LONEA
Remember Ana Colda, la Centenarul nașterii artistei
În galeria personalităților culturale ale Văii Jiului, actrița Ana Colda și-a rezervat un loc demn de toată admirația. Și poate că, în alte condiții decât cele prin care cultura românească e nevoită să treacă în această perioadă de pandemie, Centenarul nașterii acesteia s-ar fi bucurat de mult mai multă atenție decât putem să acordăm noi, în acest scurt remember al evenimentului. Ana Colda, actrița care avea să cucerească inimile iubitorilor de teatru din România dar, mai ales, ale celor din Valea Jiului, s-a născut, în urmă cu 100 de ani,CItește mai departe
Sub aburul alcoolului au rupt doi stâlpi ornamentali într-un parc din Petrila
Doi indivizi din Petrila sunt în atenția polițistilor după ce în data de 3 aprilie 2020, vineri seara, în jurul orei 21:00, au distrus 2 stâlpi ornamentali care erau montați în Parcul din Colonia Brătianu (Zona Lonea). La primele informații aflate pe surse, indivizii erau sub influența alcoolului, iar ceea ce este mai grav, este faptul că nu aveau ce căuta la acea oră în parc, în România fiind declarată ”stare de urgență”. Valoarea totală a prejudiciului creat de aceștia depășește 4000 de lei, iar investiția făcută de administrația deCItește mai departe
Preșcolarii din Lonea merg la o grădiniță nou-nouţă
Din toamna anului acesta ne bucurăm să avem în folosință o nouă și modernă grădiniță cu 5 grupe lângă școala gimnazială Ana Colda care aparține de Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși”, construită prin programul național de dezvoltare locală (PNDL) finanțat de Guvernul României, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale și apreciez că este unul dintre cele mai bune guverne pe care le-a avut România. Aici vor funcționa mai multe grupe de preșcolari, ce își desfășurau activitatea până acum în mai multe locații din zonă, putând spune că erau de faptCItește mai departe
Teribil accident de circulație în Petrila
În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:30, șoferul unui autoturism, aflat în circulație dinspre Lonea spre Petrila, pe fondul consumului de alcool și a vitezei excesive, a pierdut controlul volanului în zona sediului primăriei orașului Petrila și a aterizat cu mașina, pur și simplu, în curtea primăriei. Un barbat din Petrila a scăpat cu viață ca prin minune din accidentul de circulație petrecut azi noapte. Aflat la volan în stare de ebrietate, conducând un autoturism pe strada Republicii din Petrila, având peste 100 km/h, a rasCItește mai departe
Sondaje pentru disponibilizări
Aproape 500 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara urmează a-și pierde locurile de muncă în următoarea perioadă. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Energiei, Doru Vișan, săptămâna aceasta vor fi emise preavizele în vederea concedierilor colective. “De disponibilizări, informația este următoarea: în urma depunerii proiectului de hotărâre de Guvern, în avizare la Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, în conformitate cu planul de disponibilizare întocmit, dorința Ministerului de Finanțe este ca procesul de disponibilizare să producă efecte pentru anul 2018 privind veniturile de completare, ultima zi de lucru a celor careCItește mai departe
Petrila. Incendiu cu două victime
Pompierii militari din Petroşani şi cei ai SVSU Petrila intervin în acest moment la un incendiu izbucnit la Petrila. Focul a cuprins o garsonieră în care erau două persoane. Una dintre victime a suferit arsuri iar cealaltă s-a intoxicat cu fum. Ambele victime au fost duse de echipajele SMURD la Spitalul de Urgență Petroşani. [slideshow_deploy id=’13835′]
Intervenție salutară a pompierilor din Valea Jiului, de ziua lor, la Petrila
Ziua Internatională a Pompierilor, sărbătorită anual pe 4 ani, a adus în fața pompierilor din Valea Jiului o nouă situație de urgență declanșată de incendiul care a avut loc la blocul 26 din cartierul 8 Martie al orașului Petrila. Peste 100 de persoane au fost evacuate aici din calea flăcărilor izbucnite pe casa scării (cel mai probabil din cauza unui scurt-circuit electric), jumătate dintre aceștia având nevoie de sprijinul pompierilor, iar o parte necesitând și intervenția medicilor. Din fericire, incendiul nu a provocat victime, iar autoritățile apreciază că acest licruCItește mai departe
UPDATE. Incendiu la un bloc de locuințe din Petrila. GALERIE FOTO!
