în parteneriat cu Asociația ”Urban Lab Valea Jiului”
Peste 200 de copii din Petroșani au învățat de ce Calea Ferată este calea spre un mediu înconjurător sănătos
Un inedit proiect educațional, dezvoltat în contextul activităților derulate în ”Săptămâna verde” de către Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, în parteneriat cu Asociația Urban Lab Valea Jiului, Asociația Națională ”Cultul Eroilor – Regina Maria” din județul Hunedoara, cu sprijinul Asociației „Casa de Ajutor Reciproc CFR” Petroșani, le-a prilejuit unui grup de peste 200 de elevi din clasele primare și gimnaziale nu doar să înțeleagă, în mod practic, de ce calea ferată este calea spre un mediu înconjurător sănătos, ci să vadă cu ochii lor unul dintre cele mai frumoase traseeCItește mai departe
Voluntari ”Pe firul apei” în căutarea civilizației urbane
Dacă ne dorim cu adevărat să avem o țară ca afară, atunci dincolo de marile proiecte de infrastructură pe care le avem de rezolvat, ne sunt la îndemână o serie de mici teme de interes care, odată rezolvate, ar putea constitui un pas mic, dar esențial, într-o asemenea direcție. Spre exemplu, în Valea Jiului există numeroase cursuri de apă care străbat centrele urbane dar care și care ar putea fi, la fel ca în Franța, Austria, Germania sau Italia, tot atâtea zone care, cu mici eforturi de amenajare și îngrijire,CItește mai departe
”Sănătate verde”, proiect de voluntariat finalizat cu succes la Petroșani
Mai bine de două săptămâni au muncit cei 27 de voluntari care au subscris proiectului ”Sănătate verde”, prin care Asociația ”Kandila” din Petroșani, în parteneriat cu Asociația ”Urban Lab Valea Jiului” și-au propus să amenajeze, pe un teren viran din zona Spitalului de Urgență din Petroșani, un mic spațiu de recreere destinat persoanelor internate în cadrul instituției medicale dar și întâlnirii acestora cu aparținătorii. Proiectul, susținut de OMV Petrom a însemnat, în cifre și acțiuni, peste 1000 ore de muncă voluntară, timp de 15 zile, perioadă în care s-a făcut, înCItește mai departe