Ioan Dorel Șchiopu
Simpozion național și pelerinaj istoric și patriotic la Memorialul de la Pasul Vâlcan sub genericul„Prin Valea Jiului spre Marea Unire”
Din anul 2016, atunci când au fost dezvelite primele busturi din componența Memorialului Eroilor de la Pasul Vîlcan, chiar pe locul liniei de front în care la finalul lunii august 1916, glorioasa Armată Română cucerea prima palmă de pământ Românesc din Transilvania, în ceea ce avea să rămână în istorie drept primul pas spre constituirea, la finalul Marelui Război, premiselor care au stat la baza făuririi României Mari, patrioti români de pretutindeni vin să-i omagieze pe eroi într-un adevărat pelerinaj de suflet. Desfășurat sub genericul ”Prin Valea Jiului spre MareaCItește mai departe
Răsună Valea, la 75 de ani de la inaugurarea liniei ferate Bumbești-Livezeni
Se împlinesc în aceste zile 75 de ani de la deschiderea liniei ferate Bumbești-Livezeni, probabil cea mai spectaculoasă cale ferată din România, care străbate Defileul Jiului și pentru construcția căreia au fost realizate cele mai multe și cele mai ingenioase lucrări de arhitectură feroviară din România. Președintele ANCERM Hunedoara, Ioan Dorel Șchiopu, apreciatul ceferist și istoric deopotrivă spune aproximativ jumătate din cei 31 de km ai acestei căi ferate ce străbate fascinantul Parc Natural al Defileului Jiului sunt presărați cu veritabile lucrări de artă feroviară. ”Pe acest traseu de caleCItește mai departe
Simpozion de istorie militară la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
”Prin Valea Jiului spre Marea Unire”, evenimentul organizat de Asociația Națională ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județeană Hunedoara în colaborare cu Asociația Cardrelor Militare în Rezervă și Retragere ”Sarmizegetusa” Hunedoara, susținut de Consiliul județean Hunedoara, Primăria municipiului Petroșani, Episcopia Devei și Hunedoarei, Asociația Comitetul de Inițiativă, Comexim R și Trilogy Vulcan, găzduit de Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani prilejuiește publicului participarea la un inedit și deosebit de interesant și util simpozion de istorie militară. Evenimentul își propune să aducă în atenție campania militară din august 1916 a ArmateiCItește mai departe
Concursul de eseuri „Memoria ca datorie” al ANCERM Hunedoara și-a desemnat câștigătorii
Ediția a III-a concursului de eseuri pe teme istorice, derulat de Asociația Națională Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județeană Hunedoara, la inițiativa preșeidntelui acesteia, Ioan Dorel Șchiopu și-a desemnat câștigătorii. Elevi de liceu de la multe instituții de învățământ din județele Hunedoara, Alba și Gorj au trimis lucrări pentru acest concurs, intitulat ”Memoria ca datorie”, având ca tematică, în acest an, personalitatea domnitorului român Alexandru Ioan Cuza. ”Suntem foarte onorați pentru răspunsul pe care l-am primit din partea tinerilor la provocarea noastră: ediția a III-a a concursului „Memoria caCItește mai departe
Serată culturală de excepție, sub semnul Lions, la Muzeul Mineritului din Petroșani, la cea de-a doua gală a Premiului de excelență în educație ”Liviu Gherghin”
O nouă ediție a galei de excelență inspirată din dorința regretatului Liviu Gherghin și desăvârșită, în memoria acestuia, de un grup de prieteni, format din personalități ale elitei din comunitatea Văii Jiului, a avut loc vineri, 8 iulie 2022, în același emblematic loc de cultură al regiunii care este Muzeul Mineritului din Petroșani. Într-o ceremonie de emoție absolută, dr.ing. Dumitru Răscolean (decan de vârstă al grupului de prieteni reunit sub simbolul ”We Serve!” al Lions Club Via Regis Petroșani) a înmânat Premiile ”Liviu Gherghin” pentru educație unor tineri care s-auCItește mai departe
”Memoria ca datorie”. Lista Premianților.
