Garda de Mediu
Procesul termocentralei Mintia continuă
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a solicitat instanței de la Tribunalul Hunedoara suspendarea dosarului în care Garda de Mediu a dispus suspendarea activității termocentralei de la Mintia. Conducerea CEH a încercat să convingă instanța că va obține autorizația integrată de mediu pentru termocentrala de la Mintia. Numai că aici nu s-a realizat nicio investiție pentru conformarea termocentralei la noile cerințe de mediu. “Amână cauza. Respinge cererea de suspendare. Acordă termen în data de 04.12.2017, ora 10:00”, arată soluția instanței. În anul 2015, Garda de Mediu a dispus suspendarea activitãtii termocentralei MintiaCItește mai departe
Mihael Melczer: “Ceea ce nu s-a făcut până acum la Mintia este criminal”
Termocentrala de la Mintia riscă să fie oprită, printr-o sentință a instanței de judecată. Termoncetrala nu s-a conformat cerințelor de mediu, iar pentru a putea trece peste acest obstacol, conducerea Complexului Energetic Hunedoara a găsit o soluție tranzitorie. “Mintia este o mare problemă, pentru că nu ne vom putea permite ca această termocentrală să fie închisă. Din păcate, ceea ce nu s-a făcut până acum la Mintia este criminal. Mintia este într-o stare deplorabilă, nu s-a făcut absolut nimic acolo, iar noi încercăm să facem, în primă fază, ca soluțieCItește mai departe
Grupul 3 de la Mintia, ore de funcționare depășite
Grupul 3 al termocentralei Mintia a depășit orele de funcționare. 100.000 de ore a funcționat grupul trei de la Mintia, în condițiile în care prima reparație trebuia efectuată la 25.000 de ore. Probleme sunt și la grupul 5 al termocentralei. În acest sens, sindicaliștii susțin că refuză transferul unor mijloace fixe. Două lucrări sunt absolut necesare a fi efectuate la termocentrala Mintia. Reparația grupului 3 și a grupului 5 sunt absolut obligatorii. “Lucrările necesare a fi efectuate de urgență sunt reparația grupului energetic nr. 5 (turbina în avarie cu rotorulCItește mai departe
Garda de Mediu a învins Complexul Energetic Hunedoara în procesul pentru funcţionarea termocentralei Mintia
Judecătoria Deva a dat câştig de cauză celor de la Garda de Mediu în războiul cu oficialii Complexului Energetic Hunedoara. Termocentrala Mintia ar putea fi oprită, ca urmare a deciziei instanţei, dacă va rămâne definitivă. Judecătorii de la Deva au respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie de către CEH în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu. De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul Sindicatul Liber Independent Electrocentarle Deva-Mintia. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 30CItește mai departe
O nouă amânare în procesul dintre CEH și Garda de Mediu
Judecătoria Deva a amânat cu încă o săptămână pronunțarea în procsul dintre Complexul Energetic Hunedoara și Garda de Mediu, proces în care se judecă, de fapt, viitorul termocentralelor Mintia și Paroșeni. Pentru neregulile constatate, Garda de Mediu a dispus, anul trecut, sistarea activității celor două termocentrale, dar CEH a contestat în instanță procesul verbal. Pronunțarea în acest caz a fost amânată pentru data de 12 mai. [slideshow_deploy id=’24093′]
În luna februarie începe procesul dintre CEH şi Garda de Mediu
Procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara şi Garda de Mediu, în care se tranşează viitorul celor două termocentrale, începe la finele lunii februarie, la Judecătoria Deva. Iniţial, cauza s-a aflat pe rolul Judecătoriei Petroşani, însă magistraţii de aici şi-au declinat competenţa. Primul termen la Judecătoria Deva a fost stabilit pentru data de 25 februarie, cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei la finele anului trecut. Oficialii CEH au cerut în justiţie anularea procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentrale Deva şi SECItește mai departe
Amânare în procesul dintre CEH şi Garda de Mediu
Aşa cum era, de altfel, de aşteptat, procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara şi Garda Naţională de Mediu a început cu o amânare. Magistraţii de la Judecătoria Petroşani au pronunţat un nou termen de judecată, pentru data de 9 decembrie. Oficialii CEH au cerut în instanţă anularea procesului verbal de contravenţie din data de 23.06.2015 prin care s-a dispus sistarea activităţii la Sucursala Electrocentralei Deva şi SE Paroşeni. În luna iunie, Garda de Mediu a decis suspendarea activităţii la cele două termocentrale incluse în CEH din cauză că nu s-au conformatCItește mai departe
Alarmă! Sute de peşti morţi pe Jieţ, în urma a unor lucrări la albia râului
Situaţie alarmantă pe Jieţ, unde au fost sesizaţi sute de peşti morţi cel mai probabil ca urmare a lucrărilor de excavare a albiei râului care se desfăşoară în zonă. Grav este că peştii pot ajunge şi în staţia de tratare a apei care funcţionează în zonă, ceea ce poate reprezenta un pericol la sănătatea populaţiei! Problema a fost sesizată marţi după-amiaza de un bărbat care a anunţat imediat Ocolul Silvic Petroşani, administratorul florei şi a faunei. Silvicultorii au constatat că problema este extrem de gravă şi au sesizat imediat GardaCItește mai departe
Guvernul PSD îngroapă Complexul Energetic Hunedoara „pe din dos”
Termocentralele Mintia şi Paroşeni mai puteau funcţiona fără ca România să rişte sancţiuni europene, iar decizia de sistare a activităţii acestora este una arbitrară. Dezvăluirile au fost făcute de deputatul hunedorean Bogdan Ţîmpău, copreşedinte al PNL Hunedoara, care le cere totodată Ministrul Energiei, Andrei Gerea, și Prim-ministrului Victor Ponta să-și prezinte demisiile pentru sistarea activității termocentralelor de la Mintia și Paroșeni. Ţâmpău atrage atenţia că dispoziţiile Gărzii de Mediu de sistare a activităţii şa cele două termocentrale nu au acoperire legală. Deputatul Bogdan Ţîmpău explică faptulCItește mai departe
Deputatul Carmen Harau: ”Complexul Energetic Hunedoara dispare fara ca oamenii vinovati de capusare sa raspunda”
Deputatul hunedorenilor, Carmen Harau, spune ca FMI a sugerat o capusare a Complexului Energetic Hunedoara. Comisarii Gărzii de Mediu Hunedoara au dispus suspendarea activităţii termocentralelor de la Mintia şi Paroşeni până la momentul în care vor reuşi să se conformeze normelor de mediu. Deputatul Carmen Harau a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca vinovatii de ‘capusarea’ complexului vor putea disparea in acest context. „7.000 de hunedoreni si familiile lor nu prea au avut somn linistit azi-noapte. Despre complexul energetic Hunedoara, epopeea moderna a acestuia a inceputCItește mai departe
Firma care a poluat Jiul cu suspensii de cărbune rămâne cu amenda
35.000 de lei. Atât va trebui să achite firma care a poluat Jiul cu suspensii de cărbune, după ce magistraţii de la Petroşani au respins plângerea formulată de reprezentanţii LCC Compania Cărbunelui Reşiţa împotriva sancţiunii aplicate de Administraţia Bazinală de Apă. Reprezentanţii firmei au dat în judecată Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova – sucursală bazinală a Administraţiei Naţionale „Apele Române”, contestând sancţiunea, dar magistraţii de al Judecătoria Petroşani le-au respins plângerea, astfel că sancţiunea va trebui achitată. Societatea LCC Cărbune Reşiţa se ocupă cu extragerea şi valorificarea şlamuluiCItește mai departe