Daniel Calin
Daniel Călin, arcașul campion în uniformă de pompier
Lui Daniel Călin, pompierul din echipa ISU Petroșani, toată lumea îi spune „Arcașul”, deoarece an de an țintește și doboară medaliile de aur la competițiile de tir cu arcul, atât pe plan național, cât și la nivel mondial. Din 2011 și până în prezent, s-a întors cu medalii de la toate Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, desfășurate în SUA, Irlanda, China, s.a.m.d. Daniel Călin face parte din anul 2007 din echipajele operative ale Detașamentului Petroșani al ISU Hunedoara. Constituția și stăpânirea de sine l-au ajutat să înfrunte sute deCItește mai departe
Arcaşii au ţintit din nou prima poziţie
Rezultatele continuă să apară pentru arcaşii de la SCM Deva-Minerul Aninoasa. În weekendul care a trecut, Răzvan Marcu şi-a adjudecat cel de-al treilea titltu de campion al României, după ce a câştigat Campionatul Naţional de Field de la Jimbor (Braşov). Elevii lui Viorel Hăbian au triumfat şi la proba pe echipe, acolo unde aceiaşi Răzvan Marcu şi Simona Băncilă au ţintit titlul de campioni, în timp ce Daniel Călin s-a clasat pe locul trei la proba de individual. Răzvan Marcu a mai câştigat anul acesta alte două trofee deCItește mai departe
(Foto) Arcasii Hunedoarei performeri la Campionatele Nationale de la Iasi
Echipa SCM Deva a participat la Campionatele Nationale de seniori si juniori care au fost organizate la Iasi in perioada 4 – 6 septembrie. In frunte cu antrenorul Viorel Habian , echipa formata din Luminita Boros, Sebastian Trestian, Simona Bancila , Andreea Uritescu , Gigi Pusca , Razvan Marcu , Daniel Calin ,Ghenadi Iepure ,Radu Radoi si Alexandru Radoi au plecat cu speranta de a castiga cat mai multe titluri atat la echipe cat si la individual. Marele avantaj al celor de la SCM Deva este ca auCItește mai departe