decontare
Proiect de lege: Decontarea totală a abonamentului pentru elevii care parcurg distanțe de până la 50 de km pentru a merge la școală
Ministerul Educației Naționale a pus în dezbatere unu nou proiect de lege care va bucura mii de copii. Noile reguli se vor aplica până pe data de 1 septembrie 2019 și va fi aplicat după ce va fi adoptat de Guvern și va fi publicat în Monitorul Oficial. Vorbim despre elevii care parcurg distanțe de până la 50 de km pentru a merge la școală. Potrivit Avocat.net, aceștia vor beneficia de decontarea totală a abonamentului. De asemenea, Executivul are în plan și o plafonare a tarifelor prețurilor acestor abonamente. AcesteCItește mai departe
Guvernul va deconta integral abonamentele de transport rutier pentru elevi
Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanțe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri. Decizia a fost luată astăzi de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență, având în vedere faptul că în anul școlar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri. Potrivit actului normativ, operatorii de transport rutier vor avea obligațiaCItește mai departe
Undă verde pentru decontarea cheltuielilor de navetă a cadrelor didactice
Cadrele didactice care fac naveta pot acum să-şi deconteze aceste cheltuieli. Guvernul a aprobat normele metodologice privind decontarea cheltuielilor cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru naveta la și de la locul de muncă. Decontarea cheltuielilor pentru navetă la și de la locul de muncă este destinată cadrelor didactice și personalului didactic auxiliar care nu dispun de locuinţă în localitatea unde au postul. Potrivit actului normativ, naveta beneficiarilor poate fi efectuată cu mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizaţi – transport înCItește mai departe