medalia de aur
Aur și argint pentru karatiștii CSM Jiul Petroșani la Campionatele Naționale de la Rm. Vâlcea
Desfășurate la finalul săptămânii trecute la Rm. Vâlcea, întrecerile din cadrul Campionatului Național de Karate Interstiluri au prilejuit sportivilor de la secția de profil a CSM Jiul din Petroșani, antrenați de pasionații îndrumători sportivi Radu Polifronie și Alina Tinca, să-și pună din nou în valoare talentul și pregătirea foarte bună, prin clasarea pe locuri fruntașe ale competiției, la mai multe categorii. Astfel, Miruna Mălăuță a câștigat și de această dată întrecerile la categoria sa de greutate (68 kg) obținând medalia de aur la senioare. La rândul său, alt sportiv deCItește mai departe
Aur la europene pentru Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani
Lotul de gimnastică aerobică al Clubului Copiilor şi Elevilor din Petroşani a obţinut aurul la Campionatul european din Ungaria. Echipa pregătită de doamna profesor Adriana Popa a concurat la categoria sport-dance, secţiunea aerobic şi a câştigat nu mai puţin de 10 medalii de aur şi 4 de argint. Este al doilea titlu european câştigat de gimnastele din Petroşani, iar anul acesta competiţia a reunit aproximativ 5200 de concurenţi, din toată Europa. Rezultatul obţinut de sportivele de la Clubul Copiilor şi Elevilor din Petroşani , este o reconfirmare a calităţii munciiCItește mai departe