LUPENI
Valea Jiului va avea o singură linie de transport ecologic
În Valea Jiului va fi amenajată o singură linie de transport ecologic, între Uricani şi Petrila, iar un alt traseu va fi construit între Hunedoara şi Deva. Consiliul Judeţean Hunedoara a fost gazda unei întâlniri de lucru în care s-a analizat stadiului proiectelor de dezvoltare pentru noile linii publice de transport ecologic între principalele aglomerări urbane ale judeţului (Green Line în Valea Jiului şi Green Line Deva-Hunedoara). În luna noiembrie a anului trecut, preşedintele în exerciţiu de la acea vreme al CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a semnat parteneriateleCItește mai departe
Trenurile navetiştilor din Hunedora sunt în continuare oprite în gări
Chiar dacă pe unele rute Regiotrans a reintrodus trenurile blocate în gări la jumătatea lunii martie, cele cu care circulau navetiştii între Petroşani – Lupeni şi Simeria -Hunedoara sunt în continuare trase pe linie moartă. Regiotrans a anunţat că Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română a emis certificatul de siguranţă pentru SC Regiotrans SRL pentru câteva rute suspendate la jumătatea lunii martie, ceea ce îi dă dreptul operatorului de transport să reia circulaţia trenurilor. Din păcate, traseele folosite de navetiştii hunedoreni, respectiv Petroşani – Lupeni şi Simeria – Hunedoara, sunt înCItește mai departe
Abuz fără precedent reclamat de Elena Udrea în Dosarul “Gala Bute”
Persoanele cercetate în Dosarul “Gala Bute”, între care şi primarul din Lupeni Cornel Resmeriţă, au fost supuse unui abuz fără precedent, reclamă fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Elena Udrea spune că este inadmisibil ca la o distanţă de numai câteva zile să li se prelungească arestarea – la domiciliu sau preventivă – pentru 60 de zile! ”Înalta Curte va analiza contestaţia depusă de avocaţii Elenei Udrea privitoare la prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive. Dar nu va face numai asta, ci va analiza şiCItește mai departe
Salariaţii CEH primesc tichete cadou de Paşte
Toţi angajaţii sucursalelor Complexului Energetic Hunedoara vor primi, în zilele următoare, tichete cadou cu ocazia sărbătorilor de Paşte. În urma negocierilor dintre administraţia CEH şi Sindicatul Muntele s-a convenit ca valoarea acestor tichete să fie de 350 de lei/salariat. Deşi au existat semne de întrebare legate de posibilităţile CEH de a acorda aceste adaosuri salariale de paşte, având în vedere situaţia dezastruoasă în care se află compania, s-a convenit că aceste drepturi trebuie acordate, cu atât mai mult cu cât ele sunt cuprinse şi în prevederile Contractului Colectiv de MuncăCItește mai departe
Bila neagra/ 24 martie 2015/ Darius Cătălin Codreş
Darius Cătălin Codreş, din Lupeni, pentru că a vrut sa-si omoare propriul tată, injunghiindu-l cu un cuţit, supărat că omul i-a reproşat faptul că i-a furat şi i-a vândut lucruri din casă.
La confruntări cu Adrian Gărdean/Elena Udrea faţă în faţă cu denunţătorii din Dosarul “Gala Bute”
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a stat ieri faţă în faţă cu denunţătorii săi din Dosarul “Gala Bute”, printre care şi omul de afaceri hunedorean Adrian Gărdean. Chiar Udrea este cea care a cerut confruntarea pentru că, spunea ea, este singura modalitate de a le demonta acuzaţiile. Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a declarat, la intrarea în sediul DNA, că Elena Udrea va fi confruntată cu Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Adrian Gărdean. Sunt zeci de întrebări pregătite minuţios, menite să demonteze acuzeleCItește mai departe
El este individul care a vrut să-şi omoare tatăl!
