Ioan Sebastian BARA
Scriitorul hunedorean Mihai Petre a lansat noua sa carte „Gib I. Mihăescu, un scriitor în cinci lunete”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat la începutul lunii decembrie, la Galeria de Arte „Corvin” din Hunedoara, un eveniment cultural cu totul deosebit prilejuit de lansarea volumului „Gib I. Mihăescu, un scriitor în cinci lunete”, al cărui autor este bine cunoscutul dascăl și scriitor Mihai Petre. Pe lângă o strălucită carieră de dascăl, profesorul Mihai Petre s-a afirmat și ca un prozator de incontestabil talent, ca filolog și cercetător remarcabil în domeniul istoriei literaturii române. Este autorul unor cărți de proză („Cretă color”, CItește mai departe
Versuri și cuvinte frumoase dedicate „Zilei Limbii Române” de scriitorii hunedoreni
Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a sărbătorit în avans miercuri, 28 august 2024, „Ziua Limbii Române”, în cadrul unui emoționant eveniment la care au luat parte aproape 100 de scriitori și dascăli, slujitori ai limbii române. Evenimentul, găzduit în incinta Sălii de Lectură, între prețioase volume din colecția Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, a fost realizat, anul acesta, în parteneriat cuEditura Emia din Deva, având parte,l ca de fiecare dată, de sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara. În deschiderea festivității, apreciatul solist de muzică populară Ovidiu Olari, director al Ansamblului profesionist „Drăgan Muntean”CItește mai departe
O carte de suflet în amintirea unui cântec frânt: ”Song. Trei decenii fără Oanță”, de Luminița Velciu
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat în aceste zile un eveniment cultural cu totul special care a stârnit emoții și aduceri aminte atât pentru pasionații de lectură, cât mai ales pentru iubitorii de muzică în amintirea cărora numele lui Ioan Luchian Mihalea are rezonanțe speciale. Dedicat creatorului și animatorului îndrăgitei trupe Song, muzicianul Ioan Luchian Mihalea, o prezență artistică plină de prospețime în anii 1970-80, volumul „Song. Un cântec amuțit. Trei decenii fără Oanță” realizat de Luminița Velciu, avocată, realizatoare de emisiuniCItește mai departe
Actrița și scriitoarea Isabela Hașa în căutarea copilăriei
De-a lungul a 37 de ani de carieră în teatru, Isabela Hașa a interpretat peste 60 de roluri principale în piese din dramaturgia română și universală, în spectacole de revistă, cabaret politic, piese pentru copii. A participat la numeroase festivaluri de teatru din țară, a colaborat la posturi de radio și tv locale, a semnat articole pentru reviste de cultură, activități pentru care a fost distinsă cu numeroase premii. A avut o activitate artistică bogată, a fost implicată cu tot entuziasmul și talentul în numeroase activități culturale organizate în Deva,CItește mai departe
”Trofeul Micului Cititor” a ajuns la cel mai fidel tânăr cititor de la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Celor mai fideli, mai serioși și mai consecvenți cititori tineri care trec pragul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva și își aleg din raft cartea preferată, le-au fost oferite luni, 3 iunie 2024, premii speciale din partea bibliotecarilor, în cadrul unui eveniment plin de emoție și de bucurie specifică vârstei copilăriei, organizat de Biblioteca județeană cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. Sala Teatrului de Artă din Deva a fost și de această dată plină ochi de cei pentru care pasiunea pentru educație prin cultură reprezintă deja un mod de viață, fapt careCItește mai departe
Manifestare științifică de mare anvergură dedicată bicentenarului nașterii Eroului Național Avram Iancu, sub egida Academiei Române, la Deva
România marchează în acest an 200 de ani de la nașterea Eroului Național Avram Iancu, lider, om politic și mare patriot român. Potrivit unei decizii adoptate în Parlamentul României, anul 2024 este declarat prin lege drept ”Anul Avram Iancu”, prilej cu care autoritățile au posibilitatea de a organiza evenimente dedicate personalității celui considerat a fi, pe bună dreptate, o figură emblematică a istoriei noastre naționale. În dorința de a evidenția faptul că Avram Iancu ocupă un rol special în inimile hunedorenilor, județul în care ”duhul lui Iancu” este unul nepieritorCItește mai departe
