Iacob Mesaroși
Spectacol pentru copiii defavorizați
Copiii care provin din familii cu probleme sociale vor putea asista la un spectacol oferit lor. Cenaclul Pas cu Pas din cadrul Asociației Iosif Tellman din Lupeni s-a gândit și la copiii defavorizați și vrea să le ofere acestora posibilitatea de a participa la un spectacol. “Având în vedere solicitarea (…) primită din partea doamnei profesor Petronela Baldovin, coordonator al cenaclului “Pas cu pas” în cadrul Asociației Culturale Iosif Tellman de a organiza în comun cu Consiliul Local al municipiului Lupeni un spectacol oferit de cenaclul “Pas cu pas” pentruCItește mai departe
Eroii cinstiți, în Valea Jiului
În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În cele trei municipii din Valea Jiului, evenimentul va fi marcat cu depuneri de coroane de flori. “La ora 12 începe în Cimitirul Eroilor de la Biserica Coroiești și continuăm la 13:30 la Osuarul de la Paroșeni”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, localitate undeCItește mai departe
Moment aniversar la Lupeni
Centrul de îngrijire a persoanelor vârstnice de la Lupeni, Glasul Penticostalilor, a împlinit 10 ani de activitate. Oficialii centrului, autoritățile locale, dar și cei care au făcut posibilă realizarea acestui centru au luat parte la un moment festiv. “Am pornit această investiție în anul 2001. Lucrările de reabilitare a primelor trei nivele au durat 5 ani de zile, în 2006 am dat în folosință parterul și primele trei nivele. Ne-am oprit și nu am mai continuat cu etajul patru, întrucât pompierii impuneau alte restricții pentru clădirile mai înalte decât P+2CItește mai departe