Lituania
Atletul hunedorean Ciprian Irimia, medaliat la Athletics Unlimited Games

Ciprian Irimia, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Școlar Hunedoara (antrenor Andreea Todereanu), a obținut o medalie de argint și una de aur cu echipa României, la Athletics Unlimited Games, competiție ce a avut loc, între 11 și 15 august la Cracovia, în Polonia. Echipa țării noastre a venit a doua, după Polonia, la Power Group și Endourance Group și prima în proba de ștafetă. Sportivul hunedorean a fost convocat în lotul tricolor ca urmare a rezultatelor obținute la Campionatul Național de Copii, ce avusese loc, anterior, la Craiova, unde aCItește mai departe
Reprezentați ai CJH la Congresul Autorităților Locale din Zona celor Trei Mări

O delegație a Consiliului Județean Hunedoara, formată din cinci consilieri județeni și un reprezentant al aparatului de specialitate, a participat în perioada 6-9 iunie 2022 la Congresul Autorităților Locale din Zona celor Trei Mări (Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră), găzduit de orașul Lublin din Polonia . Pe agenda delegației hunedorene s-a aflat și o întâlnire oficială la Biroul Mareșalului Voievodatului Lubelskie (Lublin), cu domnul Jarosław Stawiarski. Programul delegației române, pregătit de organizatori, a mai inclus o vizită la Muzeul din Lublin și la Pszczołka (ro. Albina) – fabrica deCItește mai departe
Butulescu duce ”Oaze de nisip” și în Lituania

Veritabil ”globe trotter literar”, scriitorul Valeriu Butulescu poate fi de acum citit și de iubitorii de cultură din Lituania. Potrivit sitului de cultură citatepedia.ro, zilele acestea a ieșit de sub tipar la o editură din Vilnius, capitala Lituaniei, cartea „Smelio Oazes”, avându-l ca autor pe Valeriu Butulescu, cel mai tradus scriitor român contemporan. Volumul reprezintă o selecţie de peste o mie de aforisme din volumul care l-a consacrat pe scriitorul din Petroșani, ”Oaze de nisip”, traduse în lituaniană de poeta Mazena Mackoit. Volumul s-a publicat în condiţii grafice excelente, prefaţatCItește mai departe