Ediția a doua a concursului regional de eseuri ”Memoria ca datorie”, organizat de Asociația Națională ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județului Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Asociația Comitetului de Inițiativă Valea Jiului, Comexim R Lupeni, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regia Maria” Gorj, și-a desemnat câștigătorii. Acest concurs a fost dedicat și în acest an Zilei Eroilor, având ca principală temă: INDEPENDENȚA ROMÂNIEI: proclamație, recunoaștere, semnificație. După jurizarea eseurilor transmise de elevii de liceu, laureații ediției din acest a concursului ”Memoria ca datorie”CItește mai departe
Petiție a unui grup de elevi pentru reabilitarea terenului de sport din Crividia
Reprezentanții Administrației Publice Locale din municipiul Vulcan au avut, la ședința extraordinară a Consiliului local din 8 iunie 2022, surpriza unei vizite neașteptate. Un grup de elevi din clasa a VII-a A de la Școala gimnazială nr. 1 – structură a Liceului ”Mihai Viteazu” (diriginte: prof. Magda Șchiopu), susținuți de conducerea instituției dar și de Ioan Dorel Șchiopu, reprezentant al Institutului Intercultural din Timișoara, au participat la reuniunea aleșilor locali iar la finalul ședinței, i-au înmânat primarului Cristian Merișanu o petiție. Această petiție este rezultatul unui proiect de excepție înCItește mai departe
Profundă recunoștință și respect pentru Eroii Neamului, la Vulcan
La prima vedere poate părea greu de înțeles, dar în același timp e absolut admirabil acel resort care face ca inimile vulcănenilor să vibreze profund la acele momente în care, cu nedisimulat patriotism, în această localitate greu încercată de-a lungul istoriei, cu precădere în Primul și, mai apoi, în Cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii se întâlnesc pentru a-și aduce omagiul lor Eroilor jertifiți în luptele care s-au dat pe aceste meleaguri. Urmele acestora sunt și astăzi vizibile pentru călătorii care străbat potecile de munte din Pasul Vîlcan, iar crucileCItește mai departe
”Memoria ca datorie”, un nou concurs dedicat Zilei Eroilor, organizat de filiala județeană Hunedoara a Asociației ”Cultul Eroilor-Regina Maria”
Filiala județeană Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor – Regina Maria” organizează o nouă ediție a concursului de eseuri pentru liceeni intitulat ”Memoria ca datorie”. Concursul se adresează elevilor de liceu din județele Hunedoara și Gorj, fiind este organizat pe trei categorii: clasele IX, X și XI–XII. Elevii care doresc să participe la această competiție trebuie să trimită un eseu în care să abordeze semnificația Zilei Eroilor în memoria colectivă, din perspectivă personală. Inițiatorul acestui proiect, Ioan Dorel Șchiopu, președintele Asociației Naționale ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, Filiala județului Hunedoara,CItește mai departe
Valea Jiului ”Câștigă România!” prin vulcăneanul Ioan Ologu
Ediția din 5 mai 2022 a apreciatului concurs național de cultură generală ”Câștigă România!” organizat de Televiziunea Română (TVR2) și prezentat de la fel de apreciatul Virgil Ianțu, l-a adus în platou, în rândul celor 3 concurenți ai ediției, pe vulcăneanul Ioan Ologu. Fost electrician la Mina Paroșeni, în prezent pensionar și tânăr bunic, Ioan Ologu nu ascunde faptul că este de-o viață pasionat de lectură, șah și călătorii, adică tocmai de ingredientele necesare unui candidat serios pentru participarea la un concurs de cultură generală de asemenea anvergură, cum esteCItește mai departe
Au mai rămas cincisprezece… Onor veteranilor de război hunedoreni!
