curtea de apel alba iulia
A vrut să-și violeze vecina
Un tânăr din Țara Hațegului a fost condamnta la trei ani și două luni de închisoare cu excutare, pentru că a vrut să violeze o pensionară de 76 de ani. Bărbatul a fost condamnat de Judecătoria Hațeg pentru tentativă de viol și a făcut apel la sentință. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins acțiunea ca nefondată, astfel că Bălușe Ioan Doinel își va petrece următorii trei ani și două luni după gratii. Individul a comis tenativa de viol în primăvara acestui an. O pensionară din localitatea Pui a trecut prin momenteCItește mai departe
Îşi execută pedeapsa într-o puşcărie românească
Curtea de Apel Alba Iulia a respins solicitarea Procuraturii din Aosta, Italia înaintată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul tânărului din Petrila, condamnat în peninsulă pentru proxenetism. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au constată că Florin Muntean nu a fost de acord să fie predat autorităţilor judiciare italiene şi nu a renunţat la regula specialităţii (adică persoana extrădată nu va putea fi judecată sau privată de libertate pentru o altă infracţiune decât cea care a motivat extrădarea, în condiţiile şi cu excepţiile prevăzuteCItește mai departe
Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pronunțarea la contestația DNA
Contestația în anulare făcută de DNA în cazul fostului secretar al CJ Hunedoara, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a anulat condamnarea de trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, ar trebui soluționată astăzi dacă magistrații nu vor amâna încă o dată pronunțarea. Curtea de Apel Alba Iulia a admis, pe 9 februarie a.c., o contestație la executare formulată de fostul secretar al CJ Hunedoara, Dan Daniel, și a anulat condamnarea de 3 ani închisoare cu suspendare. Magistrații au stabilit că, în cazul lui Dan Daniel,CItește mai departe
Parchetul General demontează speculațiile privind dezincriminarea abuzului în serviciu
Procurorii au reacționat după speculațiile apărute în urma achitării fostului secretar al județului Hunedoara, de către Curtea de Apel Alba Iulia. Parchetul General susține că, prin decizia Curții Constituționale din 15 iunie 2016, nu a fost dezincriminată infracțiunea de abuz în serviciu, ci s-a stabilit că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului. ”De asemenea, trebuie menționat faptul că Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativă, care nu afectează conținutulCItește mai departe
Criminalul din Petrila va sta 15 ani după gratii
Prima instanță l-a condamnat la 13 ani de închisoare pentru omor. A făcut apel și pedeapsa i-a fost majorată. Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul făcut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în dosarul în care a fost judecat pensionarul din Petrila, pentru că a ucis o localnică și i-a ascuns cadavrul într-o peșteră din apropierea localității. Costin Munteanu (42 de ani) a fost condamnat de prima instanță la13 ani de detenție și a făcut și el apel la sentință. Judecătorii au dat dreptate procurorilorCItește mai departe
Criminalul din Petrila rămâne în arest
Pensionarul din Petrila a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru omor și a atacat cu apel sentința, iar săptămâna viitoare va afla decizia completului de apel. Curtea de Apel Alba Iulia urmează să se pronunțe cu privire la apelul declarat de pensionarul din Petrila, care și-a omorât iubita într-o peșteră din regiunea muntoasă a localității. Costin Munteanu a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Hunedoara la 13 ani de închisoare pentru crima comisă și va trebui să achite și despăgubiri de peste 50 de mii de lei către rudeleCItește mai departe
Condamnat şi trimis să muncească la Psihiatrie
Ciprian Iedlicică a fost condamnat de Judecătoria Petroșani la un an și șapte luni de închisoare, dar a fost dispusă amânarea aplicării pedepsei. Cu alte cuvinte, judecătorul a stabilit ca în termen de 2 ani de zile, individul să fie cuminte și dacă îndeplinește toate măsurile de supraveghere, automat scapă de executarea celor aproape doi ani de pușcărie, procurorii au atacat soluția cu apel. Completul de la Curtea de Apel Alba Iulia i-a înăsprit pedeapsa și l-a trimis direct la Psihiatrie. Mai precis, magistrații i-au suspendat executarea pedepsei și i-auCItește mai departe
Procurorii vor refacerea expertizei în cazul asistentei care și-a ucis copilul
