Gheorghe Pârlea
Dă-mi mâna, s-o sărut!
Când din iubire-am apărut Şi-n lume am pornit pe brânci, De mână Tu m-ai prins atunci Şi mersul, zbor mi s-a părut. Dă-mi mâna, s-o sărut! * Când zările mai largi le-am vrut, Privind orbit spre necuprins, Uşor de mână Tu m-ai prins Şi ochii nu m-au mai durut. Dă-mi mâna, s-o sărut! *Când inima pereche mi-a cerut Şi-n noapte căutam lumină, M-ai prins atunci uşor de mână Şi inimă pereche Te-am avut. Dă-mi mâna, s-o sărut! Când din iubire-am apărut, Când zările mai largi le-am vrut, Când inima-mi perecheCItește mai departe
Imn îţi închin, Mamă
Tu mi-ai fost izvorul vieţii, Mamă, iar eu încă sunt apa care-ţi susură numele… Tu mi-ai fost floarea câmpului, Mamă, când eu, cu nesaţ, îţi sorbeam nectarul… Tot atunci, demult, când aveai aripi, Mamă, erai îngerul de zi şi de noapte al începuturilor mele… Pe câmp erai neîntrecuta ciocârlie, Mamă, când tata, prăşitorul, înfruntând soarele, te chema jos… Erai, Mamă, Adâncul iubirii şi-al răbdării şi aprigă lupoaică în juru-mi, când mă-nvăluia primejdia… Ai fost, Mamă, şi încă mai eşti, Înaltul – pe care eu n-am ştiut să-l măsor, ca să-iCItește mai departe