Inter
Spectacol şi fair-play pe arena din Petrila
Atitudine obiectivă şi sportivitate, asta s-a văzut la disputa dintre Inter Petrila şi CS Vulcan, meci contând pentru etapa cu numărul XV a campionatului judeţean de fotbal. Deşi gazdele au preluat frâiele partidei încă din debutul acesteia, nici oaspeţii nu s-au lăsat mai prejos, ripostând cu fiecare ocazie ivită. Minutul 19 avea să aducă primul gol înscris de gazde, prin Dolha, care a marcat printr-un şut frumos din colţul careului mare, facând astfel ca scorul să indice 1-0 pentru Inter, iar meciul abia începuse. Ţinând cont de rivalitateaCItește mai departe
Spectacol fotbalistic la Petrila. Inter – Minerul Uricani 10-0
Una dintre cele mai bune achiziţii ale campionatului judeţean de fotbal, a confirmat pe terenul de joc încă din prima etapă a campionatului judeţean de fotbal. Iosif Kalai, jucătorul Interului, a reuşit hattrick-ul pentru echipa petrileană, în meciul disputat în compania Minerului Uricani. Cu un unsprezece din care au făcut parte : Ursachi, Coste, Câmpean, Agapi, Androne, Torkos, Horvath, Dumitru, Cozac, Kalai şi Dolha, Interul a surclasat echipa din vestul Văii jiului cu un copleşitor 10-0. “A fost un meci în care scorul putea fi mult mai mare,CItește mai departe