la Vulcan
Au început, la Vulcan, asfaltările din proiectul ”Green Line Valea Jiului”
Considerat drept unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare locală care se implementează în localitățile din Valea Jiului, ”Green Line Valea Jiului” a intrat într-o nouă etapă. Aceasta vizează modernizarea infrastructurii de transport rutier pe traseul pe care vor circula, începând chiar din acest an, autobuzele electrice achiziționate de autoritățile locale din regiune care, împreună cu CJH, și-au propus să realizeze un serviciu public de transport local interurban de înaltă calitate. Potrivit prevederilor din contractul de execuție al proiectului ”Green Line Valea Jiului”, la capitolul infrastructură rutieră sunt prevăzuteCItește mai departe
Ziua Internațională a Tineretului marcată la Vulcan prin ”Gala de excelență” a Asociației ”Tinerii-Viitorul nostru”
Datorită unei inițiative absolut lăudabile a Asociației ”Tinerii – Viitorul nostru” condusă de Zoltan Mikloș, la Vulcan, Ziua Internațională a Tineretului a fost sărbătorită și în acest an, într-un mod special. Convinși fiind de faptul că Ziua Internațională a Tineretului este mai mult decât o zi cu conotații deosebite, membri Asociației ”Tinerii Viitorul Nostru” din Vulcan, care și-au asumat încă din titulatură misiunea de a observa și de a premia acei tineri care se dovedesc a fi într-adevăr cel mai prețios capital pentru viitorul acestei comunități, au adus în atențiaCItește mai departe
Ileana Berki pregătește, la Vulcan, un concert cu ”Glasuri de argint pentru mama”
Pentru orice copil, nu este o bucurie mai mare decât aceea de a-i dărui mamei sale ”un cântec și-o floare / și-o rază de soare” la început de primăvară, atunci când lumea întreagă sărbătorește eternul feminin. Ziua Mamei va fi sărbătorită anul acesta și la Vulcan, într-un spectacol de gală pentru care elevii artistului desăvârșit și profesorului de canto pasionat și dedicat copiilor care este Ileana Berki, se pregătesc intens, în aceste zile. Astfel, sub bagheta Ileanei Berki, elevii de la Cercul de Muzică al Clubului Copiilor Valea Jiului (deCItește mai departe
Profundă recunoștință și respect pentru Eroii Neamului, la Vulcan
La prima vedere poate părea greu de înțeles, dar în același timp e absolut admirabil acel resort care face ca inimile vulcănenilor să vibreze profund la acele momente în care, cu nedisimulat patriotism, în această localitate greu încercată de-a lungul istoriei, cu precădere în Primul și, mai apoi, în Cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii se întâlnesc pentru a-și aduce omagiul lor Eroilor jertifiți în luptele care s-au dat pe aceste meleaguri. Urmele acestora sunt și astăzi vizibile pentru călătorii care străbat potecile de munte din Pasul Vîlcan, iar crucileCItește mai departe
Totul pentru copii, de 1 Iunie, la Vulcan
Ziua Internațională a Copiilor va fi marcată, așa cum se cuvine, și la Vulcan, acolo unde autoritățile publice locale au pregătit un program divers, cu activități pe placul copiilor. ”Nu doar cu prilejul acestei zile, dar mai acum, când sărbătorim ziua de 1 Iunie, ne pregătim să facem totul pentru copiii Vulcanului. Activitățile pe care le organizăm în cinstea Zilei Copilului, în municipiul Vulcan, se vor întinde pe o perioadă de mai multe zile. Pentru ziua întâi (sâmbătă, 28 mai) vom organiza o serie de competiții între școli și/sau cartiereCItește mai departe
Defilare cu torțe, la Vulcan, în seara de 24 Ianuarie
