director medical al SJU Deva
Cabinet de cardiologie la Centrul de Sănătate Multifuncțional din Călan, înființat cu sprijinul CJH

Începând cu data de 10 martie 2025, la Centrul de Sănătate Multifuncțional Călan va începe activitatea unui Cabinet de cardiologie ca parte integrantă a „Proiectului privind dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești – Ambulatoriul Integrat”, implementat de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva. Acest proiect a fost derulat de Consiliul Județean Hunedoara și a inclus atât Ambulatoriul de specialitate din Deva, cât și Centrul de Sănătate Multifuncțional Călan. Cabinetul de cardiologie va funcționa zilnic, de luni până vineri, în intervalul 08:00 – 14:00, iar activitatea medicală va fi asigurată de dr.CItește mai departe
Dr. Claudiu Antal, director medical al SJU Deva: „Rugăm insistent populația să nu mai vină la spital decât în condiții de urgență”

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Deva anunță că a dispus măsurile necesare pentru a monta, în regim de urgență, un al doilea cort pentru triajul pacienților care apelează la serviciile medicale oferite de Ambulatoriul de specialitate din cadrul unității. De asemenea, va fi suplimentat și personalul medical. Decizia a fost luată urmare a aglomerării creată în această dimineață, pentru a evita răspândirea infecțiilor cu SARS-CoV-2. În același timp, medicii fac un apel către persoanele cu risc să nu se prezinte la spital DECÂT ÎN CONDIȚII DE URGENȚĂ! „Facem un nouCItește mai departe