Două rapoarte medico-legale se bat cap în cap cu privire la discernământul tinerei de 30 de ani care și-a ucis nou născutul. Femeia a fost pusă în libertate dar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara vor să afle care raport al medicilor este corect, cel în care tânăra a avut discernământ sau ultimul, în care medicii au stabilit contrariul. ”Ulterior termenului de 30 iunie 2016 a fost despus raportul medico-legal întocmit de către Laboratorul de Medicină Legală Tmișoara, în care s-a menționat că nu are discernământ în raportCItește mai departe
Proces pentru onorariul administratorului judiciar al CEH
Casa de Insolvență GMC Craiova, fostul administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara se judecă la Tribunalul Hunedoara pentru onorariu. GMC Craiova, desemnată la începutul lunii ianuarie drept administrator judiciar al CEH, a formulat o cerere privind stabilirea onorariului, care a avut joi primul termen de judecată, însă magistrații au dispus amânarea procesului până la data de 17 august „pentru a se comunica fostului administrator judiciar al debitoarei întâmpinarea depusă de debitoare, cu mențiunea să depună răspuns la întâmpinare”, după cum a dispus judecătorul de caz. De precizat că, prin sentințaCItește mai departe
Dosarul dintre Curtea de Conturi și foștii șefi ai CNH a rămas în pronunțare
În câteva zile vom afla soluția finală în dosarul în care foștii șefi ai Companiei Naționale a Huilei Petroșani au acționat în judecată Curtea de Conturi a României. Soluția în acest dosar va fi anunțată în data de 31 mai, au stabilit magistrații de la Curtea Supremă, care au amânat pronunțarea. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul a ajuns după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.N.H. SA, prin lichidatorul judiciar Expert Insolvenţă, în contradictoriu cu reprezentanţii Curţii de ConturiCItește mai departe
Liderii sindicali cer reintrarea CEH în insolvență
Acest lucru ar proteja compania de creditori, iar reintrarea în insolvență ar trebui să se producă în cel mai scurt timp spun liderii sindicali. „Este nevoie urgentă să intrăm în insolvență, altfel vom rămâne numai cu banii de salarii. Activitatea CEH se va opri din lipsa materialelor și a pieselor de schimb. Din punctul nostru de vedere, a intra în insolvență reprezintă totuși o protecție pe partea financiară a societății, chiar dacă există riscul să ne trezim iar cu o firmă de insolvență care să nu știe nici unde suntemCItește mai departe
Soarta CEH, la mâna judecătorilor
Zi decisivă pentru Complexul Energetic Hunedoara. Curtea de Apel Alba Iulia se pronunță, astăzi, în dosarul în care mai mulți creditori ai societății au făcut apel la deschiderea procedurii insolvenței. Tot astăzi instanța se va pronunța și în cazul administratorului judiciar. Două dosare au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, acestea fiind conexate, judecătorii urmând a se pronunța astăzi. Judecătorii pot schimba radical situația CEH în cazul în care admit solicitarea creditorilor privind deschiderea insolvenței. Revenim cu detalii [slideshow_deploy id=’13837′]
Opoziţia Gerom conexată cu administratorul judiciar
Opoziţia Gerom Internaţional, conexată la dosarul în care se cere schimbarea administratorului judiciar. Curtea de Apel Alba Iulia a amânat, din nou, pronunţarea în dosarul în care Gerom Internaţional contestă declararea insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara. Dosarul urmează a se judeca în data de 26 aprilie, atunci când se va decide şi soarta administratorului judiciar. “Repus pe rol. S-a acordat termen de judecată la 26.04.2016, când se va pune în discuţie necesitatea conexării prezentului dosar la dosar nr. 5194/97/2015/a1 având termen la aceeaşi dată”, se arată în soluţia instanţei de laCItește mai departe
Conflict de interese. Poate începe judecata în cazul lui Resmeriţă jr.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a întocmit raportul de admisibilitate în dosarul în care deputatul PSD Cristian Resmeriţă vrea să scape de acuzaţia de conflict de interese formulată de ANI: Asta înseamnă că în curând poate începe judecata propriu – zisă a recursului formulat în cauză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, la ultimul termen de judecată, comunicarea către părţi a raportului care s-a întocmit în legătură cu admisibilitatea cererii de recurs formulată de Cristian Resmeriţă. De fapt, au precizat reprezentanţii Curţii Supreme, aceasta este totCItește mai departe
