în 2023
Buget preponderent pentru investiții la Hunedoara, în 2023
Două treimi din bugetul pe 2023 propus de primarul Dan Bobouţanu şi aprobat vineri (27 ianuarie) de Consiliul Local Hunedoara, este dedicat investiţiilor de interes public derulate de Primărie pe raza municipiului. În 2017, municipiul Hunedoara avea un buget total în valoare de 143.406.120 lei. Mai puţin de o treime din sumă era alocată dezvoltării (investiţiilor). Raportul s-a echilibrat în 2018 şi s-a inversat evident începând din 2019, ajungându-se la diferenţe majore în 2020, 2021 şi 2022 (situaţie relevată şi în graficul comparativ de mai jos). Continuăm pe aceeaşi direcţieCItește mai departe
Universitatea din Petroșani marchează, în 2023, 75 de ani de activitate academică
Anul 2023 marchează pentru Universitatea din Petroșani aniversarea a 75 de ani de activitate academică neîntreruptă. Evident că, având în vedere acest fericit eveniment din viața instituției academice din Valea Jiului, în anul 2023 vor fi organizate și o serie de activități speciale, menite să aducă în atenție această aniversare dar mai ales locul și rolul pe care instituția de învățământ superior de la Petroșani a avut-o și o are în viața comunității locale din Valea Jiului și în structura învățământului superior din România. Potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing.CItește mai departe