Tânărul de 25 de ani din Lupeni este acuzat de procurori de tentativă de omor calificat şi în jurul orei 16, astăzi, va fi dus în faţa judecătorilor Tribunalului Hunedoara pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile. Individul s-a certat cu tatăl său după ce a bătu bine şi l-a lovit cu un cuţit în zona abdominală. A dat de trei ori cu cuţitul însă doar o lovitură i-a pus viaţa în pericol bătrânului. Medicii de la Petroşani l-au operat pe bărbat şi sunt rezervaţi în privinţaCItește mai departe
Alertă. Şi-a înjunghiat cu sălbăticie părintele!
Un tânăr de 25 de ani din Lupeni riscă ani grei de închisoare după ce şi-a înjunghiat cu sălbăticie tatăl. Cei doi s-au certat, iar tânărul nu a mai ţinut cont de nimic şi a înfipt cu sânge rece cuţitul în tatăl său, punându-i acestuia viaţa în pericol. Acum, bărbatul se zbate între viaţă şi moarte pe un pat de spital, iar fiul său a fost reţinut de procurorii care cercetează cazul, iar astăzi va fi prezentat instanţei Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Vom reveni.
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 19.03.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –se schiază bine Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Istoria memorabilă a Văii Jiului: ziua în care minerii l-au sfidat pe Ceauşescu
Ziua de 3 august 1977 a intrat în istorie ca data în care Nicolae Ceauşescu, cu întreaga putere politică şi opresivă pe care o reprezenta, a fost nevoit să cedeze în faţa revendicărilor minerilor din Valea Jiului, ale căror acţiuni de protest de atunci au reprezentat cea mai revoltă muncitorească în regimul comunist. În 1977, peste 100.000 de oameni lucrau în exploatările de cărbune din Valea Jiului. Oraşele din zonă s-au dezvoltat cu repeziciune în acei ani, iar populaţia lor, angrenată în activităţile de minerit, devenise o forţă în stareCItește mai departe
Cornel Resmeriţă, eliberat din arest preventiv
Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă, a fost eliberat din arest preventiv. Magistraţii au decis ca Resmeriţă să fie plasat în arest la domiciliu, el fiind cercetat de DNA în dosarul “Gala Bute”. Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie a cerut prelungirea măsurii arestării preventive, însă magistraţii au considerat că nu se mai impune prelungirea măsurii şi au decis plasarea în arrest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Inculpatul Cornel Resmeriţă Cornel nu are voie să părăsească locuinţa fără permisiunea organului judiciar, trebuieCItește mai departe
Martori în dosarul violatorului din Lupeni
Procesul recidivistului care a luat cu forţa o minoră de pe o stradă din municipiul Lupeni, a dus-o pe malul Jiului şi a violat-o, se apropie de final. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani care au instrumentat dosarul în care recidivistul de 31 de ani este judecat pentru viol, au cerut audierea a trei martori cheie iar magistraţii au încuviinţat solicitarea. La fel au procedat şi în cazul recidivistului care a cerut să-şi prezinte şi el un martor favorabil. Audierile ar urma să aibă loc la termenulCItește mai departe
ÎNTRERUPERI ALE FURNIZĂRII ENERGIEI ELECTRICE PROGRAMATE PENTRU PERIOADA 09.03.2015- 15.03.2015
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Luni , 09 Martie 2015 Loc. BRAD, străzile Aleea Privighetorilor (bl. AB15), Luncii (parțial); 08:00 – 16:00 Loc. SÂNPETRU (parțial); 09:00 – 16:00 Loc. CRIȘCIOR, strada Subpietroasa (parțial); 09:00 – 16:00 Loc. PETRILA, Complex Comercial Petrila (Socom nr. 138, SC Stefi&Alex, SC Amira, SC Meladidecor, SC Titanic, SC Cargo, SC Ecofrigotehnica,CItește mai departe
Contestaţie la măsura arestului preventiv
Primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă vrea să fie eliberat din închisoare şi a formulat contestaţie la decizia magistraţilor de prelungire a arestului preventiv cu încă 30 de zile. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie pentru încă 30 de zile pentru Cornel Resmeriţă, Tudor Breazu, Ştefan Lungu şiCItește mai departe
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 06.03.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții acceptabile Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se bine Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 05.03.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții acceptabile Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se bine Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Judecătorii îl ţin pe Resmeriţă în celulă