Pe 29 aprilie 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război. În semn de recunoaştere a meritelor pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, ziua de 29 aprilie a fost aleasă pentru a-i cinsti pe veteranii de război, pe toți cei care au luptat în războaiele care au brăzdat istoriaCItește mai departe
Rezultate de excepție ale reprezentanților Văii Jiului la Campionatul Național de Șah pentru Copii și Juniori
În perioada 10 – 20 aprilie 2022, la Eforie Nord au avut loc Campionatele Naționale Individuale de Șah pentru Copii și Juniori. Competiția s-a desfășurat pe următoarele categorii de vârstă U8 ani, U10 ani, U 12 ani, U 14 ani, U 16 ani, U 18 ani și U 20 de ani, separat fete și băieți. Din punct de vedere al timpului de gândire, s-a jucat: șah clasic (90 minute + 30 secunde / mutare / jucător), șah rapid (15 minute + 10 secunde / mutare / jucător) și șah blitzCItește mai departe
”Cupa Dragobetelui”, eveniment șahist de excepție la Vulcan
Iubitorii sportului minții din Valea Jiului au parte, în perioada 28 februarie – 1 martie, de un eveniment șahist de excepție, care se va desfășura la Vulcan, sub genericul ”Cupa Dragobetelui”. Competiția – ajunsă la ediția a IV-a – este organizată de CSM Mihai Viteazu Vulcan și de Primăria Municipiului Vulcan și a stârnit interesul a peste 150 de șahiști din multe zone ale țării: Arad, Sînandrei, Pecica, Timișoara, Vâlcea, Tg. Jiu, Deva, Turda, Reșița, Petroșani și Vulcan. După cum ne informează Ioan Dorel Șchiopu, coordonatorul secției de șah de la clubulCItește mai departe
Succes deplin pentru șahul din Vulcan la Concursul Național de Șah Școlar ”Elisabeta Polihroniade”
Ediția a VIII-a a Concursului de Șah Școlar ”Elisabeta Polihroniade” a avut loc, în perioada 2 -10 februarie 2019, la Băile Olănești. La această competiție de tradiție a șahului românesc au participat 176 de șahiști de la cluburi de șah din toată țara. Secțiunile de concurs au fost: șah clasic (timp de gândire: 75 minute + 30 sec / mutare), șah rapid (timp de gândire: 15 minute + 10 sec / mutare), șah blitz (timp de gândire: 3 minute + 2 sec / mutare) și dezlegări. Grație sprijinului financiar acordatCItește mai departe
Evoluție onorabilă a șahistei Oana Șchiopu la Campionatul Mondial de Șah din Spania
Campionatului Mondial de Sah Clasic pentru Copii de pana la 8 ani, 10 ani si 12 ani, desfășurat în perioada 3-16 noiembrie 2018 în orașul Santiago de Compostela (Spania) a reunit 827 de copii din 86 de țări. La grupa de fete sub 12 ani, România a fost reprezentată de Oana-Magdalena Șchiopu, legitimată la CSM Mihai Viteazu Vulcan și la CSS nr.1 Timișoara. Grație implicării lui Corneliu Pașcalău, de circa un an, Marele Maestru Alin Berescu – unul dintre cei mai titrați antrenori din țară – este și antrenorul personal alCItește mai departe
Șahiștii Văii Jiului au avut la Vulcan o întâlnire pe eșichier cu marea maestră Sabina Foișor
Între două turnee internaționale de șah, unul în Rusia și altul în Canada, campioana șahului din Statele Unite ale Americii, marea maestră Sabina Foișor a găsit de cuviință să răspundă invitației lansate de secția de șah a CSM Mihai Viteazu din Vulcan, coordonată de Ioan Dorel Șchiopu, de a participa la un simultan de șah cu pasionații sportului minții din Valea Jiului. Evenimentul a fost posibil în primul rând datorită faptului că marea maestră Sabina Foișor, deși născută la Timișoara, în familia marii campioane a României la șah Cristina BădulescuCItește mai departe