O noua expertiză informatică dispusă în „Dosarul Sucilă”
Expertiza informatică în dosarul în care Adrian Sucilă este judecat pentru pornografie infantilă trebuie refăcută, au dispus magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia. Iniţial, judecătorii de la instanţa de apel au dispus doar clarificarea unor aspecte din expertiza efectuat în cauză încă de la instanţa de fond – Judecătoria Petroşani, însă în cele din urmă a fost nevoie de refacerea totală a documentului. Potrivit apărătorului lui Adrian Sucilă, avocatul Daniel Tomescu, expertul despemnat de Ministerul de Interne s-a detaşat la DNA şi nu mai poate completa raportulCItește mai departe
Începe procesul deputatului Resmeriţă la Înalta Curte
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe astăzi judecarea recursului formulat de Cristian Resmeriţă la sentinţa pronunţată de instanţa de fond, Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese. În prima instanţă a pierdut procesul cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate, după ce chiar el a introdus acţiunea în justiţie, acuzat fiind de ANI de conflict de interese. Cristian Resmeriţă a vrut să scape în instanţă de acest statut stabilit de Agenţia Naţională de Integritate, însă magistraţii de la Curtea de ApelCItește mai departe
Asistenta medicală care şi-a lăsat pruncul să moară de frig rămâne în arest
Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au respins contestaţia formulată de Arabela Şaran la decizia Tribunalului Hunedoara prin care i s-a menţinut măsura arestului preventiv. „Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpata Ş. A. M. împotriva încheierii penale din 22.02.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia Penală în dosarul 398/97/2016/a2. În baza art. 275 al. 2 C.p.p., obligă pe inculpata contestatoare să plătească statului suma de 132,50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, în sumă de 32,50 lei, seCItește mai departe
Dosarul insolvenţei CEH a fost trimis la Curtea de Apel
Tribunalul Hunedoara a trimis, vineri, dosarul insolvenței Complexului Energetic Hunedoara la Curtea de Apel Alba Iulia, care va judeca apelurile depuse. În acest dosar au fost formulate nu mai puţin de 6 apeluri, prin care se contestă parţial sau în integralitatea ei sentinţa prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Complexul Energetic Hunedoara. Tribunalul Hunedoara a dispus deschiderea procedurii în data de 7 ianuarie 2016 şi a numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolvenţă GMC Craiova. [slideshow_deploy id=’19869′]
Poliţişti condamnaţi pentru luare de mită
Doi poliţişti hunedoreni, de la Serviciul Rutier, ai fost condamnaţi definitive pentru luare de mită. Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi, în acelaşi timp, a respins contestaţiile celor doi agenţi ai Poliţiei Rutiere Hunedoara, anchetaţi într-un dosar privind infracţiunea de luare de mită. „Instanţa a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 118/15.09.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa penală atacată numai sub aspectul omisiunii de a aplica inculpaţilorCItește mai departe
Trei procese pentru anularea unei sentinţe judecătoreşti
SNÎMVJ solicită instanţei de la Curtea de Apel Alba Iulia să suspende punerea în aplicare a unei decizii prin care societatea este nevoită să îi plătească lui Zoltan Lacataş aproape 200 de mii de lei. Dosarul a fost înregistrat, luni, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, iar SNÎMVJ cerere “suspendarea provizorie a executarii dosar 108/57/2016”. După aflarea sentinţei, prin care SNÎMVJ este obligată la plata sumei de 193.648 lei, reprezentanţii societăţii au deschis mai multe procese prin care cer anularea sentinţei. Prima datează tot din data de 15CItește mai departe
Contestaţia procurorilor în „Dosarul Simota” a fost respinsă
Curtea de Apel Alba Iulia a respins contestaţia procurorilor DIICOT, care cereau arestarea preventivă a lui Alin Simota în dosarul în care acesta este cercetat pentru constituire de grup infracţional de natură economică. „Respinge ca nefondată contestaţia declarată de DIICOT Biroul Teritorial Hunedoara împotriva încheierii penale din data de 27 01 2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 2220/97/2015/a12. În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, este decizia judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia. Dosar, aflatCItește mai departe
Alin Simota este liber!
