Gerom International
Firma care a săpat groapa ce ameninţă sa inghita Colegiul Hermes vrea şi garanţiile de bună execuţie
Gerom Internaţional a lăsat o groapă în loc de minihotelul pentru practica elevilor, dar cere acum în instanţă restituirea garanţiei de bună execuţie depusă la semnarea contractului. Vorbim despre proiectul ce consta în construirea, în imediata vecinătate a Colegiului Economic Hermes, a unor spaţii destinate orelor de instruire practică pentru elevii de la specializările din domeniul turismului şi al alimentaţiei. Un proiect început până acum de două ori, dar nefinalizat niciodată. Reamintim că acest proiect a fost început în anul 2008, mai întâi din fonduri de la statul român, apoiCItește mai departe
Apelurile la insolvenţa CEH, pe drum înspre Curtea de Apel
Dosarul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara ar trebui să ajungă, în scurt timp, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. În acest dosar au fost înregistrate două apeluri la sentinţa pronunţată în data de 7 ianuarie de magistraţii hunedoreni. Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, a declarat că s-a depus apel de către reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara, precum şi de cei ai Sindicatului „Noroc Bun”. De precizat că cererile de apel se înregistrează la tribunal şi, după împlinirea termenului de apel, dosarul este înaintat Curţii de Apel, care fixeazăCItește mai departe
Oficialii GEROM, la bară cu CEH
Astăzi se judecă opoziţia Gerom Internaţional cu privire la intrarea în insolvenţă a CEH. Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara vor trebui să analizeze cererea depusă de reprezentanţii GEROM prin care aceştia susţin că CEH nu avea bază legală de a-şi cere insolvenţa. “Este termen pentru soluţionarea unei opoziţii care a fost depusă de una dintre societăţile comerciale”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Până la acest moment, singura societate care a depus o opoziţie este firma Gerom. Oficialii GEROM arată că intrarea în insolvenţă aCItește mai departe
Cine este Michael Melczer, cel despre care se spune că va conduce CEH?!
Michael Melczer, cel care a devenit de câteva zile consilier al directorului general al Complexului Energetic Hunedoara, este considerat „mâna dreaptă” a ex-prefectului de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Acelaşi Serafinceanu care a construit, într-o perioadă favorabilă, un adevărat imperiu financiar mai ales cu banii veniţi din industria minieră. Vă mai amintiţi de afacerile cu cântec derulate de tandemul Serafinceanu – Melczer, pentru că despre aceştia se vorbea mereu la … plural Micahel Melczer a fost numit, de câteva zile, consilier al directorului general al CEH, ViorelCItește mai departe
Manevră. “Firmele de casă” ale CEH şi-au asigurat la OSIM eligibilitatea la licitaţii sau monopolul
Partenerii tradiţionali de afaceri ai Complexului Energetic Hunedoara au reuşit să-şi asigure piaţa de desfacere a produselor. Şi-au înregistrat mărcile la OSIM şi asta indiferent că vorbim de plasă de sârmă, stâlpi, grinzi, susţineri mecanizate sau multe altele. O manevră menită să le asigure eligibilitatea la licitaţii sau chiar monopolul pe piaţa de profil, spun cunoscătorii fenomenului. Din afacerile cu statul s-a câştigat mereu bine şi, chiar dacă acum Complexul Energetic Hunedoara traversează o perioadă dificilă din punct deCItește mai departe
O firmă a fostului prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a câştigat în instanţă peste un milion de lei de la CEH
Una dintre firmele controlate de fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a câştigat pe bandă rulantă acţiunile în instanţă îndreptate împotriva Compelxului Energetic Hunedoara. Gerom Internaţional are relaţii comerciale de ani de zile cu administratorul unităţilor miniere din Valea Jiului, indifferent cu s-a numit acesta, respectiv RAH, CNH, SNH ori, mai nou, CEH. Producator pentru o gamă largă de utilaje de tip minier, Gerom şi-a orientat afacerile mai ales către contractele cu banii statului, care au venit cu largheţe oCItește mai departe
Dintr-o cerere de insolvenţă în alta
Complexul Energetic Hunedoara nu mai face faţă cheltuielilor. Creditorii nu mai au răbdare, iar compania energetică trece dintr-o cerere de insolvenţă în alta. Cel mai nou proces intentat CEH care are ca obiect cererea de insolvenţă a fost deschis de trei societăţi comerciale şi o cunoscută casă de avocatură, cu care lichidatorul Companiei Naţionale a Huilei a încheiat, încă din 2013, un contract de colaborare. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are primul termen de judecată în data de 18 iunie 2015. Nu este pentru primaCItește mai departe