Daniela Tărnăuceanu
Trei zile de spectacole și distracție la ”Zilele orașului Călan”
Timp de trei zile, la finalul acestei săptămâni, între 11-13 august 2023, locuitorii din Călan și împreujmurimi, dar și toți hunedorenii, sunt invitați la ”Zilele Orașului Călan”. Organizatorii, Primăria și Consiliul local al orașului Călan, au pregătit un program amplu de activități sportive și artistice, în c adrul cărora vor avea loc o serie de competiții de fotbal și exatlon, dar și spectacole artistice în aer liber. Pe scena ”Zilelor orașului Călan”, ediția 2023 vor urca vineri, 11 august 2023, rapsozi populari îndrăgiți precum: Iulia Ardelean, Lenuța Ungureanu, Daniela Tărnăuceanu,CItește mai departe
Colinde pădurenești pe scena de la Consiliul județean Hunedoara
Obiceiurile din preajma praznicului Nașterii Mântuitorului au fost prezentate miercuri, în cea de-a treia zi a Festivalului ”Iată, vin colindători!” de la Consiliul Județean Hunedoara, de Ansamblul Leleșana din comuna Lelese care, împreună cu interpretul Bogdan Toma și cu primarul Ciprian Achim, au animat atmosfera de sărbătoare. ”Dumnezeu a binecuvântat județul Hunedoara cu o salbă de tradiții și obiceiuri care se numără printre cele mai frumoase din țară. Ținutul Pădurenilor este păstrătorul unor moșteniri culturale deosebite care atrag atenția prin originalitate și prin modul în care reflectă întocmai viața locuitorilor acestorCItește mai departe