Judecătoria Deva a dispus punerea în libertate a omului de afaceri Alin Simota, constatând că şi-a executat deja pedeapsa. Omul de afaceri a fost deja pus în libertate ca urmare a deciziei pronunţate de judecătorii hunedoreni şi a ajuns acasă. “Admite cererea formulată de condamnatul Simota Alin şi în consecinţă: În baza art. 597, 598 alin. 1 lit. d N.C.p.p. constată că deţinutul a executat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 2251/2014 a Judecătoriei Deva în perioada 11.06.2013 – 24.05.2014 (reţinere şi arest preventiv); 24.05.2014 -30.09.2014 (înlocuitCItește mai departe
Pleşcan, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare
Magistraţii Tribunalului Hunedoara i-au găsit vinovaţi pe cei trei inculpaţi în dosarul „prostituate pentru VIP-uri”, printre aceştia fiind şi Daniel Ovidiu Pleşcan, fiul unui consilier judeţean. Judecătorii au decis o pedeapsă de trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, însă acesta nu va ajunge după gratii dat fiind faptul că executarea pedepsei a fost suspendată. Totodată, judecătorii au mai hotărât ca Daniel Ovidiu Pleşcan să fie supravegheat timp de 4 ani şi i-au impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizatCItește mai departe
Fiului consilierei Pleşcan, trimis în judecată de procurorii din Alba
Judecat alături de alţi doi suspecţi într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism în formă continuată, Daniel Ovidiu Pleşcan s-a ales cu o nouă acuzaţie. Acesta are dosar pentru conducere fără permis. Fiul consilierei judeţene a avut permisul de conducere suspendat de către poliţişti, însă acest lucru nu l-a împiedicat să urce la volan. A fost prins de Poliţia Rutieră Petroşani şi i s-a făcut dosar penal, iar după finalizarea cercetării a fost sesizată instanţa de judecată, respectiv JudecătoriaCItește mai departe
Marian Popescu, bun de plată!
Nici Curtea de Apel Alba Iulia nu i-a dat câştig de cauză city managerului Pimăriei Petroşani, Marian Popescu, aşa că acesta este bun de plată. Magistraţii care au analizat cauza au decis respingerea ca nefondat a apelului declarat de Popescu Marian împotriva sentinţei nr. 1027/03.06.2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara. Tribunalul Hunedoara l-a obligat pe administratorul public al Primăriei Petroşani să restituie peste 50.000 de lei municipalităţii din Petroşani. Suma a fost calculată drept prejudiciu de inspectorii Curţii de Conturi, care au stabilit, în urma unei verificări, că administraţia i-a acordatCItește mai departe
Dosarul “Resmeriţă vs. ANI” a intrat în procedură de filtru
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că dosarul în care deputatul Cristian Resmeriţă se judecă, pentru conflict de interese, cu Agenţia Naţională de Integritate a intrat în procedură de filtru. Dosarul, aflat în faza de contestaţie, a ajuns pe rolul Curţii Supreme în data de 8 iunie, dar magistraţii nu au stabilit până acum un termen de judecată. „Cauza se află în procedură de filtru. Primul termen de judecată urmează a fi alocat ulterior”, au anunţat reprezentanţii ÎCCJ. De precizat că politicianul a contestat, de fapt, sentinţa, defavorabilăCItește mai departe
Ginerele lui Moloţ rămâne sub control judiciar
Ginerele lui Mircea Ioan Moloţ, Roberto Patrick Venter, rămâne sub control judiciar, Tribunalul Hunedoara i-a respins cererea. “Respinge plângerea formulată de inculpatul Venter Roberto Patrick, împotriva ordonanţei de prelungire a măsurii controlului judiciar, măsură dispusă în dosarul nr. 173/P/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba Iulia, la data de 26.10.2015. Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă”, se arată în decizia instanţei, pronunţată luni. Roberto Patrick Venter a cerut instanţei ridicarea măsurii controlului judiciar dispusă în dosarul în care esteCItește mai departe
