Doilea Război Mondial
Regal de film cu filme regale pe 1 Decembrie la History Channel
Apreciatul post de televiziune History Channel marchează Ziua Națională a României, aducând în fața publicului telespectator două producții documentare de excepție. Este vorba despre documentarele istorice ”Maria – Inima României” și ”Regele Mihai: Drumul către casă”, două producții realizate de Casa de producție Chainsaw Europe, sub coordonarea lui John Florescu. Filmul documentar „Maria – Inima României” (care va fi difuzat pe History Channel la ora 15:15) prezintă povestea unei foarte importante epoci din istoria României, văzută din perspectiva Reginei Maria. Născută prințesă britanică, Majestatea Sa a fost în centrul lupteiCItește mai departe
Cimitirul aviatic din Parâng
Salvamontiştii din Parâng au reperat epavele unor aparate de zbor militare, unul dintre ele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci, componentele care puteau fi coborâte din vârful muntelui au fost recuperate pentru a servi drept exponate la muzeu, dar restul pieselor au rămas în munte. Au fost grupate pentru a fi luate cu un elicopter, dar acesta n-a mai ajuns în munte. De cinci de zile elicopterul care ar trebui să ducă părţile masive ale aparatelor de zbor, nu mai ajunge în Parâng pentru a le recupera.CItește mai departe