Trofeul ediției a X-a a concursului de cultură generală ”Citești și câștigi!” a fost câștigat de liceenii de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara
Cea de-a X-a ediție a concursului județean de cultură generală ”Citești și câșigi!”, eveniment marcă înregistrată a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva s-a încheiat astăzi, odară cu disputarea marii finale în care au evoluat echipele Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara și Liceului Teoretic „Avram Iancu” din Brad. Dacă în prima jumătate a partidei echipele s-au aflat mare parte a timpului la egalitate, după jumătatea partidei echipa hunedoreană s-a distanţat, în uralele galeriei aflate în sală, reuşind să câştige acest meci cu impresionantul scor de 38 la 32CItește mai departe
Manifestare cultural-educativă la Biblioteca județeană din Deva sub genericul „Vladimir Nabokov – Omul la răscrucea istoriei”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 22 aprilie 2024, ora 1330, o manifestare cultural-educativă sub genericul „Vladimir Nabokov – Omul la răscrucea istoriei. 125 de ani de la nașterea scriitorului”. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Teatrului de Artă Deva și la el vor lua parte în primul rând elevi de la liceele și colegiile din Deva. În finalul expunerii, vor fi adresate întrebări celor prezenți în sală, iar răspunsurile corecte vor fi răsplătite cu premii constând înCItește mai departe
Mini-bibliotecile publice din Deva au fost redeschise iubitorilor de lectură
Iubitorii de lectură din municipiul Deva au la dispoziție din nou mini-bibliotecile amplasate în doverse locuri de pe domeniul public al municipiului Deva. Acestea au fost realizate în cadrul unui alt proiect inedit derulat de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. Rafturile acestor mini-biblioteci mobile au fost renovate și aprovizionate cu cărți, pentru a facilita tuturor doritorilor accesul la o carte bună. Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” spune că la apelul lansat publicului privind invitația de a dona volume pentru aceste biblioteci publice, foarteCItește mai departe
Regal liric în lectura poeților hunedoreni oferit de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” cu prilejul Zilei Internaționale a Poeziei 22 martie 2024
Sala de Lectură a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva a fost joi, 21 martie 2024, locul cel mai propice pentru desfășurarea unui emoționant eveniment cultural dedicat Zilei Internaționale a Poeziei. Aici s-a reunit clasa de elită a poeților hunedoreni, la invitația Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, a Asociației Oamenilor de Cultură și Artă din Județul Hunedoara și a Consiliului Județean Hunedoara și într-un eveniment cu totul și cu totul special dedicat Zilei Internaționale a Poeziei, în care aceștia au oferit publicului un veritabil florilegiu de poezii dinCItește mai departe
De Ziua Internațională a Francofoniei, Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” a lansat invitația unei călătorii virtuale în Provence
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și Centrul Cultural și de Creație al orașului Simeria, au marcat, ca în fiecare an, Ziua Internaţională a Francofoniei printr-o manifestare cultural-educativă ce s-a desfășurat la Sala de Conferințe a Parcului de Afaceri din Simeria în prezenţa unui public format în principal din elevi ai Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din localitate, dar și din locuitori ai orașului interesați de această manifestare. ”Ziua Internaţională a Francofoniei,CItește mai departe
Zeci de poeți hunedoreni vor sărbători ”Ziua Poeziei” la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din Județul Hunedoara, încheie seria activităților culturale organizate în luna martie cu un eveniment cultural-literar dedicat Zilei Internaționale a Poeziei. În cinstea acestui eveniment, pe 21 martie 2024, la ora 1700, la Sala de Lectură, va avea loc o emoționantă întâlnire cu poeți hunedoreni care vor prezenta publicului un florilegiu de poezii din creația proprie. În această zi, în întreaga lume, poezia va fi în centrul atenției tuturorCItește mai departe
Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” relansează proiectul ”Biblioteci în aer liber” la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva derulează o serie de proiecte menite să încurajeze lectura și interesul față de cărți în rândul membrilor comunității. Printre acestea se numără amenajarea în diferite puncte din municipiul Deva a unor așa-numite minibiblioteci cu cărți accesibile gratuit oricărui amator de lectură. Directorul bibliotecii, Ioan Sebastian Bara spune că aceste biblioteci în aer liber se „alimentează” cu ajutorul donațiilor făcute de cetățeni astfel încât să existe întotdeauna un număr suficient de cărți, de preferință din domenii diverse, care să fie pe gustul cititorilor. ”FacemCItește mai departe
Concursul profesional destinat bibliotecilor publice din județul Hunedoara, la ora anunțării laureaților
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 7 martie 2024, ora 1100, la Sala de Lectură, întâlnirea bibliotecarilor din județul Hunedoara, cu prilejul decernării premiilor pentru cea mai bună bibliotecă publică municipală, orășenească și comunală, biblioteci care, în anul 2023, au înregistrat cele mai bune rezultate. Competiția „Bibliotecile anului”, ediția 2023, este un concurs profesional destinat bibliotecilor publice din județ și este menită să stimuleze spiritul de competiție și de inițiativă ale fiecărui bibliotecar. Organizator al acestui eveniment de tradiție, IoanCItește mai departe
„Scriitoare câștigătoare ale Premiului Nobel pentru literatură”, eveniment organizat de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” în cinstea Zilei Internaționale a Femeii
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 5 martie 2024, ora 1330, la Teatrul de Artă Deva, Sala Mare, o manifestare cultural-educativă menită să marcheze Ziua Internațională a Femeii, eveniment desfășurat sub genericul „Scriitoare câștigătoare ale Premiului Nobel pentru literatură”. ”An de an, la începutul lunii martie, tematica manifestărilor noastre culturale a fost legată de prezentarea unor personalități feminine române sau străine, femei ilustre care au avut contribuții remarcabile în cultură, știință, politică, artă, societate etc. Aportul pe care unele femei,CItește mai departe
Călătorie pe aripile poeziei și muzicii, la cea de-a treia ediție a evenimentului cultural ”Dor și drag de Dragobete” de la Petroșani
Floarea poeziei hunedorene, cu poeți din toate generațiile care au ținut să fie laolaltă și să-și facă cunoscute creațiile poetice, a fost prezentă joi, 22 februarie 2024, la Petroșani, pentru a lua parte la evenimentul cultural-literar ”Dor și drag de Dragobete”, organizat pentru al treilea an consecutiv aici, grație unui reușit parteneriat între Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva și Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. Astfel, foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani a fost locul de desfășurare al unui moment artistic conceputCItește mai departe
Cursuri gratuite de limbă și cultură chineză la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Institutul Confucius din Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, continuă proiectul început în anul 2013, proiect cultural-educativ ce are drept componentă centrală organizarea de cursuri de limbă și cultură chineză la Deva. Managerul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara spune că interesul pentru civilizația și cultura chineză, pentru artele specifice acestei țări, pentru istoria și economia Chinei, a fost tot mai mare și un public tot mai numeros s-a alăturat în ultimii ani acestui proiect. CItește mai departe
„Sănătatea creierului și longevitatea”, conferință a reputatului prof. univ. dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea la Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 24 februarie 2024, ora 17:00, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva, o întâlnire cu reputatul prof. univ. dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea, care va susține conferința cu tema „Sănătatea creierului și longevitatea”. Personalitate de excepție a medicinei românești din ultimele cinci decenii, profesorul doctor Alexandru Vlad Ciurea este apreciat în cel mai înalt grad atât în lumea medicală, cât și în rândul publicului larg care îi urmărește aparițiile și dialogurile televizate.CItește mai departe
Spectacol poetic și muzical, cu ”Dor și Drag de Dragobete”, pe 22 februarie, la teatrul din Petroșani
