ing. Mihaela Sitea
Circuitul apei în natură se învață încă de la grădiniță la „Școala Apa Serv”

În „Săptămâna verde”, programul educațional derulat în unitățile de învățământ școlar și preșcolar, cu scopul de a-i implica pe elevi și profesori în derularea unor activități extrașcolare care contribuie la protejarea mediului înconjurător și prevenirea și combaterea schimbărilor climatice, Apa Serv Valea Jiului a avut și are un rol determinant. Este dovedit din plin acest lucru și în aceste zile când, în școlile și grădinițele din Valea Jiului, se derulează o nouă ediție a programului „Săptămâna Verde” iar, odată cu aceasta, crește proporțional și dorința copiilor de a descoperi „drumulCItește mai departe
Ziua Mondială a Apei, marcată la Apa Serv, în avans, la Uzina de Apă Jieț

Apa Serv Valea Jiului a marcat joi, 21 martie, în avans, Ziua Mondială a Apei, eveniment care este sărbătorit în fiecare an în data de 22 martie. De această dată, oaspeții celor de la Apa Serv au fost peste 30 de copii de la Școala Gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani, mai exact elevii clasei a IV-a a profesorului Constantin Fotău. Aceștia au avut parte de o vizită la Uzina de Apă de pe Jieț (Petrila), în cadrul unui proiect derulat de școală, împreună cu operatorul de apă și cu Primăria municipiuluiCItește mai departe