UPDATE. Circa 50 de adulți și 15 copii au fost salvați de echipele de pompieri din blocul cuprins de flăcări și fumul toxic. Alte 50 de persoane au reușit să iasă singure din apartamente înainte ca focul să se extindă. Pompierii au reușit să lichideze incendiul și fac cercetări pentru a stabili cauza. Surse neoficiale spun că un scurt circuit electric a dus la dezastru, mai ales că în imobil au fost descoperite numeroase improvizații și branșamente ilegale la rețeaua de electricitate. Polițiștii din Petrila au deschis un dosar penalCItește mai departe
Următorul pas, ajutorul de stat pentru închiderea minelor
Aproape două luni s-a încercat schimbarea strategiei pentru CEH, însă în zadar. Consiliul Concurenței nu a agreat ideea închiderii bucăților neviabile din cadrul unităților miniere. “Nu se merge pe varianta închiderii părților neviabile. Acea variantă a căzut după discuțiile pe care le-am avut la Consiliului Concurenței. Consiliul Concurenței este interfața Comisiei Europene. Era o problemă în cadrul regulamentului pe baza cărora se fac închiderile de mine referitoare la unitatea de producție”, a mai spus sursa citată. Acum, urmează ca Guvernul să aprobe ajutorul de stat pentru închiderea celor două unitățiCItește mai departe
Primarul Vasile Jurca în căutare de soluții pentru sprijinirea fermierilor petrileni
La finalul săptămânii trecute, la Primăria din Petrila a avut loc o importantă întâlnire a reprezentanților administrației publice locale cu producătorii agricoli și fermierii din zonele rurale ale orașului Petrila. Inițată de primarul orașului Petrila, Vasile Jura, evenimentul a prilejuit diseminarea unor informații cu privire la oportunitățile de afaceri pe care le-ar putea avea, pe viitor, producătorii locali din comunitatea petrileană, în același timp fiind un bun prilej pentru expunerea problemelor cu care se confruntă, în prezent, fermierii și producătorii agricoli din orașul Petrila. Circa 40 de fermieri din Cimpa,CItește mai departe
Incendiu acum la Lonea
Incendiu de la o centrală pe combustibil solid. Din fericire lichidat cu brio. Pompierii de la Petrila au ajuns în două minute. La fața locului au ajuns și Pompierii de la Petroșani dar incendiul a fost deja lichidat. Acum se înlătură ultimele focare. [slideshow_deploy id=’36591′]
Valea Jiului intră sub cod portocaliu de vreme rea
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de COD PORTOCALIU pentru intervalul 15 iulie 2016, ora 18.00 – 16 iulie 2016 ora 10.00 şi din 16 iulie ora 15.00 până în data de 17 iulie ora 6.00. Printre zonele vizate de această avertizare, se numără și localitățile Văii Jiului. Potrivit meteorologilor, în aceste intervale instabilitatea atmosferică va fi foarte accentuată, vor fi căderi de grindină, ploi torenţiale, local 60 l/mp, izolat 80 – 90 l/mp, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi descărcări electrice. La nivelul municipiului Petroșani,CItește mai departe
Protestul minerilor de la Lonea
Minerii de la Lonea au intrat cu intrat cu întârziere în subteran, la schimbul I. [slideshow_deploy id=’22083′]
Victor Grigorescu: Complexul Energetic Hunedoara va continua să funcționeze
Riscul falimentului în ceea ce privește Complexul Energetic Hunedoara a existat încă de la început, dar, într-un fel sau altul societatea va fi salvată. Asta susține ministrul Energiei, Victor Grigorescu. „Riscul de faliment în privința Complexului Energetic Hunedoara a existat încă de la început, din momentul în care Complexul, constatând acest lucru, a și solicitat instanței să îi ofere o protecție juridică, pentru a se putea restructura. Ceea ce instanța a constatat este că Hotărârea emisă de prima instanță trebuie rejudecată. Așteptăm motivarea instanței. Este foarte important să știm ceCItește mai departe
