Judecătoriei Deva
Şansă ratată de tânărul care a jefuit chioşcul închisorii
Alexandru Flavius Mucerniuc va rămâne după gratii, contestaţia sa la executarea celor trei ani şi jumătate de închisoare pentru că a jefuit alimentara penitenciarului, a fost respinsă de judecătorii din Deva. Tânărul a încercat în repetate rânduri să scape din celula penitenciarului din Aiud, unde-şi ispăşeşte condamnarea. Cererile sale au fost sortite eşecului atât la instanţele de fond cât şi la Tribunalul Alba, iar dacă a văzut că nu are şanse să fie eliberat înainte de termen, şi-a jucat ultima carte. Alexandru Flavius Mucerniuc a contestat executarea sentinţei, dar niciCItește mai departe
Deva. Suspect de furt, identificat şi reţinut de poliţişti
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva au efectuat o acţiune, în cursul zilei de miercuri, unde au depistat un suspect în vârstă de 21 de ani, din municipiul Hunedoara, recidivist,stabilind că este prezumtivul autor al unor infracţiuni de furt din autoturisme, comise pe raza municipiului Deva. ”În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspectul, în cursul zilei de 14.09.2015, a urcat într-un autocar care staţiona în zona autogării Deva şi a sustras bunuri în valoare totală de 1.300 lei, din bagajul unui călător. De asemenea, în cursul zilei de 17.11.2015, suspectulCItește mai departe