Sute de mii de pensii vor fi recalculate
Creşterea pentru fiecare pensionar ar putea ajunge până la o sută de lei lunar, în funcţie de cotizarea avută la asigurările sociale în perioada de ucenicie. Un pensionar din Petrila a reuşit să câştige în instanţă să-i fie recunoscuţi anii în care a fost ucenic angajat, drept stagiu de cotizare, iar acest stagiu să-i fie adăugat la recalcularea pensiei. Sabin Codarcea a dat Casa de Pensii în judecată după ce a cerut ca anii în care a fost ucenic să-i fie calculaţi la pensie, însă i s-a spus că nuCItește mai departe
Dispoziţie secretă, declasificată în „Dosarul Sucilă”
În dosarul în care poliţistul vulcănean Adrian Sucilă este judecat pentru pornografie infantilă, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au decis să solicite declasificarea unei dispoziţii a şefului IPJ Hunedoara, care ar avea relevanţă în acest caz. Din acest motiv au şi amânat cauza pentru data de 2 noiembrie. La instanţa din Alba Iulia se judecă apelul declarat de Adrian Sucilă la sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Petroşani, asta deşi poliţistul ar fi vrut să strămute cauza, dar cererea i-a fost respinsă de Înalta Curte de CasaţieCItește mai departe
A câştigat procesul. Primăria Petroşani nu mai trebuie să plătească peste 400.000 de lei către Ministerul Dezvoltării!
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Adimistraţiei Publice nu a avut dreptate când a aplicat corecţii financiare de peste 400.000 de lei către primăria Municipiului Petroşani pentru că ar fi stabilit unele „cerinţe restrictive”pentru un proiect derulat cu fonduri europene. Magistraţii sunt cei care au dat dreptate municipalităţii din Petroşani atât la instanţa de fond, cât şi la recurs. Corecţiile au fost aplicate la proiectul derulat în 2011 de Primăria Municipiului Petroşani cu fonduri europene, denumit „Reabilitare străzi zona centrală a municipiului Petroşani”. Edilii au cerut, pentru firmele participante la licitaţie, caCItește mai departe
Raport de expertiză în dosarul ex-managerului de la Spitalul Lupeni
La Curtea de Apel Alba Iulia procesul dintre ex-managerul Spitalului Lupeni, Mariana Mateescu, şi Direcţia de Sănătate Publică – Spitalul Municipal Lupeni capătă noi dimensiuni. Deşi vorbim despre faza de apel, magistraţii au acceptat întocmirea unui raport de expertiză care să denote dacă a existat sau nu prejudicial despre care se face vorbire în documentele de trimitere în judecată a fostului manager. Astfel, la ultimul termen de judecată, magistraţii de la Curtea de Apel au dispus amânarea cauzei pentru data de 19 noiembrie, “în vederea depunerii raportului de expertiză şiCItește mai departe
Amânare în procesul poliţistului Adrian Sucilă, judecat pentru pornografie infantilă
Magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au reluat procesul în care poliţistul Adrian Sucilă este judecat pentru pornografie infantilă, însă la primul termen de după vacanţa judecătorească s-a decis amânarea cauzei. La instanţa din Alba Iulia se judecă apelul declarat de Adrian Sucilă la sentinţa de condamnare pronunţată de Judecătoria Petroşani, asta deşi poliţistul ar fi vrut să strămute cauza, dar cererea i-a fost respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel în luna noiembrie a anului trecut, dar existăCItește mai departe
Simota scapă de condamnarea pentru evaziune fiscală!