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani, organizează evenimentul cultural-literar „Dor și drag de Dragobete”, în data de 22 februarie 2024, ora 17:00, în Foaierul Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani. Programul va fi deschis de îndrăgitul solist de muzică populară Ciprian Roman care, împreună cu grupul instrumental „Drăgan Muntean” condus de prof. Gheorghe Cîlțea, va susține un recital de cântece românești de dragoste sub genericul „Toate dorurile mele”. Va urma un recital de poezie intitulatCItește mai departe
Anul nou chinezesc sărbătorit la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva este angrenată, de ani buni, într-un amplu proiect de cunoaștere și aprofundare a limbii, culturii și civilizației chineze, în strânsă colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu precum și cu Clasa Confucius a Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva. În acest context, a devenit o frumoasă tradiție a fiecărui început de februarie ca, în cadrul activitpților derulate de Biblioteca județeană să fie organizat un eveniment aparte, dedicat acestei sărbători chinezești. Anul acesta, evenimentul a avut loc în cadrul Filialei Nr. 5 – Colțul chinezesc alCItește mai departe
Aniversare a Unirii Principatelor Române, cu momente emoționante în municipiul Deva 23 ianuarie 2024
Aniversarea Unirii Principatelor Române, care marchează anul acesta, la 24 ianuarie, 165 de ani de la Mica Unire, cum este numit evenimentul care a premers Marea Unire de la 1918, a avut parte de multe momente emoționante în cadrul evenimentului organizat, cu acest prilej, de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu colegiile și liceele devene. Pe agenda Bibliotecii Județene a fost înscrisă întotdeauna sărbătorirea zilei de 24 ianuarie prin activități speciale dedicate unui public larg, de toate vârstele. La felCItește mai departe
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” Deva
Așa cum o face în fiecare an de ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale, și în miezul lunii ianuarie 2024 Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva îi invită pe toți iubitorii de poezie, pe toți cei care îl prețuiesc pe marele nostru poet să ia parte la suita de manifestări organizate pentru a-i cinsti memoria și pentru a marca astfel, sub semnul Eminescu, Ziua Culturii Naționale. Și în acest an, toți cei care iubesc, cunosc și respectă creația lui Mihai Eminescu, cei care îi iubesc versul fără pereche, seCItește mai departe
S-a deschis ”Atelierul lui Moș Crăciun” de la Biblioteca județeană din Deva
Zilele care preced Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului reprezintă o perioadă de emoționantă așteptare pentru noi toți. Emoția și nerăbdarea copiilor, însă, cresc pe măsură ce Crăciunul e tot mai aproape, pe măsură ce călătoria lui Moș Crăciun încărcat de daruri se apropie de sfârșit. Bucuria acestei așteptări copiii o exprimă în variate moduri, unul dintre ele fiind plăcerea de a dărui, de a aduce un strop de lumină în ochii celor dragi. Așa a luat naștere și Atelierul lui Moș Crăciun pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara –CItește mai departe
Maria Callas – o voce pentru eternitate, omagiată la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Fidelă tradiției de a aduce în fața publicului, în mod deosebit a publicului tânăr, subiecte atractive, care nu se studiază la orele de curs,Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” a organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat la mijlocul lunii decembrie, la Sala de Lectură o manifestare cultural-educativă desfășurată sub genericul „Maria Callas – Casta Diva”, pentru a marca cei 100 de ani care s-au împlinit la 2 decembrie de la nașterea Mariei Callas, considerată cea mai mare artistă lirică a secolului XX, vocea care a fascinat iubitorii de operă dinCItește mai departe
Curs de programare și de siguranță pe internet, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Logiscool Deva, organizează un Curs de programare și de siguranță pe internet. ”Copilul dumneavoastră este interesat de programare și de rezolvarea jocurilor logice? Atunci acest eveniment/ curs oferit de Logiscool Deva este pentru el! Aceasta este o ocazie excelentă de a dobândi experiență și de a pătrunde în mentalitatea de programatori. Copiii vor deveni „programatori” pentru o zi, rezolvând ghicitori, puzzle-uri și descifrând coduri secrete, obținând o privire de ansamblu asupra gândirii algoritmice. VomCItește mai departe
