graţiere
Monica Iacob Ridzi nu poate beneficia de legislația privind grațierea
În vâltoarea informațiilor care fac înconjurul rețelelor de socializare cu privire la potențialii beneficiari ai legislației privind grațierea este adusă în atenție și situația fostului deputat de Valea Jiului și ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi. Există numeroase speculații potrivit căreia Monica Iacob Ridzi ar putea scăpa de pedeapsa la care a fost condamnată, odată cu intrarea în vigoare a noului pachet legislativ, aflat în dezbaterea Parlamentului. În realitate însă, la o analiză ceva mai atentă a prevederilor legii privnd grațierea unor pedepse, este cât se poate de evidentCItește mai departe
Monica Iacob – Ridzi: “Orice urma de speranţă a murit în urmă cu 2 zile”
Monica Iacob – Ridzi vorbeşte, din nou, pe blogul său despre tristeţea care a cuprins-o în momentul în care a aflat că nu va fi graţiată de Preşedintele Klaus Iohannis. “Am fost naivă să cred că un om care nu are copii, nu are o piatră în loc de inimă. Nu i-am crezut pe cei care mi-au spus că un om care nu are copii nu înţelege drama din sufletul unei mame, din sufletul unor părinţi disperaţi, drama din sufletul unor copii foarte mici şi nevinovaţi. Am fost naivă săCItește mai departe
Amânare în procesul pentru eliberarea Monicăi Iacob – Ridzi
Tribunalul Ilfov a amânat cu două săptămâni dosarul în care se judecă cererea de întrerupere a pedepsei pe caz de boală formulată de Monica Iacob –Ridzi. S-a acordat un nou termen, pentru data de 16 septembrie, când ar trebui să fie audiaţi şi martorii însă, în acest dosar apărarea a formulat şi o cerere incidentală de recuzare a instanţei asupra căreia trebuie să se pronunţe magistraţii. Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizateCItește mai departe