EM Lonea
Se pregătesc primele disponibilizări
Minerii, mai ales cei în prag de pensionare, așteaptă cu sufletul la gură apariției hotărârii în urma căreia vor putea pleca din sistem. Prima tranșă de disponibilizări este la EM Lonea. Nu mai puțin de 73 de angajați de la Mina Lonea vor fi disponibilizați în luna spetembrie a.c., însă până la finele anului ar trebui să aibă loc o altă etapă de disponibilizări. Potrivit liderului Sindicatului Muntele, Darius Câmpean, ortacii disponibilizați vor beneficia de plăți compensatorii, acestea fiind prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, document prelungit de sindicate șiCItește mai departe
Complexul Energetic Hunedoara are un nou director general
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara a numit astăzi un nou director general în fruntea companiei, după ce, luna trecută, fostul director general Viorel Stancu și-a înaintat demisia din funcție. Noul director general al CEH este inginerul Samuel Dioane. Acesta vine de la EM Lonea, unde a ocupat până în prezent, funcția de director, funcție pe care o deținea din ianuarie 2017. Samuel Dioane a lucrat exclusv la Mina Lonea, unde a îndeplinit pe rând, Acesta activeacalitatea de salvator miner, șef de sector și director de exploatare. El lucreazăCItește mai departe
Cupa Instituțiilor Orașului Petrila s-a încheiat după două săptămâni de maraton fotbalistic
Ultima parte a campionatului de fotbal pe teren sintetic „Cupa Instituțiilor Orașului Petrila” s-a consumat duminică, 9 aprilie, după două săptămâni de întreceri la care au participat 14 echipe de fotbal din cadrul instituțiilor orașului Petrila. Începută în 27 martie, prima ediție a campionatului de fotbal petrilean, organizată de CS Inter Petrila în parteneriat cu Primăria Orașului Petrila, a aliniat la start, seară de seară în faza pe gupe, echipe de fotbal constituite la nivelul instituțiilor petrilene: SIMAUSROM, GDR, EM LONEA, EDIL SAL PREST, APA SERV, PROFESORII, POMPIERII PETRILA, POMPIERIICItește mai departe
Minciuni demontate de DOCUMENTE. Păducel a fost PLĂTIT de PCR!
Ilie Păducel a fost plătit de PCR şi nu de statul roman, aşa cum a încercat să acrediteze idea liderul PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, în momentul în care l-a impus pe fostul primar petrilean drept candidat la un nou mandate. A distrus organizaţia PNL Petrila, a călcat în picioare propriul decalog de integritate al PNL, iar acum dovezile ies la iveală. Fostul primar al Oraşului Petrila, în complicitate directă cu liderii judeţeni ai liberalilor hunedoreni, a călcat în picioare decalogul de integretate lansat de la centru în momentul înCItește mai departe
Concediu de aşteptare extins la CEH
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara a semnat, în data de 8 martie,o decizie prin care măsura întreruperii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, să fie extinsă şi pentru alte categorii de personal din cadrul SE Deva şi SE Paroşeni, care nu au fost cuprinse în decizia din data de 1 martie. „Conducerea sucursalelor amintite, cu avizul directorului Direcţiei Energie şi aprobarea directorului general, vor stabili şi programa categoriile de personal, numărul de zile şi persoanele cărora li se aplică măsura întreruperii temporare a activităţii în lunaCItește mai departe
Sute de angajați ai CEH sunt trimiși în ”concediu”
Circa 600 de salariaţi ai Complexului Energetic Hunedoara, din 4 martie, vor intra în „concediu de aşteptare”, compania urmând să facă o economie de 1,2 milioane de lei lunar. Majoritatea angajaților fac parte din personalul TESA și vor rămâne acasă prin rotație. „Măsura întreruperii temporare a activităţii se aplică personalului TESA din cadrul structurii executive şi a sucursalelor EM Lonea, EM Livezeni, EM Vulcan, EM Lupeni, Prestserv, Electrocentrale Paroşeni, Electrocentrale Deva, pe o durată de 10 zile/persoană, cu excepţia personalului pentru care s-a aplicat măsura de reducere a salariilorCItește mai departe
Starea minerilor blocați în subteran se înrăutățește
Mai mulți ortaci care protestează în subteranul Minei Lonea acuză dureri de cap și au avut nevoie de asistență medicală, unii dintre ei fiind de mai bine de 24 ore în mină. Patru mineri au fost scoși până la gura minei pentru a primi ajutor de la medici, după ce au leșinat sau au acuzat dureri însă nu renunță la acțiunea lor. Mai multe schimburi de la Exploatarea Minieră Lonea s-au blocat în subteran, ortacii fiind nemulțumiți de ”promisiunile neconcretizate privind salvarea CEH” și cer ministrului Energiei să vinăCItește mai departe
Amenzi şi activităţi suspendate pentru grave nereguli descoperite de inspectorii de muncă
Locuri de muncă cu activitatea sistată şi amenzi de zeci de mii de lei. Acestea sunt rezultatele acţiunilor de control ale inspectorilor de muncă din judeţul Hunedoara, care au verificat la sânge unităţile miniere din Valea Jiului. În ceea ce priveşte punctele de lucru ale Complexului Energetic Hunedoara, pe parcursul anului 2015 inspectorii de muncă au efectuat 34 controale tip inspecţie sistem la cele 5 puncte de lucru din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv: EM Lonea, EM Livezeni, EM Vulcan, EM Lupeni şi la Sucursala Prestserv (unitate formată prin comasareaCItește mai departe
Primarul Păducel despre Mina Lonea: „Eu mă mir cum mai îndrăznesc oamenii să intre în abataj!”
Locuri de muncă improprii, materiale tot mai puţine, mineri care merg aproape târâş spre front în unele zone şi o stare de insecuritate. Acesta este tabloul sumbru de la Mina Lonea, cea de care sunt legate speranţele petrilenilor în ceea ce priveşte continuarea exploatării extractive. La Mina „geamănă” Petrila lucrurile sunt tranşate şi cale de întoarcere nu mai există. Însă, dacă la Lonea nu se schimbă ceva şi nu vor fi alocaţi bani de investiţii, mineritul nu va mai avea viitor, iar Petrila are toate şansele să ajungă un oraşCItește mai departe