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie au admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu formulată de procurorii DNA în dosarul „Gala Bute”, în care mai sunt cercetaţi Elena Udrea, Adrian Gărdean ori Rudel Obreja. Primarul Resmeriţă Cornel rămâne în arest pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data 12.03.2015 şi până la data de 10.04.2015 inclusiv. Sentinţa dictată în această după amiază nu este una definitivă, iar Resmeriţă şi restul pot face contestaţie în termen de 48 de oreCItește mai departe
JOI VOR FI RESTRICTII DE APA IN LUPENI
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Joi 05.03.2015 in orasul: – Lupeni – intre orele 10.00 – 15.00. Zona afectata: Cartier Braia, Vascoza si orasul vechi. Motivul restrictiei: Remediere pierderi la bransamentul bl. 3, str. Vascoza, si la bransamentul primariei. Executare bransament SC Topprol – Piata Agroalimentara; Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 04.03.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții acceptabile Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se bine Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Jandarmii la datorie
In decursul zilei de ieri, 02 martie 2015, jandarmii care acţionează, în sistem integrat, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Lupeni, au depistat 7 persoane care se fac vinovate de săvârşirea unor fapte contravenţionale. Astfel, şapte elevi, care se aflau în timpul orelor de curs, tulburau liniştea şi ordinea publică prin larmă într-un cartier de locuinţe din vecinătatea unităţii de învăţământ, fiind sancţionate de jandarmi cu avertisment scris. Totodată, jandarmii i-au condus pe tineri la şcoala şi au sesizat conducereaCItește mai departe
Deputatul Resmeriţă se răfuieşte cu ANI la Curtea de Apel
Deputatul PSD Cristian Resmeriţă a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, care a stabilit că a fost în conflict penal de interese. Fiul primarului din Lupeni este acuzat că şi-a angajat fratele la biroul parlamentar. Cererea de chemare în judecată a fost depusă la Curtea de Apel Alba Iulia, dar magistraţii nu au stabilit încă primul termen de judecată în dosarul Cristian Resmeriţă versus ANI. În data de 12 ianuarie, Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul deputatului PSDCItește mai departe
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 02.03.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții acceptabile Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se bine Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Bila alba/ 25 februarie 2015
Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara- pentru că a înţeles că legea este mai presus de familie şi rude şi a luat decizia corectă de a-şi suspenda naşul din funcţia de primar.
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 25.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții bune Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Restrictii de apa in orasele Uricani, Lupeni, Vulcan si Aninoasa
S.C . Apa Serv Valea Jiului S.A. Petrosani anunta utilizatorii din orasele Uricani, Lupeni, Vulcan si Aninoasa ca pentru implementarea proiectului major de investitii “ Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Hunedoara(Valea Jiului)”, respectiv pentru efectuarea lucrarilor de reabilitare a statiei de tratare a apei potabile Valea de Pesti si a captarii Lazaru, distributia apei potabile va fi restrictionata dupa urmatorul program: -in data de 25.02.2015, in orasele Uricani, Lupeni, Vulcan si Aninoasa intre orele 10 -20; -in data de 26.02.2015, in orasele Uricani, Lupeni,CItește mai departe
O casă a luat foc dintr-o joacă
S-au jucat cu focul şi le-au dat de furcă pompierilor. Garda de Intervenţie Lupeni a intervenit cu un echipaj de pompieri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă nelocuită. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de joaca cu focul a unor copii, acre apoi s-au speriat şi au fugit. În urma incendiului, a ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 16 metri pătraţi precum şi o anexă gospodărească cu o suprafaţă de aproximativ 30 metri patraţi.
