organizatie
Moment personal de fericire în plină campanie electorală pentru viceprimarul Petrilei
Ieri a fost o zi specială în viața viceprimarului orașului Petrila, candidatul PSD la funcția de primar al acestei localități. O zi în care, pentru a treia oară în viață, și-a umplut ochii de lacrimi. Lacrimi de bucurie, pentru că soția sa i-a adus pe lume o fetiță, Elena-Evelina. ”Nu-i așa că și băieții plâng câteodată? Iar lacrimile nu sunt semn de slăbiciune sau de neputință. Lacrimile emoției, cele ale fericirii, sunt inexplicabile în cuvinte, dar fac parte din viață. Și nu vreau să le ascund pentru că sunt parteCItește mai departe
Decalog călcat în picioare/ Ilie Păducel, candidatul PNL la funcţia de primar
În ciuda trecutului său glorios în structurile PCR, unde a fost remunerat ca „muncitor cu munca politică”, după cum a recunoscut chiar el, Păducel a fost confirmat ca membru al noului PNL şi a fost anunţat ca şi candidat la funcţia de primar din partea liberalilor. Primirea lui Ilie Păducel în PNL a fost (re)confirmată luni în Biroul Judeţean reunit, format din membrii fostului birou politic al PDL şi cel al vechiului PNL: În total, 48 de oameni au votat, a declarat Bogdan Ţîmpău, liderul PNL Hunedoara. Acesta a precizatCItește mai departe
Alegeri pentru şefia PSD
Actualul preşedinte, Laurenţiu Nistor, este singurul candidat pentru şefia PSD Hunedoara la alegerile care vor avea loc sâmbătă, la Casa de Cultură din municipiul Hunedoara. Deşi s-a vorbit despre o posbilă candidatură a primarului din Brad, Florin Cazacu, aceasta nu s-a materializat astfel că în cele din urmă Conferinţa de Alegeri a Organizaţiei Judeţene a PSD devine o simplă formalitate. Modificări ar putea să apară, însă, în ceea ce priveşte componenţa Biroului Permanent al PSD Hunedoara, format din preşedinte, preşedinte executiv, secretar, trezorier şi 17 vicepreşedinţi. La conferinţaCItește mai departe
Echipă nouă de conducere şi la PNL Lupeni
Joi, 19 martie 2015 a avut loc şi în municipiul Lupeni şedinţa de constituire a Biroului Politic Local al noului PNL. Acesta urmează să fie constituit din 19 membrii la care se adaugă alţi 6 supleanţi. Potrivit formulei de repartizare a locurilor în stucturile de conducere locale ale noului PNL, vechii liberali vor avea 12 locuri în noul Birou Politic Local (la care se adaugă 4 supleanţi) în timp ce foştii democrat-liberali vor avea 7 locuri în noul BPL (la care se adaugă 2 supleanţi). În cadrul şedinţeiCItește mai departe
BILA ALBA / 03.03.2015
Partidul Social Democrat, organizatia Petrosani, pentru ca in al doilea an consecutiv a adunat scriitorii din Valea Jiului pentru a sarbatori ziua dedicata lor.