Florin Hălăstăuan
Parcul Național Retezat sărbătorit la 90 de ani de la înființare

Primul parc național înființat în România, Parcul Național Retezat a împlinit 90 de ani de când i-a fost atribuit acest titlu. Evenimentul a fostk, desigur, sărbătorit așa cum se cuvine chiar la Centrul de vizitare de la Nucșoara, „cartierul general” al Administrației Parcului Național Retezat. Aici au avut loc, în week-end, o serie de activități organizate de APNR, împreună cu parteneri, comunități locale, rangeri și Junior Rangeri în care cei prezenți și-au reafirmat angajamentul comun pentru protejarea acestui patrimoniu natural de o valoare excepțională: Munții Retezat. Astfel, în data deCItește mai departe
Un ranger hunedorean este vicepreședinte în Federaţia Internaţională a Rangerilor

Florin Hălăstăuan a fost ales în această funcție onorantă pentru România și chiar Europa, în urma unui congres mondial al rangerilor desfășurat în Statele Unite ale Americii. Nu mai puțin de 62 de delegați din tot atâtea state au fost prezenți la Congresul Mondial al Rangerilor iar hunedoreanul i-a convins că este cea mai bună alegere pentru forul de conducere. Florin Hălăstăuan a reprezentat Europa în conducerea Federației Internaționale a Rangerilor și susţine interesele a circa 6000 de rangeri europeni încă din 2009. Hălăstăuan este ranger şi salvamontist la ServiciulCItește mai departe