Momentul istoric al Unirii Principatelor Române, consemnat la 24 Ianuarie 1859, este marcat și în comunitatea locală din municipiul Vulcan unde, deja de 13 ani încoace, în seara zilei de 24 Ianuarie are loc o inedită defilare cu torțe pe principalul Bulevard al orașului, ce poartă și el numele unui alt ilustru făuritor de unitate: Mihai Viteazu. Și în acest an, ”Mica Unire” va fi celebrată la Vulcan, de toți cei ce au în cuget și în inimă dorința de a fi recunoscători istoriei și momentului care a consemnat, cuCItește mai departe
Fotbal în competiție specială pentru romi, la Vulcan
Sărbătoarea tradițională a romilor a fost sărbătorită, anul acesta, la Vulcan într-un mod ceva mai aparte ca de obicei. Astfel, cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local al municipiului Vulcan, pe lângă activitățile culturale organizate în mod tradițional, anul acesta a fost organziat și o competiție de fotbal pentru copiii și tinerii romi. Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, apreciază că entuziasmul cu care cetățenii din cartierele Colonia-de-Jos, Crividia, Centrul Vechi și Micro 3B s-au mobilizat pentru tot ceea ce a însemnat desfășurarea acestui eveniment sportiv, este o confirmare a dorinței lor deCItește mai departe
Funcționarii publici de la Primăria Vulcan sunt instruiți, pe bani europeni, pentru un plus de transparență, etică și integritate
Pornind de la ideea că un nivel crescut de transparență și integritate în sectorul public creează mai puține situații prielnice corupției, fapt care se traduce printr-o mai mare competitivitate, o eficiență crescută în colectarea impozitelor și în cheltuielile publice și o consolidare a statului de drept, Primăria municipiului Vulcan a reușit să acceseze bani europeni pentru a finanța instruirea funcționarilor publici cu privire la riscurile corpției și, implicit, la prevenirea faptelor de corupție. Proiectul implementat la Vulcan din august 2018 este intitulat ”Un plus de transparență, etică și integritate” (CodCItește mai departe
Trei zile de concurs pe eșichier, în ”Cupa Dragobetelui” la șah, la Vulcan
La sfârșitul acestei săptămâni, mai exact în zilele de 1, 2 și 3 martie, Centrul ”Șansa” din muncipiul Vulcan găzduiește cea de-a 3-a ediție a concursului de șah intituat ”Cupa Dragobetelui”. Evenimentul este organizat de C.S.M. Mihai Viteazu Vulcan și Consiliul Local al Municipiului Vulcan. Potrivit președintelui secției de șah a CSM Vulcan, Ioan Dorel Șchiopu, organizatorii au fost nevoiți să programeze competiția cu o săptămână după sărbătoarea românească a dragostei, având în vedere că evenimentul s-a suprapus cu desfășurarea semifinalelor Campionatelor Naționale de Șah pentru Seniori, fapt care aCItește mai departe
Audiențe în comun primar-prefect, la Vulcan
O premieră în ceea ce privește relația administrației locale cu cetățenii va fi consemnată la Primăria municipiului Vulcan. Aici, miercuri 13 februarie 2019, ora 11,00, prefectul județului Hunedoara – Fabius Tiberiu Kiszely și primarul municipiului Vulcan – Gheorghe Ile vor susține împreună o audiență pentru cetățenii municipiului Vulcan. Evenimentul va avea loc la sediul Primăriei municipiului Vulcan, iar cei care doresc să beneficieze de această posibilitate de dialog, sunt invitați să se înscrie la Registratura Primăriei, până miercuri, 13 februarie, ora 10,00. [slideshow_deploy id=’17636′]
Defilare cu torțe, de Ziua Micii Uniri, la Vulcan
24 ianuarie este nu doar o zi cu însemnătate istorică marcată în calendarul activităților culturale derulate în municipiul Vulcan, ci și o zi care a intrat în conștiința comunității locale din municvipiul Vulcan drept ziua defilării cu torțe aprinse. În aceste condiții, este evident că administrația publică locală din municipiul Vulcan organizează și în acest an, în mod tradițional, sărbătoarea patriotică de la 24 ianuarie: UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE. Potrivit primarului Gheorghe Ile, toți cei ce vor să cinstească alături de reprezentanții Primăriei, ai Consiliului local, ai Poliției Comunitare și aiCItește mai departe
