kilograme
S-a născut cel mai mare bebelus din toate timpurile! Așa arată un nou-născut care cântărește 16 kg
O femeie din Dallas, Texas, a născut cel mai mare bebeluș din toate timpurile. Nou-născutul cântărește 16 kilograme și i-a surprins chiar și pe medicii care au asistat la nașterea lui. Aceștia nu se așteptau ca femeia să poarte în pântece un singur bebeluș, ci gemeni sau chiar tripleți. Medicii de la spitalul Presbuterian din Dallas, Texas, au avut ocazia de a-l asista la naștere pe cel mai mare bebeluș din toate timpurile. Acesta s-a născut printr-o operație de cezariană pe care doctorii au trebuit să o realizezeCItește mai departe
Produse din carne, ouă şi prăjituri distruse de inspectorii sanitar – veterinari
Din cauză că erau depozitate în condiţii improprii, inspectorii sanitar – verinari au dispus distrugerea a sute de kilograme de produse din carne, ouă şi prăjituri. Pentru că sărbătorile pascale sunt tot mai aproape, controalele inspectorilor sanitar – veterinari s-au înmulţit şi se fac şi încruciaşt, în colaborare cu poliţişii. Toate produsele alimentare sunt atent controlate şi nereguli au fost decsoperite destule. „A trebuit să scoatem din consum, datorită unor nereguli de depozitare, intersecții de flux şi am trimis la Protan pentru incinerare 315 kg de carne, produse din carne,CItește mai departe
Protest inedit: Şi-a plătit rata în monede
O hunedoreană a protestat în mod inedit faţă de creşterea alarmantă a francului elveţian şi, în acelaşi timp, a ratelor calculate de bănci. Femeia a achitat rata în monede de 5, 10 şi 50 de bani. Georgiana Boiţa a vut să protesteze astfel faţă de aprecierea alarmantă a cursului francului elveţian, în condiţiile în care, spune femeia, rata a ajuns acum să reprezinte 70% din veniturile realizate de ea şi soţul ei. Femeia a mers la bancă cu o cutie plină de monede şi nu mai puţin de două oreCItește mai departe