Invitație la ”Atelierul lui Moș Crăciun”, la Biblioteca județeană din Deva
Ultima lună a anului ne aduce întotdeauna bucuria și emoția așteptării Crăciunului și a Anului Nou. Cei mici se vor bucura și în acest an de surprize și momente plăcute pe care le oferă Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva. Moș Crăciun este pregătit să amenajeze un atelier în curtea bibliotecii, atelier ce va fi deschis publicului în perioada 18 – 19 decembrie 2023, începând cu ora 1600, iar vizitatorii sunt așteptați cu mult dragCItește mai departe
Hunedoara de acum un secol redescoperită într-o nouă carte-document a profesorului Mihai Petre
Galeria de Arte „Corvin” din Hunedoara a fost joi, 7 decembrie 2023 gazda unui eveniment cultural de excepție: întâlnirea cu profesorul Mihai Petre, care și-a lansat cu acest prilej cel mai recent volum, intitulat „Hunedoara acum o sută de ani”, apărut în acest an la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. Evenimentul literar a fost mijlocit de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca. , La eveniment, au fost prezențiCItește mai departe
Biblioteca județeană din Deva marchează centenarul „Maria Callas – Casta Diva”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 14 decembrie 2023, ora 1330, la Sala de Lectură, o manifestare cultural-educativă desfășurată sub genericul „Maria Callas – Casta Diva”. Fidelă tradiției de a aduce în fața publicului, în mod deosebit a publicului tânăr, subiecte atractive, care nu se studiază la orele de curs, biblioteca județeană a organizat această activitate pentru a marca cei 100 de ani care s-au împlinit, la 2 decembrie, de la nașterea Mariei Callas, considerată cea mai mare artistă liricăCItește mai departe
Profesorul Mihai Petre lansează cartea „Hunedoara acum o sută de ani”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, organizează în ziua de 7 decembrie 2023, ora 1700, la Galeria de Arte „Corvin” din Hunedoara, un eveniment cultural de excepție: întâlnirea cu profesorul Mihai Petre care își va lansa, cu acest prilej, cel mai recent volum intitulat „Hunedoara acum o sută de ani”, apărut în acest an la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. Personalitate bine cunoscută, apreciată și respectată înCItește mai departe
Sărbătoarea Zilei Naționale a României la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu colegiile și liceele devene, a marcat și în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, Ziua Naţională a României. Evenimentul a avut loc în ziua de 29 noiembrie 2023 la Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, în prezența unui mare număr de participanți, îndeosebi tineri de la colegiile și liceele din Deva. ”Această evocare a zilei de 1 Decembrie 1918, cu toate evenimentele care i-au premers, am organizat-o cu emoție și bucurie, cu sentimente de prețuire șiCItește mai departe
Moș Crăciun vine la biblioteca județeană
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și al unor edituri prestigioase din țară, pregătește și în acest sfârșit de an surprize frumoase pentru cei mai tineri prieteni ai săi. ”An de an, Moș Crăciun a fost darnic cu micii noștri cititori atunci când au trecut pragul bibliotecii și ne-am bucurat de fiecare dată că am putut să le facem o surpriză plăcută. Crăciunul rămâne sărbătoarea iubirii, a încrederii, a solidarității și a speranței. Copiii trebuie să fie ocrotiți și ținuți departe de griji șiCItește mai departe
Activitate specială a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” dedicată Zilei Naționale a României
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva va dedica şi în acest an Zilei Naţionale a României o activitate specială, o manifestare cultural-educativă organziată cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, ce va avea loc în ziua de 29 noiembrie 2023, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”. Publicului din sală i se va prezenta o expunere a evenimentelor care au avut loc la 1 Decembrie 1918, moment de importanță capitală în istoria națională. ”Dintre marile evenimente, dintre numeroasele momente de răscruce istorică pe care le-a trăit poporul român, nuCItește mai departe
S-a dat startul celei de-a X-a ediții a Concursului județean de cultură generală ”Citești și câștigi!”
