INSEMEX Petrosani
INSEMEX Petroșani reprezintă România în Forumul Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Securităţii Industriei Miniere.
Așa cum am mai informat, o delegație a INCD INSEMEX Petroșani a participat, în perioada 13-14 septembrie 2018, la prima întâlnire a Forumului Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Securităţii Industriei Miniere. Evenimentul internațional a avut loc în capitala Federației Ruse, la Moscova, fiind organizat de către Serviciul Federal pentru Supraveghere Ecologică, Tehnologică și Nucleară – ROSTECHANDZOR. Dr. ing. George Artur Găman (Director General al INCD INSEMEX Petroșani) și Dr. ing. Emilian Ghicioi (Director Științific al INCD INSEMEX Petroșani), au reprezentat la această reuniune nu doar institutul de cercetare dezvoltare de laCItește mai departe
INSEMEX Petroșani dă startul unei noi ediții a apreciatului simpozion internațional SESAM 2017
Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – INSEMEX Petroşani organizează Simpozionul Internaţional Securitate şi Sănătate în Muncă – SESAM 2017, ediţia a VIII-a. Eveniment de tradiție ce reunește, o dată la doi ani, specialiști din domeniul sănătății și securității în muncă din România și din alte state ale lumii, ediția din acest an a SESAM 2017 va avea loc la Hotelul InterContinental din București, în data de 19 octombrie 2017. Simpozionul este organizat de INSEMEX Petroșani, cu sprijinul şi colaborarea Universităţii din Petroşani, aCItește mai departe
Experții INSEMEX așteaptă „verde” de la specialiștii în construcții, pentru ancheta la Bamboo
Cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani nu pot începe cercetarea la fața locului, în cazul incendiului de la clubul bucureștean Bamboo, pentru că există în continuare pericolul de a fi suprinși de prăbușirea unor elemente ale construcției. Aceștia așteaptă ca specialiștii Inspecției de Stat în Construcții să permită accesul când nu mai există pericol. O echipă a INSEMEX Petroșani a fost săptămâna trecută la sediul Clubului Bamboo din București, dar nu a putut intra în spațiul acestuia din cauză că exista riscul caCItește mai departe
Specialiștii INSEMEX Petroșani vor investiga cauzele incendiului de la clubul ”Bamboo”
O echipă de specialiști în domeniul protecției antiexplozive din cadrul Institutul naţional de cercetare – dezvoltare pentru securitate minieră şi protecţie antiexplozivă INSEMEX din Petroșani a ajuns, în această dimineață, la București, unde vor participa la cercetările privind identificarea cauzelor care au generat incendiul din clubul bucureștean Bamboo. În această dimineață, mai mulți procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București și reprezentanți ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei au inspectat zona clubului Bamboo. Acestora li s-au alăturat și specialiștii de la INSEMEX care au făcut, deocamdată, doar oCItește mai departe
INSEMEX PETROȘANI ÎNTRE INVESTIGAREA UNOR TRAGEDII ȘI PERFORMANȚELE INTERNAȚIONALE ÎN DOMENIUL CERCETĂRII
Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare INSEMEX Petroșani a devenit, în cel de-al 66-lea an al existenței sale, una dintre cele mai cunoscute instituții de acest fel din țara noastră. Expertizele pentru explicarea unor nefericite incidente soldate cu victime în cazul unor explozii care au avut loc în divere localități din țară, dar mai ales tragedia de la clubul bucureștean ”Colectiv” pe care cercetătorii INSEMEX au fost, de asemenea, solicitați să o ancheteze, au adus un plus de imagine pentru institutul de cercetare din Valea Jiului. Dincolo însă de acest aspectCItește mai departe
Institutul Naţional pentru Expertize Criminalistice şi INSEMEX fac expertiza în cazul tragediei de la Colectiv