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 23.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții bune Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Luni vor fi restrictii de apa in Lupeni
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Luni 23.02.2015 in orasul: – Lupeni – intre orele 10 .00 – 15.00. Zona afectata: Cartier Braia. Motivul restrictiei:Remediere pierdere bl.M3 Calea Braii si B1 Tudor Vladimirescu.Reparare hidrant str.Plopilor zona bl.3.Reparare bransament bl.B3,sc.1, str.Vascoza; Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani
Balaurul Atto, noua atracţie din Straja
Pe lângă Baloo, un alt punct de atracţie pentru turiştii care ajung la schi în Staţiunea Straja este mascota oficială, Atto, un balaur colorat şi prietenos care prinde din ce în ce mai mult. Aproape nici un copil dar şi foarte muţi turişti nu concep să plece din staţiune fără o amintire cu Atto. Fie că a fost vorba de Festivalul Oamenilor de Zăpadă ori de serbarea prietenosului urs Baloo din Straja, mascota staţiunii s-a bucurat de multă atenţie din partea turiştilor. Mai toţi vor să aibă o fotografie cuCItește mai departe
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 20.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții bune Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Noi tarife pentru transportul în comun în Valea Jiului
Cel mai important operator de servicii de transport local de persoane din Valea Jiului, ZMK, a decis să aplice preţuri mai mici pe traseele de maxi taxi din Valea Jiului. Astfel, un bilet pe ruta Lupeni-Vulcan (6 km de la ieșirea din Lupeni până la intrarea în Vulcan) costă acum 2 lei, faţă de 3 lei cât era tariful în anul 2014. Pentru ruta Vulcan-Petroşani (12 km de la iesirea din Vulcan până la intrarea în Petroşani) costul unui bilet a scăzut de la 3 lei la 2 lei. ÎnCItește mai departe
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 17.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții bune Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Marti vor fi restrictii de apa in Petrosani si Lupeni
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Marti 17.02.2015 in orasele: – Petrosani – intre orele 09 .00 – 13.00. Zona afectata: Zona Industriala Livezeni. Motivul restrictiei: Rebransare imobil cu nr.1A, str.Livezeni. – Lupeni – intre orele 10 .00 – 15.00. Zona afectata: Cartier Barbateni. Motivul restrictiei: Remediere pierdere la hidrant str.Pacii zona bl.48. Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 16.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții bune Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Elena Udrea se relaxează la Straja
O creaţie a turiştilor aflaţi ieri în Straja, la Festivalul Oamenilor de Zăpadă, a stârnit zâmbete. Elena Udrea a ajuns în staţiunea din Lupeni, nu singură ci împreună cu Alina Bica. Doi tineri s-au gândit că fostului ministru nu-i prieşte arestul şi i-ar face bine aerul tare de munte, aşa că personajele create de ei, la festival, au fost Elena Udrea şi Alina Bica. Cele două au stat o perioadă încătuşate, pentru că au ajuns direct din arest, însă mai apoi au fost „eliberate” în staţiune. „A venit cu cătuşe,CItește mai departe
STAREA PÂRTIILOR DIN STATIUNILE VAII JIULUI, ASTAZI 10.02.2015
Starea pârtiilor în stațiunile Straja și Parâng, actualizare efectuată la ora 06.00. Straja Straja –se schiază bine Lupului – se schiază bine Lupului II- se schiază bine Canal –se schiază bine Canal II -se schiază bine Sfântu Gheorghe-se schiază bine Platoul Soarelui- se schiază bine Telegondolă –condiții bune Platoul Constantinescu-se schiază bine Mutu-se schiază bine Şcoală-se schiază foarte bine Parâng B – se schiază bine Telescaun – se schiază acceptabil Poiană- nu se poate schia Spre Saivane – nu se poate schia
Preşedinţia PSD Lupeni rămâne în familie. Primarul Cornel Resmeriţă s-a autosuspendat din partid, preia deputatul Cristian Resmeriţă
Aflat în arest la domiciliu ca urmare a declanşării urmăririi penale în Dosarul “Gala Bute”, primarul Lupeniului, Cornel Resmeriţă,a decis să se autosuspende din PSD. Organizaţia locală a social – democraţilor va fi condusă, însă, tot “în familie”, pentru că frâiele le preia fiul edilului, deputatul Cristain Resmeriţă, la rândul său acuzat de ANI de conflict de interese. Cornel Resmeriţă a anunţat vineri că se autosuspendă din partid, iar solicitarea lui va fi discutată în biroul politic al PSD Hunedoara săptămâna viitoare. Cornel Resmeriţă este acuzat de procurorii DNA deCItește mai departe