Ediția cu numărul zece a concursului județean de cultură generală ”Citești și câștigi!” a luat startul oficial în cadrul unui eveniment organizat, special în acest scop, de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva, joi, 16 noiembrie 2023, în sala „Europa” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Complexul Deva Mall și Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, și cu ajutorul unor sponsori generoși – S.C. AnoromCItește mai departe
O nouă ediție a concursului ”Citești și câștigi” este pregătită să înceapă în județul Hunedoara
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara și cu ajutorul unor generoși sponsori precum S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva, Banca Comercială Română, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De la Casa Deva, DHS Bike Parts S.R.L., Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva, organizează înCItește mai departe
A început cursul de contabilitate de la Biblioteca județeană din Deva
Un nou curs derulat sub egida Bibliotecii Județene ”Ovid Densușianu” din Deva a demarat în data de 6 noiembrie 2023. Potrivit managerului instituției, Ioan Sebastian Bara, este vorba depre cursul de specializare în Contabilitate, derulat în incinta Filialei nr. 5 a Bibliotecii județene din Deva. ”Cursul de Contabil (COR 331302) este un curs de specializare în contabilitate adresat persoanelor cu studii medii şi care are ca durată 96 de ore. Cursul este oferit cu titlu gratuit pentru deținătorii de permis la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” și este autorizat de cătreCItește mai departe
Conferință despre „Puterea vindecătoare a cuvântului” cu prof.dr. Dumitru Constantin-Dulcan
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca organizează conferința binecunoscutului medic neurolog, profesor Dumitru Constantin-Dulcan, având drept subiect „Puterea vindecătoare a cuvântului”, în ziua de 12 noiembrie 2023, ora 1600, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva. Conferința va avea ca invitate speciale pe doamnele Gianina Sabău Popovici, autoarea cărții „Sărutul morții. Memoriile și profilul unui pacient neurologic”, carte prefațată de Dr. Dumitru Constantin-Dulcan care o consideră un „exemplu de victorie a vieții născutăCItește mai departe
Un nou curs gratuit de limbă și cultură chineză a început la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
În cadrul Filialei nr. 5 a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, a fost marcată, la debutul lunii noiembrie 2023, deschiderea oficială a unui nou curs gratuit de limbă şi cultură chineză pentru care s-au organizat înscrieri în perioada martie-mai a acestui an. ”Acest curs este parte componentă a proiectului cultural-educativ început de biblioteca noastră, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, în parteneriat cu Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu şi Institutul Confucius din Sibiu. Cei care vor parcurge aceste cursuri vor avea avantajul și privilegiul de a se familiariza cu limba chineză, cuCItește mai departe
Mister, magie și suspans, la sărbătoarea de Halooween” în curtea Bibliotecii Județene din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat și în acest an o frumoasă sărbătoare de Halloween. Evenimentul a fost așteptat cu viu interes de către tinerii care au dorit să intre în atmosfera specifică, de mister și magie, a acestei sărbători adoptate la noi din lumea anglo-saxonă. Organizatorii au dorit și au reușit să ofere o atractivă seară de Halloween, drept care în curtea bibliotecii au fost aduși și aranjați zeci de bostani ce simbolizau o frumoasă toamnă românească. Momentul cel mai așteptat,CItește mai departe
La Deva s-a deschis ”Salonul Hunedorean al Cărții”, cu peste 100 de edituri participante și zeci de lansări de carte