Curtea de Apel Alba Iulia a desfiinţat sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Petroşani şi l-a achitat pe omul de afaceri Alin Simota pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Sentinţa Curţii de Apel a fost pronunţată marţi şi este definitivă. Decizia a fost luată ca urmare a apelurilor declarate, atât de Alin Simota, cât şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani, împotriva sentinţei pronunţate pe fondul cauzei de Judecătoria Petroşani “Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani şi inculpatul Simota Alin împotriva sentinţei penale nr. 33/3.02.2015 pronunţate deCItește mai departe
Politici sociale transformate peste noapte în prejudiciu /De ce i se impută lui Constantin Jujan peste 7.000 de lei ?
Fostul director al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani şi actual consilier al directorului Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, este chemat în instanţă pentru o sumă de peste 7.000 de lei. Practic, Constantin Jujan trebuie să achite ceea ce inspectorii Curţii de Conturi au stabilit că este “prejudiciu”, adică I se impută preţul prea mic de vânzare a cărbunelui. Procesul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi fost decshis de lichidatorul CNH, conform legilor în vigoare, iar suma imputată lui Jujan este de aproape 7.872 lei. Este de fapt suma calculatăCItește mai departe
Rămân sub control judiciar, dar au mai multe libertăţi
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins cererile formulate de o parte a inculpaţilor din “Dosarul Moloţ” privind revocarea măsurii controlului judiciar. Totuşi, instanţa a admis alte solicitări formulate. Astfel, pentru fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint judecătorul de caz a admis solicitarea având ca obiect modificarea programului de supraveghere şi a dispus ca acesta să se prezinte la organul de poliţie desemnat o dată la două săptămâni. Pentru omul de afaceri Robertto Patrick Venter magistraţii au admis cererea având ca obiect modificarea programului de supraveghere şi au dispusCItește mai departe
Mircea Moloţ vrea să scape de măsura controlului judiciar
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi ginerele său, omul de afaceri Roberto Venter, au cerut instanţei ridicarea măsurii controlului judiciar dispusă în dosarul în care sunt cercetaţi de DNA. Cei doi au formulat la Tribunalul Hunedoara cereri de scoatere de sub control judiciar, iar dosarul are termen în data de 3 septembrie. În luna iulie, magistraţii Tribunalului Hunedoara au modificat condiţiile controlului judiciar pentru toate cele cinci persoane puse sub urmărire în acest dosar, însă a menţinut măsura în ansamblul ei. Remintim că Mircea Moloţ, TiberiuCItește mai departe
Locuri de munca/ Doua posturi vacante scoase la concurs de CURTEA DE APEL ALBA IULIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi; 1 post de grefier arhivar la Judecătoria Petroşani 1 post de aprod la Judecătoria Deva Concursul se va desfăşura în data de 11 septembrie 2015 la sediul Tribunalului Hunedoara din Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 35, jud. Hunedoara. Proba practică, eliminatorie, se va desfăşura începând cu ora 9,00, iar proba scrisă de verificare a cunoştinţelor teoretice va avea loc la ora 13,00. Cererile împreună cu actele necesare înscrierii la concurs se vor depune la sediul Tribunalului Hunedoara,CItește mai departe
Curtea de Conturi lasă “şanţuri”/ Foştii şefi ai minerilor, în judecată pentru un prejudiciu de cîteva sute de milioane
