Mihaela Brate
Mihaela BRATE, candidat la Camera Deputaților din partea Partidului Mișcarea Populară: „M-am înrolat în armata președintelui Traian Băsescu ca să mișcăm împreună Hunedoara”
Candidatul Partidului Mișcarea Populară Hunedoara, Mihaela BRATE, este unul dintre hunedorenii care au avut curaj să se întoarcă acasă. „Județul meu, județul Hunedoara, merită să fie pus în mișcare. Am decis să lupt pentru Hunedoara, să lupt pentru România după ce 10 ani nu am fost acasă. 10 ani în care mi-au lipsit Cetatea Devei și locurile în care am copilărit. 10 ani în care am muncit ca să pot să mă reîntorc acasă. M-am decis să candidez pentru ca alți hunedoreni să nu mai fie nevoiți să plece niciCItește mai departe
Europarlamentarul Siegfried Mureşan faţă în faţă cu problemele Văii Jiului
Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan a fost prezent, la sfârşitul săptămânii, la Petrila unde a avut mai multe întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii locale şi ai minerilor pentru a vedea în ce măsură poate sprijini comunitatea locală a Văii Jiului din poziţia sa de membru al Parlamentului European. El a vizitat mai întâi mina Petrila iar mai apoi a participat, alături de preşedintele PMP Hunedoara, Mihaela Brate, la o dezbatere publică la Casa de cultură „Ladislau Schmidt”, dezbatere la care au participat circa 100 de persoane. Legat de subiectul închiderii minelor,CItește mai departe