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit ca expertiza propriu zisă, privind modul în care s-a declanşat incendiul de la Colectiv, să fie realizata de Institutul Naţional pentru Expertize Criminalistice, în parteneriat cu experţii de la INSEMEX Petroşani. La desfăşurarea acestei expertize pot lua parte şi experţi angajaţi de către cei acuzaţi că sunt responsabili de tragedie. În plus, urmează să se mai realizeze şi o expertiză care ar trebui să determine gradul de rezistenţă la foc a construcţiei. Anchetatorii ar vrea ancheta să fie finalizată până laCItește mai departe
Experţii INSEMEX Petroşani investighează tragedia soldată cu 27 de morţi şi aproape 200 de răniţi
O echipă formată din şase cercetători din cadrul Institutului Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroşani a ajuns în această dimineaţă în Bucureşti, pentru a investiga cauzele care au provocat dezastrul de proporţii produs într-un club care s-a soldat cu 27 de morţi şi 146 de răniţi. Potrivit directorului general al INSEMEX Petroşani, Artur Găman, care conduce echipa de cercetători, solicitarea către institut pentru efectuarea expertizei a venit de la Poliţia Capitalei. Un incendiu puternic izbucnit vineri noapte, în Clubul Colectiv din Bucureşti, în timpul unui concert,CItește mai departe
Atentie someri! INSEMEX PETROSANI face angajari
INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE –DEZVOLTARE PENTRU SECURITATE MINIERÃ SI PROTECTIE ANTIEXPLOZIVÃ –INSEMEX PETROSANI,cu sediul în localitatea Petrosani, Str. Gral. Vasile Milea, nr. 32-34,cod 332047, Jud. Hunedoara, ORGANIZEAZÃ CONCURS pentru ocuparea unui post vacant de planificator (cu studii medii), pe duratã nedeterminatã, cu normã întreagã, în cadrul Directiei Economic Comercialã –Compartiment Plan, Documentare, Marketing. Data limitã pentru depunerea dosarelor de concurs la secretariatul institutului este 23.09.2015, ora 16.00. Concursul se va desfãsura în data de 25.09.2015, ora 10.30 la sediul institutului. Informaþii suplimentare privind eligibilitatea candidatilor, continutul dosarelor de concurs, criteriile minime obligatorii, probele de concurs, precum si tematicaCItește mai departe
20.000 de lei de la bugetul local pentru un simpozion pe teme de minerit
La Petroşani se va dezbate rolul mineritului în contextul dezvoltării durabile internaţionale, în cadrul unui simpozion la care sunt invitaţi specialişti din zona balcanică, dar şi din întgreaga lume. Congresul Internaţional Balcanic Minier Balkanmine 2015 se va defsăşura, în perioada 20 – 23 septembrie, la Petroşani, sub deviza „Mineritul în slujba dezvoltării durabile a lumii”. Principalul organizator este Universitatea Petroşani, însă instituţiei de învăţământ superior i se alătură INSEMEX Petroşani şi Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei. Şi, pentru că organizarea acestui eveiment necesită costuri multCItește mai departe
Galeria Treptele Romane, expertizată de cercetătorii INSEMEX
Cercetătorii de la Petroşani au în lucru o expertiză în urma căreia vor decide dacă un obiectiv istoric extrem de important pentru zona Brad, poate fi deschis turiştilor. Galeria Treptele Romane cu o lungime de 180 de metri este amenajată de municipalitatea Brad, pentru a putea fi deschisă turiştilor, iar edilii au preluat obiectivul şi au finalizat reparaţiile la foişorul care făcea accesul în mina de aur şi care devenise practic o ruină. „Putem spune că prin această acţiune am reuşit să salvam o parte importantă dinCItește mai departe
Cercetătorii de la Insemex au un program de cercetare ambiţios şi în 2015
Activitatea de cercetare reprezintă una din direcţiile importante în care se derulează activitarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare INSEMEX de la Petroşani. În acest sens, anul 2015 se anunţă unul plin pentru cercetătorii prestigioasei instituţii din Valea Jiului care deja au elaborat un plan de cercetare pentru anul în curs. “Am stabilit, alături de colegi, un număr de 38 de propuneri pentru proiecte de cercetare, pe care le-am înaintat deja spre analiză şi aprobare la Comisia de Evaluare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, de unde sperăm să obţinem pentruCItește mai departe