Chiar dacă CNH este istorie, fosta conducere societăţii nu a scăpat, încă de răspundere. Şefii minerilor de la acea vreme au fost dati în judecată de lichidatorul judiciar al societăţii, iar obiectul este un raport al Curţii de Conturi, anterior deschiderii procedurii de lichidare a CNH, care a stabilit un prejudiciu de câteva sute de milioane de lei. În acest dosar, aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, este chemată în judecată întreaga conducere a CNH în frunte cu fostul director general Constantin Jujan, directorul economic Verginica Popescu și directorul comercialCItește mai departe
Proces. Apelul declarat de „mama ucigaşă” din Uricani, programat pentru octombrie
Acuzată că sechestrat şi agresat un băieţel de doar 7 ani, „mama criminală” din Uricani, Alina Nadia Ardeleanu, mai trebuie să aştepte până la sentinţa finală. Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit ca apelul declarat de acaesta să se judece în octombrie. Primul tremen al procesului a fost stabilit pentru data de 8 octombrie, când Alina Nadia Ardeleanu, femeia din Uricani cercetată şi pentru ucidere din culpă după ce şi-a lăsat copilaşii să moară înCItește mai departe
Deputatul Resmeriţă se judecă cu ANI la instanţa supremă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul formulat de deputatul Cristian Resmeriţă la sentinţa, defavorabilă lui, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în procesul dintre Resmeriţă şi Agenţia Naţională de Integritate. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la finele săptămânii trecute, dar încă nu a primit termen de judecată. Reamintim că, în data de 18 mai magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au dat verdictul în cazul Resmeriţă vs. ANI, iar sentinţa nu i-a fost favorabilă alesului din ValeaCItește mai departe
Cercetată pentru omor calificat, dar lăsată în LIBERTATE!
Alina Nadia Ardeleanu, femeia a cuzată că şi-a ucis, din neglijenţă, trei copii, rămâne în libertate. Nici magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia, unde s-a judecat contestaţia procurorilor hunedoreni, nu au fost de acord cu arestarea preventivă a acesteia. Judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au respins, vineri, contestaţia formulată de procurorii hunedoreni împotriva deciziei Tribunalului Hunedoara privind cercetarea în stare de libertate a Alinei Nadia Ardelean. De fapt, Curtea de Apel a menţinut soluţia dată de prima instanţă, aşa că, deşi esteCItește mai departe
Tâlharii paznicului de la Gerom, condamnaţi definitiv
Cei şapte indivizi care au legat fedeleş un paznic şi l-au bătut pentru a putea fura un cablu de cupru, ar vrea în libertate sau măcar pedepse mai mici. Aceştia au pierdut şi la Curtea de Apel Alba Iulia, unde tâlharii au atacat sentinţa dictată de judecătorii de la Petroşani. Acum îşi joacă ultima carte şi rând pe rând cer revizuire. Tinerii au fost condamnaţi pe tâlhărie calificată după ce au legat fedeleş paznicul unei firme controlate de fostul prefect al judeţului, Aurelian Serafinceanu. L-auCItește mai departe
Cutremurător! Nu o să crezi pe cine au decis să elibereze judecătorii hunedoreni!
Nu numai că este cercetată pentru omor calificat, după ce trei copii nevinovaţi au murit din vina ei, dar a mai şi sechestrat un băieţel de doar 7 ani, l-a bătut şi i-a băgat ardei iuţi în funduleţ! E vorba despre Alina Ardeleanu, femeia din Uricani care a plecat să-şi cumpere băutură şi şi-a lăsat copilaşii să moară în apartamentul groazei. Amănunte cutremurătoare din trecutul Alinei Ardelean ies la iveală în fiecare zi. De data aceasta vorbim despre cazul unui băieţel în vârstă deCItește mai departe
O vor după gratii! Sentinţă atacată în cazul mamei inconştientă din Uricani care şi-a omorât copiii!
