gaman
Insemex Petroşani a intrat în lumea bună a cercetătorilor de nivel european
Un grup de certcetători ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroşani a aparticipat, în perioada 25-26 februarie 2015, la Katowice în POLONIA, la un eveniment de brokeraj ştiinţific organizat de Institutul Central Minier – GIG Katowice, sub auspiciile asociaţiei EURACOAL. Cu ocazia deplasării în Polonia, directorul general al INSEMEX Petroşani, Dr. Ing. George Artur GĂMAN, s-a întâlnit cu omologul său de la Institutul Central Minier – GIG, Prof.Dr.hab. Józef DUBIŃSKI,. În cadrul întâlnirii au fost puse bazele unui acord de colaborareCItește mai departe
Cercetătorii de la Insemex au un program de cercetare ambiţios şi în 2015
Activitatea de cercetare reprezintă una din direcţiile importante în care se derulează activitarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare INSEMEX de la Petroşani. În acest sens, anul 2015 se anunţă unul plin pentru cercetătorii prestigioasei instituţii din Valea Jiului care deja au elaborat un plan de cercetare pentru anul în curs. “Am stabilit, alături de colegi, un număr de 38 de propuneri pentru proiecte de cercetare, pe care le-am înaintat deja spre analiză şi aprobare la Comisia de Evaluare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, de unde sperăm să obţinem pentruCItește mai departe
“Grupul de prieteni” a donat 500 de cărţi pentru Basarabia
Mobilizaţi de jurnalistul Ileana Firţulescu, câţiva oameni de bine din Petroşani au constituit un grup, autointitulat “Grupul de prieteni”, cu intenţia declarată de a da o mână de ajutor cât mai multor semeni. În timp, acţiunile grupului de prieteni – din care fac parte jurnalistul Ileana Firţulescu, profesorul universitar Radu Sorin, directorul INSEMEX, dr. ing. George Artur Găman, doctorul Octavian Popescu, consilierii locali Lavinia Grigoriu şi Costel Postolache şi inspectorul ASVJ Mariana Popa-Costaş – au adus multă bucurie pentru oameni sărmani, pentru copii săraci şi bătrâni neputincioşi, dar şi pentruCItește mai departe