Peste 100 de edituri din județul Hunedoara și din întreaga țară, dar și din străinătate, participă în această săptămână la ”Salonul Hunedorean al Cărții”, eveniment emblematic organizat de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, ajuns la ediția cu numărul XXII. Vizitatorii au putut răsfoi mii de cărți etalate pe standurile unor edituri din Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Clopotiva, Cluj-Napoca, Deva, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești, Sibiu, Simeria, Târgoviște, Târgu Mureș, inclusiv din Marea Britanie și Republica Moldova (Chișinău). Standurile au oferit oCItește mai departe
Părintele Constantin Necula revine cu două noi cărți la ”Salonul Hunedorean al Cărții” de la Deva
La Salonul Hunedorean al Cărții din acest an, printre personalitățile prezente cu lansări de carte se va număra și preotul prof. univ. dr. habil. Constantin NECULA, unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți slujitori români ai altarului, un duhovnic dăruit cu har care se bucură de aprecierea oamenilor de toate vârstele. La această întâlnire care va avea loc în data de 13 octombrie 2023, ora 1800, în incinta Deva Mall, etajul trei, Salle d’Or, părintele Constantin Necula va prezenta două cărți al căror autor este: Ogorul cu îngeri și Zile și cărți,CItește mai departe
Hunedoreni iubitori de carte în dialog cu doctorul Argeșanu despre tainele Bibliei
Printre activitățile culturale organizate de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, s-a numărat și întâlnirea cu renumitul medic și scriitor dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu care și-a lansat cartea intitulată Cele 7 peceți ale Bibliei. Evenimentul a avut loc la Deva, în sala Teatrului de Artă, chiar de Ziua Educației. Managerul Bibliotecii județene din Deva, Ioan Sebastian Bara, gazda acestei întâlniri culturale de excepție, arată că Ovidiu Dragoș Argeșanu este un nume binecunoscut și apreciat de către publicul interesat de latura spirituală, ezoterică a existenței,CItește mai departe
Cartea lui Ilie Pintea ”Afganistan. Chipuri ale războiului”, o lecție de jurnalism într-o galerie de artă
Pentru mulți ar putea părea atipică, ciudată lansarea unei cărți având ca subiect conflictul militar din Afganistan și chiar vernisarea unei expoziții de fotografie cu aceeași tematică într-o galerie de artă. Însă pentru publicul care a vrut să găsească răspunsul unei astfel de ”provocări”, întâlnirea cu reporterul de război Ilie Pintea de vineri, 29 septembrie 2023, la Galeria de Artă ”Forma” din Deva a fost una absolut relevantă. Ba chiar mai mult, așa cum bine remarca Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, sub egida căreia s-a desfășurat lansareaCItește mai departe
Chipuri ale războiului din Afganistan relevate la Deva, într-o expoziție cu lansare de carte semnată de jurnalistul Ilie Pintea
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Japan Tobacco International, organizează în ziua de 29 septembrie 2023, ora 1700, la Galeria Națională de Artă FORMA din Deva, un eveniment editorial care, cu siguranță, va produce o puternică emoție celor prezenți. Acesta îl va aduce în atenție pe jurnalistul Ilie Pintea, autor al unui emoționant ”jurnal de front” cuprins între paginile unei cărți și în câteva zeci de imagini adunate într-o expoziție. Managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, Ioan Sebastian Bara arată că,CItește mai departe
Centenarul unor mari regizori români, marcat la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” Deva
Prezentarea marilor personalități ale culturii române și universale în cadrul unor manifestări culturale dedicate cu precădere tinerilor a devenit deja o tradiție în calendarul evenimentelor organizate sub egida Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva.. Nume celebre din lumea literară, din lumea artei, oameni de știință, istorici, mari sportivi, evenimente memorabile sunt tot atâtea subiecte pe care bibliotecarii le face cunoscute, în mod constant, în cadrul unor activități pregătite cu mult profesionalism. În acest context se înscrie și evenimentul organizat în ziua de 21 septembrie 2023, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”CItește mai departe
