ION AUREL TITEL
Minerii pensionari anunță mitinguri de protest, cer demisia liderilor politici și sesizează la CEDO încălcarea de către Guvern a Constituției
Decizia Guvernului Orban de a nu majora punctul de pensie cu 40%, conform prevederilor Legii 127/2019, lege adoptată în Parlament și promulgată de Președintele României este aspru criticată de organizațiile reprezentative ale pensionarilor mineri din Valea Jiului. Urmare a lipsei de reacție a instituțiilor sesizate de către Uniunea Națională a Muncii – Filiala Valea Jiului și Asociația Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului, reprezentanții pensionarilor mineri solicită acum, prin intermediul unei noi scrisori deschise, demisia Guvernului, a președinților celor două camere ale Parlamentului și demisia Președintelui României. ”Prin demersul nostru amCItește mai departe
Pensionarii din Valea Jiului cer respectarea legii privind majorarea punctului de pensie și amenință cu proteste
Dezbaterile din spațiul public și temerile tot mai mari că valoarea punctului de pensie nu va fi majorată de la 1 septembrie 2020 cu 40%, așa cum prevede Legea 127/2019, i-au determinat și pe reprezentanții pensionarilor din Valea Jiului să ia atitudine. Astfel, printr-o scrisoare deschisă adresată miniștrilor Muncii și al Finanțelor, Primului Ministru și Președintelui României, dar și președinților celor două Camere ale Parlamentului, reprezentanții Uniunii Naționale a Muncii – Filiala Valea Jiului și ai filialelor din Aninoasa, Petrila, Vulcan și Lupeni ai Asociației Liga Pensionarilor Mineri Valea JiuluiCItește mai departe
Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului oferă consultanță gratuită pensionarilor care nu au beneficiat de recalculare
Pensionarii din grupele de muncă I respectiv din condiții speciale, care au ieșit din sistem înainte de 1990 și nu au beneficiat de recalcularea pensiilor potrivit noilor prevederi legale pot primi consultanță gratuită pentru a afla ce proceduri trebuie să urmeze pentru a putea beneficia de majorarea pensiilor. Aceste consultații sunt oferite cu titlul gratuit de către vicepreședintele Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului, ing. Ion Dăbuleanu, în zilele de miercuri și sâmbătă, între orele 9-11, la sediul din Petroșani al asociației, situat în Casa de cultură a sindicatelor, la parterCItește mai departe
Scriitorul Ioan Velica a fost distins cu titlul de ”Cetățean de onoare” al orașului Aninoasa
Scriitorul și documentaristul Ioan Velica a fost distins miercuri, 8 mai 2019, în cadrul manifestărilor care au avut loc în Aninoasa, cu prilejul aniversării celor 30 de ani de la declararea acestei localități ca oraș, cu titlul de ”Cetățean de onoare”. Distincția i-a fost acordată de către autoritățile locale, la propunerea făcută de reprezentanții Filialei Aninoasa a Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului. Vicepreședintele LPMVJ, Ion Aurel Titel spune că activitatea profesională și culturală a lui Ioan Velica, nu doar la nivelul orașului Aninoasa, ci al întregii Văi a Jiului, constituieCItește mai departe
Ion Aurel Titel (LPMVJ): ”Numai prin unitate, problemele pensionarilor mineri și cele ale oamenilor din Valea Jiului își pot găsi rezolvare !”
Interviu cu ION AUREL TITEL, vicepreședintele Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului – Domnule Ion Aurel Titel, sunteți cunoscut pentru calitatea pe care ați avut-o îm mișcarea sindicală din Valea Jiului, unde ați ocupat la un moment dat, și funcția de Președinte al LSMVJ. Reveniți acum în viața publică, în mișcarea sindicală, în structura Ligii Pensionarilor Mineri din Valea Jiului, unde ați fost ales în funcția de vicepreședinte. De ce ? – Este cât se poate de clar faptul că, în România timpului prezent, pensionarii ocupă un loc foarte important înCItește mai departe