Instal Comimpex 2006
13 pentru insolvenţa CEH!
Nu mai puţin de 13 societăţi comerciale din întreaga ţară cer instanţei insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, din cauza datoriilor acumulate. Dosarul, înregistrat în data de 8 aprilie, se află pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are termen în data de 3 septembrie. Magistraţii hunedoreni sunt cei care au cuplat cererile într-un singur dosar, după ce pe rolul instantei au ajuns, rand pe rand, tot mai multe solicitări privind declararea insolveţei Complexului Energetic Hunedoara. Numărul creditorilor s-a mărit de la o lună la alta,CItește mai departe
Se urmăreşte falimentarea CEH!? Activele atractive fac cu ochiul unui grup de interese bine poziţionat
Complexul Energetic Hunedoara nu trebuie neapărat să intre în insolvenţă. Mai sunt şi alte căi de redresare a lui, neluate în calcul de cei care conduc destinele companiei energetice. Sunt surse care vorbesc, însă, de un grup de interese care stă cu ochii pe activele atractive ale CEH şi care ar avea direct interesul falimentării CEH! Intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara pare să nu mai poată fi evitată. Grav este că nu doar datoriile ar impinge compania energetică spre această măsură ce se se poate dovedi fără ieşire,CItește mai departe