Inter Petrila a defilat cu Aurul Brad
De aproximativ 30 de minute au avut nevoie elevii lui Aurel Moldovan pentru a tranşa partida în favoarea lor. Recitalul Interului a început în minutul 16 când Torkoş l-a învins pe portarul oaspete, Ovidiu Zmău, cu un şut spectaculos de la aproximativ 35 de metri. 1-0 pentru Inter, iar băeţii păreau că nu au de gand să reducă motoarele. La nici 5 minute de la deschiderea scorului Cozac este faultat în careu, iar arbitrul indică punctul cu var de la 11 m. Lovitura de pedeapsă trasnformată în stilul lui JohanCItește mai departe
UPDATE !Se extinde protestul. Minerilor de la Lonea li s-au alăturat cei de la Vulcan
La Lonea minerii îşi continuă protestul, iar lor li s-au alăturat şi cei de la Vulcanl. Sunt sute de oameni blocaţi în subteran, unii de 24 de ore deja. Celor care ieri s-au autoblocat în subteran li s-au adăugat ortacii de la schimbul IV. Protestul se extinde ,şi în subteran s-au blocat şi de la Mina Vulcan, schimburile IV şi, ulterior, schimbul I din această dimineaţă. De asemenea, la Lonea 17 mineri au anunţat că intră şi în greva foamei. Trei dintre protestatari au fost duşi la spital, după ceCItește mai departe
Gabriel Petrescu, accidentat în subteranul Minei Lonea
Directorul Minei Lonea, Gabriel Petrescu a suferit un accident de muncă în subteranul Minei Lonea. Acesta şi-a rupt piciorul, și a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Petroşani pentru a i se acorda îngrijiri medicale. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de Poliţie. Directorul Minei Lonea, Gabriel Petrescu, se afla ]n subteranul minei pentru a face verificari la locurile de munca. Acesta se afla pe o galerie principala in momentul in care a calcat pe un bolovan si si-a fracturat glezna Revenim cu amanunte [slideshow_deploy id=’22083′]
Primele încasate de membrii Consiliului de Administraţie trimit Corpul de Control al ministrului Energiei la CEH
Corpul de Control al Ministerului Energiei va verifica modul în care reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Complexulului Energetic Hunedoara au încasat prime chiar înainte de declararea stării de insolvenţă a companiei energetice. Ministrul Energiei a trimis corpul de control la Complexul Energetic Hunedoara, imediat după ce s-a decis intrarea societăţii în insolvenţă. Declaraţiile au fost făcute de ministrul Victor Grigorescu la Realitatea Tv. „Nu este o situaţie care s-a nascut de ieri de astazi, s-a nascut dintr-un sir de decizii de inactiuni care merita o privire mai atenta, am importatCItește mai departe
Veşti bulversante pentru minerii de la Petrila care pleacă la Lonea. Îşi păstrează vechimea, dar şi-ar putea pierde încadrarea!
De parcă nu ar fi fost suficientă tristeţea pierderii locului de muncă, pentru minerii de la Petrila problemele ar putea să înceapă abia acum. Vorbim despre cei care se vor muta de la Mina Petrila la Lonea care, în realitate, nu pleacă prin transfer, aşa cum impropriu s-a spus. Practic, îşi vor semna lichidarea la Petrila şi apoi îşi vor face, de la capăt, formele de angajare la Lonea. O situaţie cu dus – întors, în condiţiile în care îşi păstrează nealterată vechimea în muncă, dar s-ar putea treziCItește mai departe
Alarmant. Complexul Energetic Hunedoara s-a scobit prin buzunare ca să facă revizia instalaţiilor de extracţie!
