insolvența CEH
Din profit în insolvenţă/ LCC Cărbune Reşiţa nu a mai putut fi salvată de contractele avantajoase cu CEH
După ce ani în şir a înregistrat profit, societatea LCC Cărbune Reşiţa a intrat pe o pantă economică descendentă şi a ajuns să-şi ceară insolvenţa în instanţă. A avut contracte avantajoase cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara, însă, cum CEH nu şi-a putut onora în totalitate obligaţiile de plată, societatea deţinută de Cătălin Vrânceanu şi- a cerut insolvenţa în instanţă. Tribunalul Caraş Severin a admis cererea formulată de LCC Compania Cărbunelui Reşiţa privind declararea stării de insolvenţă a societăţii, asta din cauza datoriilor acumulate de firma care exploatează şlamul de laCItește mai departe
Apelurile la insolvenţa CEH, pe drum înspre Curtea de Apel
Dosarul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara ar trebui să ajungă, în scurt timp, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. În acest dosar au fost înregistrate două apeluri la sentinţa pronunţată în data de 7 ianuarie de magistraţii hunedoreni. Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, a declarat că s-a depus apel de către reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara, precum şi de cei ai Sindicatului „Noroc Bun”. De precizat că cererile de apel se înregistrează la tribunal şi, după împlinirea termenului de apel, dosarul este înaintat Curţii de Apel, care fixeazăCItește mai departe
Insolvenţa CEH, pe mâna procurorilor
Cererea de insolvenţă formulată de reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara a ajuns pe masa procurorilor, ca urmare a unei plângeri înaintate de Gerom International. Oficialii Gerom International SA Petroşani îi acuză pe reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara că au introdus cu rea credinţă cererea de declarare a insolvenţei şi a sta doar pentru a bloca acţiunile creditorilor care, la rândul lor, cereau insolvenţa în instanţă. „Între SC Gerom International SA, în calitate de furnizor, şi SC Complexul Energetic Hunedoara, în calitate de beneficiar, s-au stabilit raporturi contractuale comerciale, în considerarea căroraCItește mai departe
Insolvenţa CEH amânată cu o zi
Cererea de insolvenţă depusă de reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara se va judeca joi, atunci când este programat şi termenul celui de-al doilea dosar ce are ca obiect insolvenţa, de data aceasta cerută de 15 firme care au bani de recuperat de la entitatea energetică. Tribunalul Hunedoara a decis, la termenul de miercuri, să trimită cauza pe rolul Completului C16-5 sindic, cu termen de judecată la 07.01.2016, în Camera de Consiliu. Complexul Energetic Hunedoara a depus la Tribunalul Hunedoara cererea de declarare a insolvenţei, din cauza datoriilor acumulate, care depăşesc 1,2CItește mai departe
O firmă a fostului prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a câştigat în instanţă peste un milion de lei de la CEH
Una dintre firmele controlate de fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a câştigat pe bandă rulantă acţiunile în instanţă îndreptate împotriva Compelxului Energetic Hunedoara. Gerom Internaţional are relaţii comerciale de ani de zile cu administratorul unităţilor miniere din Valea Jiului, indifferent cu s-a numit acesta, respectiv RAH, CNH, SNH ori, mai nou, CEH. Producator pentru o gamă largă de utilaje de tip minier, Gerom şi-a orientat afacerile mai ales către contractele cu banii statului, care au venit cu largheţe oCItește mai departe
Bila neagră / 9 februarie 2015
Aurel Niculescu, directorul general al CEH, pentru că a reuşit nu doar contraperformanţa economică de a aduce, în mai puţin de un an, CEH-ul în topul datornicilor la bugetul statului, ci şi în situaţia periculoasă ca FMI şi CE să solicite lichidarea Complexului pentru ineficienţă economică.