Ovidiu Zaharie
BILA ALBĂ / 03.11.2016 – OVIDIU ZAHARIE
BILA ALBĂ / 03.11.2016 – OVIDIU ZAHARIE, comisar șef de Poliție, pentru faptul că a fost avansat în funcția de șef al Serviciului Rutier al Inspectoratului județean de Poliție Hunedoara, post pentru care este recomandat nu doar de impresionanta sa colecție de automobile de epocă, dar mai ales de rezultatele obține în funcția de șef al Poliției orașului Petrila. [slideshow_deploy id=’20328′]
Tentativă de sinucidere la Petrila
Un tânăr din localitatea Petrila s-a urcat, ieri seară, pe acoperișul unui bloc cu opt etaje și a amenințat că se aruncă în gol. Incidentul a avut loc în cartierul 8 Martie, iar cei care l-au convins pe bărbat să renunțe la gestul său sunt polițiștii din localitate. Potrivit șefului Poliției Petrila, Ovidiu Zaharie, tânărul a avut o dispută cu mama sa și s-a urcat pe acoperișul imobilului amenințând că se aruncă în gol. Potrivit aceleiași surse, echipajul ajuns la fața locului a reușit să-l calmeze pe bărbat și să-lCItește mai departe
Victor Claudiu Dună, tânărul din Petrila dat dispărut, a fost găsit
Bărbatul era incoerent, căzut în zona Livezeni din Petoșani, iar o asistentă medicală aflată în trecere a mers la el pentru a vedea ce a pățit. Imediat a fost dată alarma și polițiștii și-au dat seama că este vorba de tânărul din Petrila, căutat cu disperare de către părinți și apropiați. „A fost internat la Spitalul de Urgență din Petroșani, va primi tratament și după ce se va însănătoși o să purtăm o discuție cu el, să vedem cum poate fi ajutat”, a declarat șeful Poliției Petrila, Ovidiu Zaharie. PostărileCItește mai departe
Ovidiu Zaharie și Nicolae Gherghin participă la Raliul CARPAȚI RETRO
Județul Hunedoara face parte din calendarul ediției din acest an a Raliului CARPAȚI RETRO, două etape ale competiției, care adună la start bolizi de epocă, urmând să se desfășoare în acest week-end în regiunea noastră. Printre participanți la raliu se află și doi hunedoreni, membri ai Retromobil Club România, asociație care organizează ediţia a XVII-a a Raliului CARPATI RETRO. Este vorba de un primar, fost deputat și un comandant de poliție, ambii pasionați și colecționari de autovehicule de epocă. Chiar dacă nu vor lua startul ca și concurenți ci doarCItește mai departe
Zeci de bijuterii expuse la Petroşani
Nu mai puţin de 33 de autoturisme de epocă au putut fi admirate, la sfârşitul săptămânii, la Petroşani. Expozanţi veniţi din tot judeţul şi-au lăsat bijuteriile pe patru roţi să fie admirate şi forografiate de pasionaţii de maşini. “Vedeta expoziţiei este un Renault 4CV din 1953 care este la început de restaurare. Am vrut să arăt de la ce începe o restaurare, adică de la o epavă şi cu multă muncă şi multă dragoste şi bani se va realiza un proiect care va fi finalizat printr-o bijuterie pe patruCItește mai departe