Parcul central Carol Schretter din municipiul Petroşani
Parcul din Petroșani își schimbă aspectul
Parcul central Carol Schretter din municipiul Petroșani intră în reparații. În perioada următoare vor fi efectuate mai multe reparații curente ale locului de recreere. Primele lucrări care vor fi efectuate sunt la treptele de la cupola din parc. “Parcul central a intrat parcul în reparații în ceea ce privește cupola, planșeul din fața cupolei va fi asfaltat, reparații la trotuare unde e necesar și cele două jardiniere mari vor fi reabilitate – tencuit, vopsit. Cupola va fi vopsită și planșeul va fi asfaltat. Statuia minerului va fi reconsolidată”, a declaratCItește mai departe
Modificări în parcul central din Petroşani
Autorităţile locale de la Petroşani vor să modernizeze parcul central din localitate. Cupola din parcul central din Petroşani ar putea să îşi schimbe utilitatea şi înfăţişarea, reprezentanţii municipalităţii analizează toate posibilităţile astfel încât acest loc să fie pus în valoare. “Ne gândim să punem în valoare cupola din parcul central. Încă nu am găsit o idee care să fie foarte acceptată de toată lumea. Am văzut că unii îşi doresc galerie de artă, bibliotecă, dar nu ecxlud această chestiune”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani. Parcul central CarolCItește mai departe