Apa Serv a inaugurat un nou popas turistic, la Vulcan
Un nou popas turistic marca Apa Serv Valea Jiului a fost inaugurat astăzi în municipiul Vulcan, pe drumul județean ce face legătura dintre centrul municipiului și zona turistică Pasul Vîlcan. Noul popas, prevăzut cu un izvor de apă potabilă ce poate fi utilizat gratuit, dar și cu un foișor cu masă și băncuțe pentru odihnă și servit masa, este amplasat în imediata vecinătate a Stației de Clorinare de la Morișoara, la circa 50 de metri de stația de pornire a telegondolei spre Pasul Vîlcan. La ianugurarea noului popas al ApaCItește mai departe
Punct final în pregătirea Bugetului local al anului 2018, la Vulcan
Până la momentul când consilierii locali se întâlnesc pentru dezbaterea și aprobarea Bugetului Local pentru 2018, mai sunt doar câteva zile, iar echipa primarului Gheorghe Ile finalizează ultimele detalii ale proiectului de Buget cu care Administrația Publică Locală va merge în fața Consiliului local pentru a solicita aprobarea acestuia. Dezbatarea bugetului local în Consiliul Local de la Vulcan este programată pentru luni, 12 ianuarie. Potrivit primarului Gheorghe Ile, în Proiectul de buget sunt cuprinse și în acest an toate propunerile venite și din partea cetățenilor, care au participat la dezbaterea publicăCItește mai departe
Festivalul de folk ”Te salut generație-n blugi !”, în decembie, la Vulcan
Organizat de prof. Dana Dacea, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Vulcan, festivalul regional de folk dedicat memriei poetului Adrian Păunescu și intitulat „TE SALUT, GENERAȚIE ÎN BLUGI!” va avea loc, pentru al cincilea an consecutiv în municipiul Vulcan, evenimentul fiind găzduit la sala Cinematografului din Vulcan. Potrivit norganziatorilor, proiectul este cuprins și în calendarul activităților educative regionale din ISJ Hunedoara. ”Acest proiect își propune promovarea muzicii folk în rândul tinerei generații, afirmarea, cunoaşterea, educația prin intermediul literaturii și muzicii, precum şi stimularea potenţialului artistic al elevilor din învăţământul primar, gimnazialCItește mai departe
Pagube la Vulcan după vântul de duminică noaptea
Previziunile meteorologilor s-au adeverit, iar în noaptea de duminică spre luni, vântul a produs mai multe pagube în centrul Văii Jiului, la Vulcan. Aici, în urma rafalelor puternice, mai multe acoperișuri ale unor clădiri de locuințe și spați comerciale au fost smulse de vânt. Astfel, pagube însemnate s-au produs la două blocuri de locuințe din centrul vechi, pe str. N. Titulescu (unul dintre acestea fiind afectat pentru a doua oară, după ce a mai rămas odată fără acoperiș, în urma vremi rele din primăvara anului trecut), ia un alt acoperișCItește mai departe
Restricții de apă, luni, în Vulcan, Deva și Criscior
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Luni 25.04.2016 in orasul: – Vulcan – intre orele 09.00 – 14.00. Zona afectata:Str. Traian, Blocurile 1-17,14,16, Aleea Muncii blocurile A1, 2a-6a, 2b,C6,C7,C11, C12, C13, e1, e2, Mihai Viteazu blocurile G3, G4, G22-G25,B1-B3, E1-E3, F8,F9. Motivul restrictiei: Remediere pierdere in subsolul blocului C6, Aleea Muncii. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani Se sisteaza furnizarea apei potabile: in localitatea Deva, in data de 25.04.2016, intre orele 09:45CItește mai departe