Parcului Național Retezat
Județul Hunedoara face primii pași pentru implementarea unui proiect de promovare a ecoturismului și a turismului activ
„Anii drumeției”, un proiect implementat deja cu succes la nivelul județului Sibiu, care vizează promovarea ecoturismului și a turismului activ în rândul tuturor categoriilor de persoane, este studiat ca model de bune practici și la nivelul autorităților din județul Hunedoara, care doresc să multiplice și aici acest proiect menit să contribuie la dezvoltarea turismului. În acest scop, zilele trecute au avut loc o serie de întâlniri și dezbateri care constituie primii pași pentru implementarea unui proiect de promovare a ecoturismului și a turismului activ la nivelul județului Hunedoara. Acestea auCItește mai departe
Turiştii sunt aşteptaţi la festivalul narciselor
Mii de narcise sălbatice pot fi admirate până spre finalul lunii iunie în rezervaţia de pe raza localităţii Sălaşu de Sus. Peisajul unic oferit de Poiana cu narcise, de la poalele Retezatului, este prilej de festival pentru locuitorii satelor din zone, iar în acest an, pe 22 mai, se dă startul petrecerii. Festivalul a devenit o tradiție, iar turiștii și localnicii trebuie să pășească măcar pentru câteva minute în poiana de poveste plină cu narcise. Zona în care florile sălbatice acaparează câteva hectare are şi ea o poveste interesantă pentruCItește mai departe
Cere schimbarea codului silvic pentru a putea controla tăierea pădurilor
Primarul Oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu, este de părere că ar fi utilă schimbarea codului silvic, astfel încât şi autorităţile locale să poată verifica modul în care se taie pădurile de pe raza localităţilor lor. În zona Uricani, afacerile cu lemn aduc bani grei, iar aici s-a derulat şi „afacerea secolului”, aşa cum a fost ea numită la momentul respectiv. În anul 2005, o firmă cu capital austriac cu sediul în Sebeş (judeţul Albă), SC „Cascade Empire” SRL, a achiziţionat de la membrii unui composesorat din zona Uricani 1.300 de hectareCItește mai departe
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Rezervația Biosferei Retezat
Suprafețe întinse din Parcul Național Retezat, ce totalizează o arie de 38.047 ha din totalul de 54.400 ha, sunt incluse, din anul 1979, în Lista UNESCO-MAB de Rezervații ale Biosferei (Man and the Biosphere Programme). Lista UNESCO-MAB de Rezervații ale Biosferei cuprinde 631 de obiective din întreaga lume, dintre care în țara noastră se află trei: Pietrosul Mare (1979), Retezat (1979) și Delta Dunării (1992; aria transfrontalieră cu Ucraina, 1998). Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ Potrivit fișei de prezentare UNESCO, Rezervația biosferei Retezat se află sub gestiunea Administrației Parcului NaționalCItește mai departe