”Mama Emia” – Paulina Popa, doamna poeziei hunedorene, sărbătorită la 70 de ani de viață dedicată culturii
Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din municipiul Deva a găzduit vineri, 15 septembrie 2023, un eveniment cultural memorabil, dedicat poetei Paulina Popa, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață. Organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, sub genericul ”„Paulina Popa – eternitatea poeziei”, manifestarea a dat prilej unui numeros public, prieteni ai sărbătoritei, pasionați de poezie, iubitori de cultură să fie prezenți și să-și manifeste prietenia față de omul de cultură Paulina Popa. În semn de prețuire șiCItește mai departe
Poeta Paulina Popa sărbătorită, la aniversare, de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva organizează în ziua de 15 septembrie 2023, ora 14:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Sala „Liviu Oros”, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, un eveniment cultural dedicat poetei Paulina Popa, cu prilejul aniversării sale. Managerul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara, aratră că, sub genericul „Paulina Popa – eternitatea poeziei”, distinsa poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, editoare, directoare a revistei de cultură „Semne-Emia”, va fi înconjurată de prieteni, de scriitori, de cei care îi cunosc creația literară și activitatea de management cultural. PaulinaCItește mai departe
Sărbătoare cu iz literar, de ”Ziua Limbii Române”, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din județul Hunedoara și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat, în ziua de 31 august 2023, un eveniment cultural-literar cu o înaltă încărcătură emoțională, sub genericul „Limba română este patria mea”, pornind de la binecunoscutele cuvinte ale lui Nichita Stănescu. Manifestarea a fost dedicată Zilei Limbii Române, sărbătoare de suflet a românilor, a tuturor celor peste 25 de milioane de vorbitori de limbă română din lumea întreagă. Sala de Lectură a bibliotecii județene, cuCItește mai departe
”Ziua Limbii Române” va fi sărbătorită la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din județul Hunedoara, organizează în ziua de 31 august 2023, ora 1700, la Sala de Lectură, un eveniment cultural-literar cu o înaltă încărcătură patriotică, sub genericul „Limba română este patria mea”, binecunoscutele cuvinte ale lui Nichita Stănescu. Manifestarea este dedicată Zilei Limbii Române, sărbătoare de suflet a românilor, a tuturor celor peste 25 de milioane de vorbitori de limbă română din lumea întreagă. Directorul general al instituției, IoanCItește mai departe
Emoționant vernisaj de artă plastică al membrilor Cercului ”Curcubeu” din Deva, la Teatrul din Petroșani
O altă frumoasă inițiativă a lui Costel Avram, materializată de echipa lui Sebastian Bara, directorul Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, a adus miercuri, 26 iulie 2023 în Valea Jiului, expoziția de artă plastică „Credință, ie și natură” a distinselor doamne de la Clubul ”Curcubeu” din Deva, coordonat de bibliotecara Simona Locsei. Astfel, după succesul deosebit de care s-a bucurat expoziția de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă” organizată în luna iunie la Deva, a fost rândul iubitorilor de artă din Petroșani să se bucure de talentul, imaginația șiCItește mai departe
Întâlnire cu arta, în prag de vară, la Consiliul județean Hunedoara
Elegantul hol al Consiliului Județean Hunedoara a devenit, pentru câteva zile, o galerie de artă sui generis după ce Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a organizat aici în ziua de 21 iunie 2023, vernisajul expoziției de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă”. Vizitatorii au fost invitați să admire diverse lucrări realizate de membrii Clubului de arte plastice „Curcubeu”, club care își desfășoară activitatea sub îndrumarea doamnei Simona Löcsei, bibliotecară și, totodată, talentat artist plastic. Managerul Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara spune că acest curs, organizatCItește mai departe