Nicolae Dunca (Aninoasa)
Sesiune informală la sediul CJH privind perspectiva atragerii de noi fonduri europene în Valea Jiului prin Fondul pentru Tranziție Justă
Perspectiva localităților din Valea Jiului de a atrage finanțări semnificative pentru dezvoltare din Fondul pentru Tranziție Justă în valoare de peste 2 miliarde de euro, pus la dispoziție de Uniunea Europeană în cadrul unui program special de finanțare a comunităților europene afectate de restructurarea sectorului minier, aduce din nou la masa dialogului autorităților publice locale și județene, dar și organismele de gestionare a fondurilor europene pentru România. În acest context, din dorința de a centraliza cât mai eficient proiectele care pot obține finanțări nerambursabile de la Comisia Europeană prin FondulCItește mai departe
Primarii, validați de instanță
Primarii aleși în urma scrutinului din data de 5 iunie au fost validați de instanță, conform procedurii, fără nicio excepție. Aleșii care vor conduce localitățile Văii Jiului în următorii 4 ani sunt Tiberiu Iacob-Ridzi (Petroșani), Vasile Jurca (Petrila), Nicolae Dunca (Aninoasa), Gheorghe Ile (Vulcan), Cristian Resmeriță (Lupeni) și Dănuț Buhăescu (Uricani). Cei mai mulți sunt reconfirmați pe funcții. Excepție fac localitățile Lupeni și Petrila. La Lupeni primar a fost ales Cristian Resmeriță, fiul vechiului edil – șef, iar la Petrila Vasile Jurca l-a surclasat, la scrutinul din 5 iunie, peCItește mai departe
22 iunie, data la care primarii vor fi validați de instanță
Aproape 10 zile mai au de așteptat primarii aleși din Valea Jiului pentru a fi validați de instanță. Magistrații de la Petroșani se pronunță asupra cererilor acestora în 22 iunie. După rămânerea definitivă a rezultatelor scrutinului de duminică, toţi cei 6 primari aleşti din Valea Jiului şi-au depus cereri de validre a mandatelor de către instanţa de judecată. Este vorba despre Vasile Jurca (Petrila), Tiberiu Iacob – Ridzi (Petroşani), Nicolae Dunca (Aninoasa), Gheorghe Ile (Vulcan), Cornel Cristian Resmeriţă (Lupeni) şi Dănuţ Buhăescu (Uricani), care urmează să fie validaţi înCItește mai departe