de la ora 17
CJH marchează redeschiderea sălii „Ladislau Schmidt” din cadrul Ansamblului istoric Mina Petrila cu un eveniment cultural dedicat minerilor

Este adevărat că va mai trece o vreme până la momentul în care care Ansamblul Istoric „Mina Petrila”, aflat acum în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara, va fi transformat într-un hub cultural și turistic unic în țara noastră, așa cum își doresc autoritățile județene. Este însă la fel de adevărat că, până la acest moment, spațiile declarate monument istoric din cadrul fostului sit industrial de la Mina Petrila rămân un punct de atracție pentru cei care vizitează Valea Jiului și, mai ales, un punct de referință pentru derularea unor proiecte culturaleCItește mai departe
„Veniti, crestini, la rugaciune”, concert religios gratuit la Petrila

Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din orașul Petrila găzduiește luni, 10 aprilie 2022, de la ora 17,00 un concert de muzică religioasă oferit gratuit publicului din orașul Petrila, cu ocazia sărbătorilor pascale. Pe scenă vor urca valoroșii rapsozi populari Mariana Anghel și Ionuț Fulea, acompaniați de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist ”Drăgan Muntean” Deva, sub bagheta dirijorului prof. Gheorghe Câlțea. Invitat special alș spectacolului intitulat „Veniti, crestini, la rugaciune” este actorul Dorel Vișan. De asemenea, programul artistic cuprinde un recital al Grupului vocal ”Anghelos” – dirijor: Traian Stoiță, dar și unCItește mai departe
Poezie și artă plastică, valențe și valori creative în viața artistei Carmen Pinte

În universul poetic al Văii Jiului (și nu numai!) Carmen Pinte și-a câștigat deja un binemeritat loc în ”careul de ași”, prin poeziile sale calde, emoționante, pline de candoare, de metafore, de substanță, de subtilitate. Între timp, aceasta a descoperit noi valențe și valori creative menite să-i încununeze pasiunea pentru frumos. Una dintre acestea este pictura, domeniu în care artistul plastic Carmen Pinte debutează cu primul său eveniment public menit să aducă în atenția iubitorilor de artă creațiile sale. Leonardo da Vinci spunea că ”Pictura este poezie mută, iar poeziaCItește mai departe
Concert caritabil ”În așteptarea lui Moș Crăciun” cu artiștii ”Fabricii de pian”

Elevii Secției de Muzică a Școlii Gimnaziale ,,I. G. Duca” din Petroșani sunt protagoniștii unui concert caritabil organizat sub patronajul Asociației ”Fabrica de pian”, într-un regal muzical dăruit din suflet tuturor pasionaților muzicii culte. Evenimentul va avea loc marți, 20 decembrie 2022, de la ora 17,00 la Biserica Romano-Catolică ”Sf. Varvara” din municipiul Petroșani, unde accesul publicului este liber și binevenit, pentru o seară care se anunță a fi una de vis, așa cum este și cum trebuie să fie o seară ”în așteptarea lui Moș Crăciun”. În cadrul concertului,CItește mai departe
”Lumina Crăciunului” se aprinde la Peștera Bolii

Emoționant concert de colinde, găzduit în ”Catedrala” naturii din Peștera Bolii, ”Lumina Crăciunului” aduce și în acest an bucuria sărbătorilor de iarnă, vestind tuturor credincioșilor vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos. Evenimentul va avea loc luni, 12 decembrie 2022, de la ora 17,00 la Peștera Bolii, iar organizatorul acestuia, jurnalistul Ionuț Drăgotesc promite un regal de colinde fără egal. Corala “Sacerdotes” a Episcopiei Devei și Hunedoarei și rapsodul popular Paula Hriscu sunt cei care vor colinda la ediția din acest an a evenimentului. Acesta va fio onorat și de prezența unorCItește mai departe
Corala ”Sacerdotes” aduce la Vulcan atmosfera sărbătorilor de iarnă

Apreciata corală ”Sacerdotes” a Episcopei Devei și Hunedoarei, sub bagheta dirijorului pr. Nicolae Daniel Balea, va susține un concert de colinde la Vulcan luni, 21 noiembrie 2022. Evenimentul va avea loc în sala Cinematografului ”Luceafărul” din municipiul Vulcan, de la ora 17,00. Acest concert, derulat sub genericul ”Dumnezeu dintru-nceput…” aduce în atenția publicului un regal de colinde care deschide seria evenimentelor culturale dedicate sărbătorii Nașterii Domnului care vor avea loc în comunitatea Vulcanului. Recitalul de colinde este organizat de către Parohia Ortodoxă Română ”Sf. Arhangheli Mihail Și Gavril” Coroești-Vulcan, cuCItește mai departe