Alina Ardeleanu, femeia inconştientă din Uricani care şi-a încuiat copiii în casă, cu o lumânare aprinsă, şi apoi a plecat să-şi cumpere băutură, ar putea să nu scape atât de uşor de arestul preventiv, asta deşi prima instanţă a sabilit că poate fi cercetată în stare de libertate. Sentinţa pronunţată la finele săptămânii trecute de Tribunalul Huendoara, prin care Alina Ardeleanu a fost pusă în libertate, a fost deja atacată, iar contestaţia se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia. Femeia este cercetatăCItește mai departe
De după gratii, Simota cere în instanţă schimbarea regimului de detenţie
Alin Simota se judecă cu Penitenciarul Aiud, acolo unde se află încarcerat, pentru schimbarea regimului de detenţie. Procesul se află pe rolul Judecătoriei Aiud, iar Alin Simota cere schimbarea regimului de detenţie. „Deținutul, nemulțumit de propunerea comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, a utilizat căile de atac prevăzute de Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sens în care acesta a depus o plângere laCItește mai departe
Începe judecarea apelului teribilistului cu BMW
Condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru uciderea din culpă a două persoane, tânărul care a îndoliat două familii cere o pedeapsă mai mică la Curtea de Apel Alba Iulia. Primul termen al apelului a fost programat pentru săptămâna viitoare. Măturar Codruţ Norocel a spulberat cu bolidul său de lux două persoane pe o trecere de pietoni din centrul municipiului Petroşani, în aprilie 2014, iar exact la un an de zile de la tragicul accident care a îndoliat două familii, judecătorii de la Petroşani l-auCItește mai departe
Întâlnire cu un procuror anti-mafia
Şeful Procuraturii din Brescia care a condus mai multe structuri de luptă împotriva criminalităţii organizate a avut o întâlnire cu colegii săi români din mai multe judeţe din vestul ţării printre care şi Hunedoara. Procurorii hunedoreni au aflat de la Pier Luigi Maria Dell’Osso cum au ajuns infractorii români să-şi organizeze structuri de tip mafiot de la simple furturi ingenioase din bănci sau supermarketuri. Şeful procuraturii din Brescia a povestit cum infractorii români din Italia au folosit un buldozer ca să desprindă un bancomat dintr-o bancă sauCItește mai departe
Sechestru pe averea vicepreşedintelui CJ Hunedoara Tiberiu Balint
Nu doar preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, are averea sechestrată, ci şi şi vicepreşedintele suspendat al instituţiei, Tiberiu Balint. La fel ca Moloţ, şi Balint cere ridicarea sechestrului în instanţă. Contestaţia a fost depusă la Tribunalul Hunedoara, iar instanţa a stabilit drept termen de judecată data de 14 mai. Este acelaşi termen ca şi în cererea similară formulată de Mircea Ioan Moloţ, dar este un dosar distinct. Vicepreşedintele suspendat al CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, este cercetat de DNA pentru luare de mită, înCItește mai departe
Inculpaţii din Dosarul „prostituţie pentru sportivi şi jurnalişti” rămân în arrest la domiciliu
Magistraţii de al Curtea de Apel Alba Iulia au respins contestaţia formulată de DIICOT în Dosarul „prostituţie pentru sportivi şi jurnalişti”. Practic, prin decizia pronunţată de judecători se menţine soluţia Tribunalului Hunedoara Astfel că cei trei bărbaţi acuzaţi de procurorii DIICOT de act sexual cu un minor, proxenetism şi trafic de persoane rămân în arest la domiciliu. Cei trei inculpaţi sunt realizatorul TV de emisiuni sportive, Telus Frigescu, fost conducător al clubului de fotbal din Lonea-Petrila, dar şi Peti Marius Gabriel şi Nebunu Grigore. Peti Marius Gabriel este cercetatCItește mai departe
La un pas de sentinţă. Decizia în cazul deputatului Resmeriţă, amânată pentru luna mai
După un singur termen de judecată, Curtea de Apel Alba Iulia a anunţat că sentinţa în dosarul în care deputatul Cristian Resmeriţă se judecă cu reprezentanţii ANI va fi pronunţată în data de 13 mai. În cazul lui Cristian Resmeriţă, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că a fost în conflict penal de interese. Fiul primarului din Lupeni este acuzat că şi-a angajat fratele la biroul parlamentar. În data de 12 ianuarie, Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală înCItește mai departe