LIFE Connect Carpathians.
Urs capturat de echipa specială a Jandarmeriei Hunedoara
Animalul se aciuase de ceva vreme în zona Paroșeni, iar localnicii se temeau că vor fi atacați. Aceștia au cerut sprijin autorităților iar echipa specializată din cadrul Jandarmeriei Hunedoara împreună cu specialiștii cuprinși în proiectul ,,Life Connect Carpathians” au reușit relocarea ursului. ”În perioada 23 iunie- 02 iulie a.c., în zona Cartierului Paroşeni din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, şi-a făcut apariţia un urs care a intrat în mai multe gospodării, omorând păsări şi iepuri aparţinând locuitorilor din zona Termocentralei Paroşeni la câteva sute de metrii de D.N. 66 A. PrezenţaCItește mai departe
25 de ani de Program LIFE
În data de 23.05.2017, partenerii din proiectul LIFE Connect Carpathians – LIFE12 NAT/UK/001068 „Îmbunătăţirea conectivităţii populaţiilor de urs şi lup cu ajutorul unei reţele regionale de situri Natura 2000 în România”, au organizat o serie de activități dedicate sărbătoririi a 25 de ani de la inițierea Programului LIFE în Europa. Invitații la această activitatea au avut posibilitatea să viziteze baza modulară a Postului de Jandarmi Montan, aflată în comuna Zam, precum și o parte din echipamentul folosit de jandarmi în probarea faptelor ilegale. În cea de-a doua parte a evenimentului,CItește mai departe
Braconierii au intrat în vizorul jandarmilor hunedoreni
Jandarmii montani din judeţul Hunedoara vor avea ca arie de competenţă şi judeţele învecinate după implicare Jandarmeria Română în Proiectul LIFE Connect Carpathians. Structura de jandarmi montani constituită la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara a primit competență teritorială pe întreaga suprafață de desfășurare a proiectului, care cuprinde ariile naturale din regiunea denumită Coridorul Ecologic Apuseni — Meridionali. Acesta leagă Munții Apuseni de Carpații Meridionali, din județele Albă, Arad, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara și Timiș, fiind format din 17 situri Natura 2000. În perioada următoare jandarmii montani dinCItește mai departe
LIFE Connect Carpathians/ Un proiect antibraconaj
Marţi, 21 iulie , începând cu ora 11.00, la Instituţia Prefectului Judeţul Hunedoara, sub autoritatea Prefectului Judeţului Hunedoara, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţii Jandarmeriei Române, prin Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, Organizaţiei Fauna & Flora International şi ai Asociaţiei Zarand cu reprezentanţii instituţiilor interesate în derularea proiectului LIFE Connect Carpathians. La întâlnire au participat reprezentanţi ai următoarelor instituţii din judeţul Hunedoara: Instituţia Prefectului, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Decebal”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara”, Parchetul de peCItește mai departe