de conştientizare a populaţiei asupra efectelor pe care le are aruncarea deşeurilor în sistemul de canalizare. Cei care lucrează în acest domeniu au găsit de la absorbante şi până la pături sau alte obiecte în sistemul de canalizare. „Statistic, numai în primul semestru al anului 2016, s-au înregistrat un număr de 738 de lucrări la sistemul de canalizare, dintre 678 au fost pentru desfundarea și curățarea acestuia. Am tras concluzia, în urma analizelor pe care le-am efectuat, că este necesară conștientizarea cetățăenilor privindCItește mai departe