Crucea Roșie Petroșani
Sărbători fericite pentru nevoiași de la Crucea Roșie Petroșani
Consecvenți rolului pe care și l-au asumat, voluntarii filialei din Petroșani a Crucii Roșii Române, cu sprijinul unor oameni de bine, au acționat și în Săptămâna Mare de dinaintea Sfintelor Paște pentru ca mai multe familii cu probleme sociale să se poată bucura de sărbători ceva mai fericite. În frunte cu președintele Felicia Vitan și grupul inimoșilor voluntari Mariana Popa și Ileana Firțulescu, cărora li s-a alăturat Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin dar și, din Italia, doamna Lucica Morar, reprezentanții Crucii Roșii din Petroșani au vizitat câteva familiiCItește mai departe
Cupa Crucea Roșie Petroșani la fotbal de sală și-a desemnat laureații
Trei zile de fotbal s-au derulat cu succes în sala de sport a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani. Ediția a doua a Cupei „Crucea Roșie” Petroșani și-a atins scopul final, motivația fiind promovarea sportului, a mișcării și sănătatea. La start s-au aliniat 12 echipe de fotbal amatori, organizate pe două grupe prin tragere la sorți. Cele 12 performere au fost: SC Imperial SA, Pompierii Petroșani, Liga Studenților din Universitatea (LSU) Petroșani, Primăria Orașului Petrila, Tineretul Social Democrat (TSD) Petroșani, ECO Petroșani – în Grupa A și Poliția Petroșani, Apa ServCItește mai departe
“Caritatea înseamnă osul împărţit cu un câine, când eşti la fel de flămând ca şi câinele”
„Un os dat unui câine nu este caritate. Caritatea înseamnă osul împărţit cu un câine, când eşti la fel de flămând ca şi câinele”, acesta pare a fi citatul care s-a potrivit acţiunii de ajutorare, de astăzi, 25 iulie 2016, iniţiată de Crucea Roşie Petroşani în Cartierul Aeroport, zonă în care locatarii au fost cei mai afectaţi. Locuinţe distruse, bunuri greu muncite s-au dus pe apa… potopului din luna iunie. Se spune că dacă unei păsări îi strici cuibul se declanşează tulburarea comportamentală, simţul orientării, dereglări fiziologice. La oameni pareCItește mai departe
Ziua Sănătății va fi marcată astăzi la Petroșani
Crucea Rosie Petrosani, Spitalul de Urgentã Petrosani și Primãria Municipiului Petrosani marchează astăzi, 6 aprilie, Ziua Mondialã a Sãnãtãtii, prilej cu care va fi organizat un eveiment inedit în Sala de Marmurã a Primãriei, începând cu ora 13,00. Aici, de Ziua Mondialã a Sãnãtãtii cetãtenii sunt asteptati pentru o întâlnire cu mai mulți medici din cadrul Spitalului de Urgentã, dar și pentru a-și testa gratuit glicemia, tensiunea si greutatea, în cadrul unui proiect de voluntariat inițat de Crucea Roșie. [slideshow_deploy id=’27028′]
”ÎN DECEMBRIE, FII MAGIC!” – Dăruiește speranță, un zâmbet, un Crăciun fericit!
Crucea Roșie Petroșani organizează, în parteneriat cu Primăria Petroșani, marți 8 decembrie, începând cu ora 15,oo, la Sala de Marmură, un amplu eveniment caritabil, care cuprinde o expoziție de pictură și grafică – donate de doi cunoscuți artiști plastici – tablori ce pot fi achiziționate contra donații, o expoziție cu vânzare produse de quilling și origami realizate de voluntari și elevi ai Școlii nr. 7 Petroșani. La ora 16,00 – Spectacolul caritabil ”Să-l ajutăm pe Moș Crăciun” vă va rezerva suprize plăcute, cu soliști vocali și artiști de excepție. LaCItește mai departe