Inspectorii de muncă din Valea Jiului găsesc la fiecare verificare situaţii grave, fără precedent, în subteranele Văii Jiului. Sunt tot mai puţin oameni şi tot mai puţine mteriale aşa încât exploatările miniere abia mai pot funcţiona. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de muncă stau cu mâna pe „butonul” de sistare a activităţii şi intervin ori de câte ori situaţia poate deveni periculoasă pentru angajaţi. Paradoxal, minerii au ajuns să se bucure când activitatea este oprită, pentru că doar în acel moment mai primesc şi ei câte ceva. Abia au găsit baniCItește mai departe
Istorie îngropată de nepăsare
Trecutul poporului român, la fel ca şi multe alte domenii, este îngropat în nepăsare. Pe nimeni nu mai interesează ce au făcut strămoşii, cum au trăit şi ce au ajuns urmaşii lor. Urme ale trecutului zac sub pământ în întreaga Vale a Jiului. În zona Popi, aparţinând de satul Jieţ, doar câteva ruine mai amintesc de faptul că în urmă cu două milenii dacii aveau aici un puternic sistem de fortificaţii. După cucerirea romană, ocupanţii au reconstruit fortificaţiile pe care le-au distrus în lupte, dar nici dinCItește mai departe
Spectacol fotbalistic la Petrila. Inter – Minerul Uricani 10-0
Una dintre cele mai bune achiziţii ale campionatului judeţean de fotbal, a confirmat pe terenul de joc încă din prima etapă a campionatului judeţean de fotbal. Iosif Kalai, jucătorul Interului, a reuşit hattrick-ul pentru echipa petrileană, în meciul disputat în compania Minerului Uricani. Cu un unsprezece din care au făcut parte : Ursachi, Coste, Câmpean, Agapi, Androne, Torkos, Horvath, Dumitru, Cozac, Kalai şi Dolha, Interul a surclasat echipa din vestul Văii jiului cu un copleşitor 10-0. “A fost un meci în care scorul putea fi mult mai mare,CItește mai departe
Protocol pentru primele salariaţilor de la CEH
Primele pentru ziua meseriei vor fi acordate în momentul în care Complexul Energetic va avea banii necesari. Cert este doar că zilele următoare va fi semnat un protocol. Petre Nica, liderul Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivelul CEH, a declarat că în următoarele zile urmează să se semneze un protocol în acest sens cu administraţia companiei energetice, iar banii se vor plăti în funcţie de posibilităţile financiare ale CEH. „Mâine sau poimâine vom semna un protocol şi se va stabili data la care se vor acorda primeleCItește mai departe
Lonea. Gardul minei a ajuns în subteran
Vasile Păduraru a declanşat protestul pentru ca minerii să nu ajungă din nou în curtea CEH şi să întrerupă munca. Este dispus să protesteze până când autorităţile înţeleg situaţia grea a minerilor. „Ce o să-mi facă, rămân şi protestez până când se trezesc şi ei. O să mă împuşte, ce pot să-mi facă pentru că nu am blocat intrarea în curtea minei, nu obstrucţionez pe nimeni. Minerii au ajuns rău de tot, sunt într-o situaţie dezastruoasă, ei au bunăvoinţă dar nu sunt ajutaţi. Uitaţi-vă la gardul minei, lipseşte!CItește mai departe
Termen maxim pentru minele viabile: 2028
Unităţile extractive aflate în administrarea Complexului Energetic Hunedoara – adică Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni – se vor închide cel mai devreme în anul 2024, potrivit programului convenit de oficialii CEH cu Ministerul Energiei. Există, însă, posibilitatea, ca acestea să-şi prelungească activitatea cu încă patru ani, respective până în 2028. Acesta este unul dintre aspectele desprinse după discuţiile purtate de conducerea CEH cu minerii de la Livezeni, care au rpotestat din nou marţi. Compelxul Energetic Hunedoara are deja un program de restructurare și reorganizare, însă acesta va suferi modificări.CItește mai departe
Jujan nu şi-a dat demisia. Nu înseamnă că va rămâne pe post!
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, nu şi-a dat demisia din funcţie, dar asta nu înseamnă că este decis să rămână pe post. Preşedintele Consiliului de Administraţie, Alexandru Blaj, şi-a depus deja demisia din funcţie. Blaj a confirmat informaţia însă nu a dat alte detalii despre acest lucru. Se vorbeşte, însă, despre lipsa de sprijin şi de implicare a factorilor de decizie în soluţionarea problemelor Complexului, care este la un pas de faliment. Deşi s-a promis ajutor politic şi financiar, acest lucru nu s-aîntâmplat, iar CEHCItește mai departe
Salariaţii CEH primesc tichete cadou de Paşte
Toţi angajaţii sucursalelor Complexului Energetic Hunedoara vor primi, în zilele următoare, tichete cadou cu ocazia sărbătorilor de Paşte. În urma negocierilor dintre administraţia CEH şi Sindicatul Muntele s-a convenit ca valoarea acestor tichete să fie de 350 de lei/salariat. Deşi au existat semne de întrebare legate de posibilităţile CEH de a acorda aceste adaosuri salariale de paşte, având în vedere situaţia dezastruoasă în care se află compania, s-a convenit că aceste drepturi trebuie acordate, cu atât mai mult cu cât ele sunt cuprinse şi în prevederile Contractului Colectiv de MuncăCItește mai departe