Mircea Flaviu Bobora – președintele Consiliului județean Hunedoara
Ceremonia înmânării distincției ”Doctor Honoris Causa” Excelenței Sale dr. Aurel Vainer a înobilat finalul de mandat al actualului Senat al Universității din Petroșani
Ultima reuniune festivă a Senatului Universității din Petroșani, prilejuită de ceremonia înmânării titlului de ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani, Excelenței Sale dr. ec. Aurel Vainer – Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, a consemnat, fără nici un fel de îndoială, un eveniment de excepție din întreaga istorie a instituției academice din Valea Jiului. Nu doar personalitatea absolut specială a distinsului dr. Aurel Vainer sau prestigioasa carieră academică, științifică, economică și politică ori calitatea sa de lider al comunității evreiești din România, ci în primul rând, așa cumCItește mai departe
Mesaj de Paște / Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului județean Hunedoara
Primiți Lumina Sfântă a Învierii Mântuitorului cu sufletele curate, iertând pe cei care au greșit și oferind speranță și căldură celor dragi. Sărbători binecuvântate! Hristos a Înviat! Mircea Flaviu Bobora – Președintele Consiliului Județean Hunedoara
Pelerini pe ”Drumul Crucii” spre Straja, în Vinerea Mare
Aproape o mie de pelerini, cu credință în suflete, dar și cu dorința de a rememora Patimile Domnului Isus Hristos din Vinerea Mare, s-au încumetat la cea de douăzecea procesiune a Drumului Crucii, cale de peste 10 kilometri, din centrul municipiului Lupeni și până sus, în munte, la schitul Straja, Golgota în care este păstrată peste an, crucea Mântuitorului. ”Suntem chemați să facem lucruri bune, suntem chemați să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că putem merge pe picioarele noastre, pentru că ne dă sănătate și pentru că ne îngăduie să facemCItește mai departe