incompatibil
Şeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul din Deva, incompatibil
Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui Basarab Gheorghe Vasile, șef al Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, județul Hunedoara. Oficialii ANI au precizat că Gheorghe Basarab se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 mai 2007, întrucât exercită simultan funcțiile de șef al secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, jud. Hunedoara și administrator al S.C. Laura BGCL S.R.L. „Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din LegeaCItește mai departe
Petru Drăgoescu a dat de pământ cu ANI în instanţă!
Consilieurl local Petru Drăgoescu a avut dreptate când a contestat în instanţă degizia Agenţiei Naţionale de Integritate, care l-a declarat incompatibil. Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat câştig de cauză. Petru Drăgoescu nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, au stabilit magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia. „Admite actiunea în contencios administrativ formulata de reclamantul Petru Drăgoescu în contradictoriu cu parata Agenţia Naţională de Integritate şi in consecinta: Anuleaza raportul de evaluare nr. 39380/G/II/08 10 2014 emis de pârâtă”, se arată în minuta sentinţei pronunţate vineriCItește mai departe